Pra(s)lea cel voinic

Numele Romanului și al județului Neamț a ajuns iar pe micile ecrane ale televiziunilor naționale odată cu ninsorile căzute. De data aceasta, ca un exemplu de bune practici. Un romașcan a pus mâna pe lopată și a luat la deszăpezit Bucureștii, dând astfel o lecție și autorităților, veșnic luate prin surprindere de vreme, dar și bucureștenilor cu lacune în autogospodărire și (bun) simț civic.

Iulian Pralea s-a născut în Roman. Acum este masterand în anul I, la Facultatea de Filosofie, Universitatea București. ”E greu să vorbești despre tine, mai ales să spui cine ești. Dacă aș putea, m-aș arăta cu degetul. Sper doar să nu o facă cei care mă văd pe stradă. Ciudat sau nu, dar când eram mic nu mi-am dorit să ajung lucruri de genul doctor, aviator sau mai știu eu ce. Ori nu-mi mai amintesc ce-mi doream să ajung când voi crește mare. Îmi amintesc însă clar că aveam obiceiul să desfac jucăriile și să văd ce se ascunde sub carcasa fiecăreia”.

Pe cât de dornic e să ajungă în miezul problemei, în egală măsură nu întotdeauna duce la capăt ce-și propune. Dar recunoaște asta: ”Recent, am abandonat planul de a candida ca primar în comuna în care locuiește bunica mea. Nu prea am abandonat planuri, doar nu le-am dus până la capăt și am să schimb lucrul acesta”. După cum a început – cu mâna pe lopată, croindu-și drum mai întâi sieși, apoi și bucureștenilor care i-au cerut ajutorul, pare a fi un plan bun.

”Dacă nu lupți pentru tine, nimeni altcineva nu o va face”. Este crezul lui Iulian. Este important pentru el – și încearcă să-i convingă pe toți de asta – că oamenii trebuie să-și manifeste nemulțumirile, măcar în egală măsură cu manifestarea bucuriilor. Ce-i drept, vremurile sunt de așa natură încât mai mult avem proteste decât efuziuni. De altfel, chiar Iulian și-a început antrenamentul ”civic” din capitală cu protestele legate de Roșia Montană. ”Nu credeam în asta înainte să vin în București. Protestele la care am participat mi-au schimbat mentalitatea. Mi-au arătat că, dacă oamenii nu opun rezistență, cei care guvernează își vor permite să-i calce în picioare. În același timp, majoritatea preferă să trăiască în lumea lor mică: familie, serviciu – dacă tot merge bine aici, nimic altceva nu mai contează”.

Așa a apărut deszăpezirea Bucureștilor. O idee care, odată pusă în practică, i-a adus faimă, apreciere și, spune el, cel mai important, a schimbat mentalități, măcar pe ici, pe colo.

”Pot zice că proiectul a început odată cu pagina de Facebook. Prima oară, când am deszăpezit în Grozăvești, nu m-am gândit că o să fac acest lucru și a doua zi, și a treia, timp de o săptămână. Totuși, m-am ambiționat. Am vrut să le arăt oamenilor că nu trebuie să fie indiferenți – la fel ca autoritățile – și că nu e nimic rușinos să faci treaba lor. Am vrut să sparg cercul vicios în care se tot învârte societatea românească: politicienii fură mizând pe faptul că cetățenii știu, dar nu vor să-i oprească, și fiecare îl lasă pe altul să se chinuie”.

După mai bine de o săptămână de dat nămeții la o parte cu lopata, Iulian are satisfacția lucrului bine făcut. Și bine că a fost făcut. Dar… ”e greu să schimbi mentalitățile oamenilor. Doar prin acțiunea mea nu se va întâmpla acest lucru. Cel mult pot influența anumite persoane care deja consideră că un om se cuvine să ajute pe ceilalți”.

