
Cum a început războiul cu prietenul Prună
”Războiul meu cu Marcel Prună a început la sfârșitul mandatului meu, în anul 2004. Cu două-trei luni înainte, s-au răcit treburile între noi. Până atunci, nu era zi să nu mergem împreună la masă, la sediul societății mele, aflată lângă poliție, unde aveam sală de nunți și bucătărie. Mâncam împreună, povesteam împreună, ne înțelegeam bine, dar, înainte cu vreo două-trei luni, am văzut că a început să mă refuze, și la masă, și la dialog. Am văzut că nu-i mai plăceau anumite lucruri. În campania de atunci, lăsam de la mine și puneam umărul pentru el, ca să fie primar el și eu vice, fiindcă îi plăcea 
29 de procese deschise
„Până acum, am 29 de plângeri penale. Nu am pățit nimic în această perioadă, pentru că nu am fost vinovat în niciun dosar. A pus oamenii pe drumuri. Câți avocați, cât juristul primăriei – că l-a susținut la toate procesele, dar nu știu dacă era de competența juristului, pentru că au fost procese personale între noi. Juristul Filimon Gheorghe l-a susținut în toate pe primar, indiferent de situație. El trebuia să susțină Consiliul local, nu pe primar. Eu cred că omul acesta a făcut o cheltuială foarte mare din primărie, deplasându-se cu toată lumea, la toate conflictele care au fost în această perioadă. Au fost foarte multe conflicte cu diverși cetățeni. Este vorba și de conflictul cu Ioniță Gheorghe, pentru o clădire pe care primarul vrea să o demoleze, pentru că soția dumnealui este în PP-DD, cu mine în partid. De exemplu, am pierdut un telefon de la primărie, plecând de la un lucru de 2 bani. A căutat în documentele primăriei și a găsit că am luat un telefon. Poate, în 8 ani, telefonul respectiv și-a făcut stagiul și putea fi casat. Mi-a făcut dosar penal, cum că nu am predat telefonul. De la Buzău, de la Interne, am primit donație o Dacie și un Aro, ambele uzate, pe care, timp de 8 ani, le-am folosit la maximum și au rămas pe chituci în curtea primăriei. M-au dat în judecată și pentru alea, cum că le-am adus în stadiul în care le-am adus, cu toate că erau casate. El a găsit acte cum că trebuiau să fie în inventar”.
Sala de nunți, răzbunare din interes

Drumul pietruit care a ajuns la Tribunal

”Domnule Marius Crăciun, nu corespunde lucrarea, nu plătim!
”În cazul ăsta am spus: «Domnule administrator Marius Crăciun, nu corespunde lucrarea și nici nu sunt 3,5 km, ci 2,8 km. Am fost cu domnul jurist în teren și așa îmi iese!».
Asta am spus, iar el a adăugat: «Trebuie să-mi dați banii toți, 10 miliarde lei».
«Nu putem să-ți dăm banii toți, trebuie să-ți dăm conform STAS-ului, pe care l-am contractat: rigole, 20 cm grosime, 4 m lățime. Sunt foarte multe locuri unde nu corespunde».
Am vorbit cu Marius Crăciun pe cale amiabilă de vreo 4-5-10 ori și i-am spus că nu se poate. Asta este decizia luată, și de dirigintele de șantier, și de toți. Ca atare, m-am trezit în judecată. Eu am fost din nou cu juristul Filimon Gheorghe în teren. Am făcut poze, am măsurat și am depus întâmpinare la proces. Am câștigat procesul, care s-a derulat până în vară. Ne-am mai hârâit o perioadă, au venit alegerile, iar la o lună și jumătate, maximum două, din auzite, de la un consilier, am aflat că primarul s-ar fi plâns la el: «Mă, uite, îi mai dau dreptate și lui Ghiula, ăsta! Eu atât de legist am vrut să fiu în primăria asta, încât să fac treburile legiste, dar uite, domnule, nu se poate! A intervenit cutărică, cutărică și m-am trezit cu ei și Marius Crăciun în primărie. Eu și contabilul am scos banii din fondul de rulment, fără Consiliul local, am făcut rectificare de buget fără hotărârea Consiliului local și am dat drumul la bani. Uite ce prostie am făcut!»
A spus asta la un șpriț. Normal, eu am înregistrat-o.
Într-o ședință de Consiliu local am pus problema astfel: «Domnule, am auzit asta, s-au dat banii ăștia la Costiliuc? Doar a fost o hotărâre judecătorească! Nu putem noi să scoatem banii din fondul de rulment. În 8 ani de primărie, banii din fondul de rulment s-au scos pe bază de hotărâre a Consiliului local. S-a putut face asta, domnule primar?» La care el a mestecat din buze și a dat din cap că da!
