Într-un interviu apărut în paginile săptămânalului „Mesagerul de Neamț”, Gabriel Ploscă, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Neamț, a vorbit despre tumultoasa istorie a sindicatului și condițiile în care acesta și-a găsit un loc sub acoperișul clădirii care aparține Asociației Învățătorilor. Articolul a suscitat interes din partea profesorului Gheorghe Amaicei, vicepreședinte al Asociației Învățătorilor din Neamț. Acesta a mărturisit că, după ce a citit cu atenție articolul, a simțit nevoia să facă o serie de precizări pentru „aflarea adevărului” legat de situația clădirilor care aparțin asociației. Amaicei spune că, dincolo de faptul că se află în relații bune cu sindicatul, a scoate la suprafață adevărul este un „necesar”. Luptele care s-au dus pentru clădirile amintite nu au fost seculare, dar poartă pe spate urmele mai multor instituții care le-au poftit, deși n-au putut să le acapareze. Una din cele mai perseverente instituții care a încercat să-și însușească una din clădirile Asociației Învățătorilor a fost chiar Sindicatul din Învățământ Neamț.
Asociația Învățătorilor din județul Neamț a fost înființată în 1912. În 1937, apare un contract de vânzare-cumpărare între „Banca Națională a României. S. l. Agenția Piatra Neamț (…) și Asociația Învățătorilor”. Prin acel act, Banca Națională a României, Agenția Piatra Neamț, declara că a vândut „de veci, irevocabil fără a-și mai rezerva ceva din el”. Imobilul se află și astăzi, pe strada Petru Rareș, nr. 54. În perioada ’44-’89, deși nu a fost desființată, Asociația și-a încetat activitatea. Bunurile Asociației au fost confiscate abuziv de comuniști, o parte fiind prelută de Sindicatul Muncitorilor din Învățământ și Cultură. În perioada în care Asociația a fost forțată să-și înceteze activitatea, acolo s-a „cuibărit” Sindicatul Învățământului și, după o perioadă, Casa Corpului Didactic.
„În sentița civilă nr. 795, din ANEXA nr. 9 a Dosarului nr. 5597/1990, se arată că Sindicatul a cerut clădirea de pe strada Petru Rareș, pe motiv că, în 1945, Asociația Învățătorilor s-a transformat în Sindicatul Învățătorilor, devenind apoi Sindicatul Învățământ. Așa au spus ei, dar s-a dovedit că nu este adevărat”, spune Gheorghe Amaicei. Imediat după ’89, Sindicatul, aflat în proces cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, a fost întrerupt de intervenția unor vechi membri ai Asociației Învățătorilor, care și-au dat seama că imobilele pot fi pierdute și au reînființat vechea instituție, pentru a interveni în proces și a revendica ceea ce le aparținea. „Nu critic sindicatul, pentru că ei au vrut să facă ceva, dar ei nu au avut șansa să câștige. Iar în acest proces nu ne-au ajutat cu nimic. Nu aveau cum să ne dea bani, așa cum s-a amintit în «Mesagerul de Neamț», pentru că noi eram în proces cu ei”, adaugă dl. Amaicei.
Cu toate acestea, după terminarea proceselor și după ce sentința a fost dată în favoarea Asociației Învățătorilor, s-a încheiat, totuși, cu Sindicatul un protocol, prin care i s-a permis acestuia să rămână în aceeași clădire cu titularul de drept.
Împăcarea a fost una din interes. După numerosele procese prin care Sindicatul a încercat să pună mâna pe clădiri, Asociația Învățătorilor nu s-a „supărat”. De ce? „Nu puteam să plătim dările și nu puteam să-i scoatem afară. N-am vrut, că erau colegii noștri. Cum să-i dau afară? Era chestie de obraz. Dar neavând baza materială… Ei, ca să se pună bine cu noi, după aceea, pentru câștigarea celeilalte clădiri, Căminul cadrelor didactice, ne-au ajutat. Aici ne-au ajutat. Ajutorul pe care l-a dat sindicatul a fost pentru obținerea clădirii de pe strada Mihail Sadoveanu nr. 21. Clădirea a fost obținută după 12-13 ani de procese. Ultima oară am ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție. Noi ne-am luptat”, explică Gheorghe Amaicei.
Asociația Învățătorilor a fost, deci, cu lupta, iar cei care au ajutat pentru obținerea Căminului Învățătorilor, așa cum spune același Gh. Amaicei, a fost Sindicatul, care a susținut cu bani tot ceea ce a însemnat procese și avocați: „Împăcăciunea dintre noi – Asociația Învățătorilor și Sindicatul Învățătorilor – a venit la un pahar, de vorbă cu Florin Florescu, fostul președinte al SLI Neamț. M-a întrebat pentru cine lupt. I-am răspuns că lupt pentru problema învățământului, iar el mi-a replicat că și el luptă tot pentru învățământ. I-am spus «Atunci, hai să facem protocolul ăsta, să ne înțelegem». Practic, acela a fost momentul în care s-au dat de partea noastră”.
Ce i-a conferit Asociației Învățătorilor dreptul de a revendica clădirea Căminul Învățătorilor a fost un act, care a stat ascuns sub streașina unei case vreme de 30 de ani.
O altă mențiune pe care Gheorghe Amaicei a ținut s-o facă e legată de sprijinul acordat revistei Apostolul, a cadrelor didactice din Neamț: „În ’92 am stabilit cu Sindicatul să ne dea câte 30 de lei lunar ca un ajutor… Din ’99, de când a apărut seria nouă a revistei Apostolul, n-am mai solicitat banii aceștia, dar, în schimb, primim 30 de numere. El (n.r. Gabriel Ploscă) scrie că noi nu contribuim la revistă, dar ajutăm cu 30 de lei lunar”.
Gheorghe Amaicei a venit cu aceste precizări, adăugând că nu vrea ”să facă vâlvă” sau să stârnească polemici în rândul Sindicatului, dar vrea ca toate cele ce se spun despre Asociația Învățătorilor ”să fie cu punct și virgulă”, deoarece evenimentele din trecut au dovedit că sunt responsabile pentru cele din prezent.
Marian TEODOROF