Și totuși, se poate învăța. ”Nici eu nu mă dădeam în vânt după voluntariat în timpul liceului sau al facultății. Abia în ultimul an m-am înscris în Asociația Studenților Francofoni din Iași. De acolo a început totul – interesul meu pentru voluntariat. Însă voluntariatul nu înseamnă neapărat civism. După ce am participat la protestele din capitală, am înțeles rolul important pe care-l pot juca cetățenii într-o societate. Și cred că, dacă am promova acest model de implicare în licee, am avea cetățeni mai puțin indiferenți, care nu ar mai aștepta de la alții. Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori”.

Tânărul Iulian a adunat deja experiență în domeniul proiectelor de tineret. Pornind de la acest gând, că trebuie promovate mai multe oportunități pentru a arăta ce se poate face, împreună cu doi colegi din Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI) a organizat „Zilele Studentului Francofon”, un festival care a durat cinci zile și a inclus peste 15 activități dintre cele mai diverse, printre care o demostrație de graffiti, teatru în aer liber, proiecții de film, cafenea literară și un concurs de cultură generală.

Romanul, ca oraș natal, nu se regăsește în foarte multe din poveștile lui. În schimb a fost parte a planurilor sale. Anul trecut, visa să deschidă aici un club de cinematografie, în cadrul căruia, săptămânal, să fie proiectat un film cu valoare artistică. Își propusese să organizeze și un concert rock, un festival rock în aer liber, care să adune măcar zece mii de spectatori. ”Îmi doresc să fac ceva la fel ca festivalurile din străinătate, cu o zonă de camping, la Roman sau la Iași. N-am amintiri atât de frumoase încât să fie demne de menționat sau care să mă lege de orașul meu. Chiar încerc să nu fiu prizonierul niciunui loc, căci lumea e mare și merită să o vezi. Tot ce mă leagă de orașul Roman e faptul că m-am născut aici și încerc să-i cunosc istoria. Urăsc faptul că o parte din centrul vechi a fost rasă de pe fața pământului acum câțiva zeci de azi. Într-o zi, pe când eram în liceu, am căutat o casă pe care o menționase Garabet Ibrăileanu în «Amintiri din copilărie și adolescență». Nu am găsit-o”, spune tânărul.

Cu reputația obținută din lopată și zăpadă, Iulian se gândește acum și la alte proiecte, pentru el și pentru lumea mare din jurul lui. Vrea să plece în SUA, prin programul Work&Travel, și să obțină o bursă Erasmus: ”În general, îmi doresc să-mi echilibrez viața – să o las mai moale cu protestele și să citesc iar. Să fac și pentru alții ceva, dar să fac și pentru mine. Mă mai gândeam să fac un ONG și să derulez proiecte pentru orașul Roman, însă nu știu cât sprijin voi avea din partea administrației de acolo. Poate o să fie interesați. O să văd ce oportunități mai apar”.

”Ce-mi doresc pe viitor e să călătoresc prin Europa. Îmi place continentul pe care trăiesc.”

”În acest moment, lopata nu prea își mai are rostul în București. O barcă sau o găleată ar fi mai de folos. În ceea ce privește civismul, mai sunt multe de rezolvat. O să mă întâlnesc miercuri seara cu cei care vor să se implice într-un proiect pe termen lung. Cea mai mare dorință a mea e să am sprijinul presei în acest proiect; nu mă așteptam să fie atât de interesate de acțiunea mea. Vreau același interes pentru orice inițiativă civică. Reiterez ideea proiectului: o platformă de promovare a inițiativelor civice – sunt multe, dar promovarea se face mai mult în mediul oamenilor care deja se ocupă de voluntariat și de civism. Cauza principală – cred – e lipsa fondurilor: dacă ai ceva fonduri, preferi să-i cheltuiești pe logistică, astfel încât să-ți iasă activitatea cât mai bine. Vreau să ajutăm organizatorii promovându-le acțiunile printr-o rețea de site-uri, posturi de radio, bloguri, etc., cu care sperăm că vom încheia parteneriate media” (11 februarie 2014).

Claudia MATEI