Procesul a ajuns în instanță, pentru că de la Bacău dosarul a fost retrimis la Parchetul de la Piatra Neamț. Am câștigat procesul cu pietruirea, dar, cu tot cu hotărârea respectivă, pe care au găsit-o domnii de la DNA în primărie, a fost intentat un alt proces. Acum hotărârea este la dosar, pentru că sunt 7 volume, un metru cub de hârtie, cu toate că noi am depus acolo și o recepție parțială. Aceasta este și părerea dlui Gheorghe Trofin, dirigintele de șantier. A făcut un proces verbal, în care a spus că recepția a fost parțială și avansul rămâne de 5 miliarde lei din10 miliarde lei. De la judecătorie, avem hotărâre în favoarea noastră, a primăriei. Eu îmi pun întrebarea: «De ce s-au găsit numai banii ăștia, 2,98 miliarde lei? De ce nu sunt toți, pe care dl Prună, care în toate ședințele întreba dacă mai sunt banii ăștia și încă 1,5 miliarde lei pe care trebuia să-i dăm la proiect? Și pe aceia i-am dus tot în fondul de rulment. Deci, au fost 6,4 miliarde lei. Unde este diferența de bani?» Eu aș vrea să cer la termenul următor (13 februarie 2014 – n.red.) o expertiză la care, cu expertul, să întreb pe acei consilieri pe care i-am pus eu pe tronsoane – Căderea Valentin la Leghin, pe Ungureanu Gheorghe la Stânca, pe Rahău Vasile la Pluton – care au răspuns de drum în calitate de consilieri și să vină ca martori, pentru că nu s-a mai pus o boabă de balast în continuare. Cu expertul mă pot duce la capăt de linie și să întreb oamenii dacă au mai văzut vreo boabă de balast. Eu nu vreau să se treacă simplu și ușor pe lângă procesul ăsta”.
Legături primejdioase în Partidul Poporului
Sub acest titlu, vara trecută, publicam în Mesagerul un material, pornit de la rechizitoriul în cauza privind contractul de pietruire a drumurilor. Ce scriam atunci este valabil și astăzi în proproție de 99%:
«O simplă privire aruncată asupra lumii politice locale arată că cei mai mulți dintre politicienii importanți provin din mediul de afaceri. Dacă nu, sigur au legături strânse cu el. Deputați, primari, consilieri, toți reprezintă interese importante și venirea la putere are drept scop declarat, mai mult sau mai puțin subtil, acapararea funcțiilor care netezesc calea spre contracte publice. Este de notorietate că, imediat după schimbarea unui regim politic, o mulțime de activiști, rudele lor, prietenii intră pe listele care duc la o funcție publică. În Neamț, Mesagerul a scris despre zeci de asemenea cazuri, unde decizia politică a fost primordială în acordarea unor avantaje economice. De multe ori s-a folosit cadrul legal. Sau măcar a fost mimat. Au existat și cazuri în care totul s-a făcut doar pentru un singur scop – obținerea rapidă de bani -, cu singura justificare că ”așa a decis partidul”. Sau niște oameni din partid. Cazul pe care vi-l prezentăm astăzi este poate primul în care, într-un rechizitoriu, se vorbește despre ”susținere politică”, despre ”sprijinul unor factori decizionali situați în ierarhia administrativă cel puțin la nivel județean” și care, în acest moment, a ajuns pe rolul unei judecătorii.»
Noutatea constă în mărturia lui Ghiula, care spune că el nu a dat toți banii, că a avut mai multe contradicții cu omul de afaceri Marius Crăciun și că banii pentru acesta au fost dați de Marcel Prună, din fondul de rulment al Primăriei, fără hotărâre de consiliu local. Așa s-ar explica și de ce Marcel Prună are sechestru pe casă. Pentru justa aducere aminte, vă prezentăm fragmente din materialul de astă-vară, care prezintă și fragmente din rechizitoriu. Facem mențiunea că, la pachet, se făcea vorbire și despre Primăria Bălțătești.
Începutul…
… a fost în anii 2007 și 2008, când la Pipirig era primar Gheorghe Popa. În rechizitoriu se creionează și cadrul în care s-au încheiat contractul: ”Din declarațiile persoanelor audiate în cauză a rezultat că învinuitul Crăciun Marius (reprezentantul S.C.Costiliuc SRL – n.n.) s-a prezentat (pretinzând că are susținere politică și în virtutea acestui fapt va asigura finanțarea din fonduri guvernamentale a lucrărilor”.
Evident, fondurile guvernamentale erau condiționate de atribuirea lucrărilor către firma Costiliuc și de plăți făcute rapid, fără să se țină seama de ritmul lucrărilor sau de devize reale.
Încercarea de acoperire…
… s-a făcut, cum ne-am obișnuit deja, prin hârtii. Ca să obții fonduri guvernamentale, trebuia să faci o documentație. Cum s-a făcut ni se spune tot în documentul la care făceam referire: ”Cu privire la documentațiile trimise de către cele două primării prin intermediul Instituției Prefectului județului Neamț (la acea vreme, era Toader Mocanu – n.n.) și Consiliul Județean Neamț (președinte Vlad Marcoci la momentul referirii – n.n.) pentru alocarea de fonduri de către Guvern, prin Ministerul Administrației și Internelor, este de precizat că proiectele de hotărâre și notele de fundamentare au fost înaintate de administrația județeană concomitent, cu numere de înregistrare succesive, în ziua de 7 iunie 2007, însă solicitările estimau valoare finanțării la 3.670.000 lei pentru Pipirig, pentru 11,3 km de drum. Înscrisurile în această variantă au fost comunicate de Consiliul Județean Neamț.
