În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se evenimentului Earth Hour. La invitația lansată de World Wide Fund for Nature, Piatra Neamț va marca cea de a V-a sa participare la Ora Pământului prin întreruperea iluminatului pietonal și arhitectural la Curtea Domnească – Turnul lui Ștefan, Muzeul de Artă, biserica Sf. Ioan pe 29 martie, în intervalul orar 20.30 – 21.30.
Piatra Neamț s-a alăturat orașelor din întreaga lume pentru a transmite un apel global la acțiune care se adresează fiecăruia dintre noi, un apel la responsabilizare, inițiativă și la solidaritate, toate menite să construiască un viitor sustenabil.
Ora Pământului se sărbătorește în România din anul 2009, iar la nivel internațional din anul 2007, când WWF Australia a organizat prima ediție a acestui eveniment. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case și sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour, iar în 2010 – 4.500 de orașe din 128 de țări. În prezent, comunitatea de susținători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de orașe, din peste 152 de țări.
BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi
- Olimpica Bacăului: Delia Aștefănoaie reprezintă România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026