La Primăria Pipirig însă, s-a regăsit înregistrată, sub nr. 8636 din 12 noiembrie 2007, o altă variantă a solicitării, datată 13.02.2007 de către Instituția Prefectului și Consiliul Județean Neamț (la o zi după semnarea contractului de lucrări) și trimisă prin fax de Instituția Prefectului, prin care se solicita M.A.I. suma de 2.975.000 lei (din care TVA 475.000 lei), tot pentru 11,3 km.
Diferența dintre cele două variante de solicitări mai constă, în afară de valoarea finanțării, și în persoana Ministrului de Interne căreia i-au fost adresate, în perioada respectivă intervenind o remaniere guvernamentală. (Probabil este vorba despre miniștrii Vasile Blaga și Cristian David, care și-au pasat Ministerul Administrației și Internelor în acea perioadă – n.n.)
Conchizând, este evident că învinuitul Crăciun Marius a beneficiat de sprijinul unor factori decizionali situați în ierarhia administrativă cel puțin la nivel județean, prin intermediul cărora a căutat și s-a impus în fața unor primari de comună dispuși să-i încredințeze lucrările cu încălcarea dispozițiilor legale, pentru a beneficia de un folos necuvenit”.
Încadrări juridice, sechestre, radieri de firmă…
… asta ne mai rămâne de relatat, că restul e la mâna judecătorilor și a avocaților. În dosar, au fost trimiși în judecată mai mulți foști și actuali. Gheorghe Popa, fostul primar de Pipirig – pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Cum fostul primar nu a fost identificat ca deținând vreun bun, nu a putut fi pus niciun sechestru asigurator pe avere, pentru a se putea recupera paguba. În acest moment fostul primar este consilier local, încă pe funcție, din partea PP-DD. În schimb, Marcel Prună, actualul primar, trimis în judecată pentru aceeași faptă, s-a ales și cu sechestru asigurator asupra unui imobil din comuna Pipirig, str. Aleea Primăverii nr. 2. (…) Din partea cealaltă a baricadei, a fost trimis în judecată Marius Crăciun, pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, pentru că i-ar fi determinat pe cei trei primari ”de a-și îndeplini în mod defectuos atribuțiile”. În acest moment, el este cercetat într-un alt dosar, de evaziune fiscală, și a fost reținut în Franța. Nu mai este un secret pentru nimeni implicarea sa în campania electorală alături de PP-DD Neamț. Un al cincilea personaj trimis în judecată este Gheorghe Trofin, ”care în calitate de diriginte de șantier a acceptat situații de lucrări fără a le verifica în fapt și fără a sesiza beneficiarul cu privire la majorarea de prețuri, ori introducerea de capitole de lucrări neprevăzute în ofertă și a semnat procesele verbale de recepție fără obiecțiuni”. Un imobil aflat în proprietatea sa se află sub sechestru asigurator, în Târgu Neamț, pe B-dul Ștefan cel Mare nr. 212. Să remarcăm că domnul Trofin este președintele PP-DD Târgu Neamț și consilier local.
Așa stau lucrurile în acest moment. Ar mai fi de amintit că firma Costiliuc SRL a fost radiată din 2011, ca urmare a încheierii procedurii falimentului. La fel și cealaltă firmă, BP Consult Proiect SRL, care ar fi încasat necuvenit suma de 40.580 lei, a fost radiată de la Registrul Comerțului. Administratorul firmei, Iulia Brândușa Bonteanu, a mai deschis o firmă numită BP Consult Proiect ING SRL, unde, ca asociat, apare și Emilian Bucureșteanu, unul din martorii citați la proces (actualul șef de la filiala Neamț a Forței Civice).
…fără concluzii
Cum spuneam în titlu, legăturile primedioase dintre politic și interesele economice sunt de notorietate. Aici nu putem să nu constatăm că apare numele unui partid înființat după ce s-au petrecut toate aceste fapte, anume PP-DD. Iar toți cei trimiși în judecată, cu excepția primarului în funcție de la Pipirig, au făcut/ fac parte sau au fost alături de PP-DD. Abia aici, când vorbim de selecția cadrelor, ne putem da seama de legăturile mai vechi, de interesele care-i leagă pe toți. În acest caz, lucrurile au ajuns la judecată datorită profesionalismului unui procuror, a evidențelor și a neglijenței celor care au întocmit hârtiile. Dacă acoperirile ar fi fost perfecte și dacă ar fi funcționat cupola politică la fel ca în multe alte cazuri cunoscute, probabil că nu s-ar fi vorbit niciodată despre el în acest fel. Iar în bilanțurile oficiale ale primarilor respectivi, la capitolul realizări, ar fi fost incluse cu mândrie locală și fondurile atrase pentru repararea drumurilor respective.
Valentin BĂLĂNESCU






Un comentariu
pacat caci multi cred în ceea ce citesc.Toate sant baliverne de 2 lei .SA VA FIE RUSINE.