Cezar Ghiuzdan - Singurul proprietar privat de pod din Moldova

În lumea satului, acolo unde geniul românilor a dat lumii invenții extraordinare – moara de apă (precursoarea turbinei hidroelelectrice), stează și multe altele, sunt și astăzi oameni inventivi, unii dintre ei uimind prin talentul și priceperea lor. Un astfel de exemplu este Cezar Ghiuzdan, născut în anul 1939, în satul Adjudeni, așezare în care locuiește și astăzi. În fapt, este unul dintre cei mai cunoscuți locuitori ai întregii comune. Analizată sumar, tumultuoasa sa viață pare a fi desprinsă din scenariul unui film de succes produs de studiourile de la Hollywood.

A lucrat ca șofer la cooperația de consum, chiar dacă are doar 4 clase primare. Apoi a pus bazele unei secții de confecții metalice în cadrul cooperației de consum și a crescut 12 copii, mama acestora plecând la Domnul cu ani în urmă. În timpul construirii bisericii romano-catolice din satul Adjudeni, în perioada 1973-1984, cea mai mare din județul Neamț, nenea Cezar a construit toată structura metalică a ferestrelor, dar și elemente interioare. Pentru această faptă, a fost reținut și anchetat de Securitate. Deși, înainte de începerea construirii acestui obiectiv, preotul paroh Dumitru Adămuț primise, neoficial, încuviințare pentru ridicarea acestui măreț edificiu de la însuși prim-secretarul județului de atunci, Ștefan Boboș, iar slujitorul bisericii și enoriașii au fost ajutați de mai multe întreprinderi de construcții din județ. Regretul tuturor este că preotul a murit și n-a mai apucat să vadă lucrările terminate. Sfințirea marelui lăcaș de cult a fost săvârșită abia în anul 1990.

După cum spuneam, pentru ”fapta” sa, Cezar Ghiuzdan a avut parte de cercetări la securitate și nici represaliile din partea conducerii de stat nu au întârziat: Ștefan Boboș a fost destituit din funcția de prim-secretar, iar în locul său a fost numit Petru Enache, originar din satul Crăiești, comuna Bozieni. Peste ani, după sfințire, dar chiar și în ziua de azi, Cezar Ghiuzdan se mândrește, pe bună dreptate, că o partea din acustica excepțională a bisericii se datorează și priceperii sale.

Fire plină de idei, dar destul de dificil de abordat, Cezar Ghiuzdan a devenit în comuna Tămășeni unul dintre puținii vârstnici care s-au încumetat să investească în diverse activități economice la nivel local după 1989. În prezent, cel puțin la nivelul Moldovei, este singurul proprietar privat al unui pod de pontoane, deține o turnă de capre pe care o păstorește pe unde poate, dar are și o mini-asociație agricolă, pe care nu i-o respectă nicio instituție a statului.

Podul, bată-l vina!

Inspirat, probabil, de vechile treceri ale Siretului prin punctele Cotul Vameșului (Cotu Vameș, astăzi), dar și din alte locuri până la construirea primelor poduri din lemn acum mai bine de un secol, în anul 1992, Cezar Ghiuzdan a avut o idee formidabilă pentru locuitorii din comunele Tămășeni și Doljești. A cumpărat cu acte în regulă, de la o unitate militară din Roman, mai multe elemente ale unui pod din pontoane, pe care le-a montat, evident, de-a latul Siretului, între satele Adjudeni și Rotunda (Doljești). Realizarea lui este, la această oră, singurul mijloc prin care poate fi traversat cel mai mare râu din Moldova, pe porțiunea Luțca (Sagna) – Butea (Iași). Practic, proprietarul acestui pod înlesnește traversarea rapidă a râului, între comunele Tămășeni și Doljești, pentru aproximativ 15.000-16.000 de suflete. În schimb, are mari probleme cu Apele Române, pentru că, deși funcționează, acest obiectiv nu are toate avizele necesare: ”Acum câțiva ani, nu mai știu exact când, am primit o amendă de vreo 300 milioane lei vechi din partea Apelor Române. Ne-am judecat, iar instanța a hotărât ca atât eu, cât și doi copii ai mei, să fim amendați cu câte 5 milioane lei. Prin ceea ce fac eu, aici, la Adjudeni, ajut oamenii. La achiziționarea podului, am plătit suma de 200 milione lei vechi, bani pe care i-am împrumutat de la oamenii din sat. Din 1992, pe acest pod trec zilnic zeci și zeci de mașini mici, căruțe și oameni pe jos sau cu bicicleta. Întreținerea podului este o adevărată inginerie, pe care am deprins-o numai la fața locului, pentru că nimeni nu m-a învățat ce să fac și cum să fac. E drept, oamenii dau câte un bănuț la trecere, însă acest pod trebuie întreținut, iar menținerea lui în funcțiune costă bani”, spune Cezar Ghiuzdan.

Desigur, Legea 107/1996, a Apelor Române, nu permite folosirea acestor elemente decât în cazuri excepționale, iar funcționarea continuă implică niște cerințe pe care un pod din pontoane, folosit, de regulă, numai de armată, nu le întrunește. În privința siguranței, omul recunoaște că ”S-au mai întâmplat cazuri în care caii s-au speriat și au ajuns cu tot cu căruțe în apă, s-a mai îmbătat câte unul, dar nu a murit nimeni. Pentru cetățenii celor două comune, podul este singurul mijloc de trecere, altfel au de înconjurat cel puțin 18 km la dus și tot atât la întors. Când cei de la Apele Române au venit la mine să facă presiuni ca să demontez pontoanele, oamenii din Adjudeni și Rotunda au protestat și au făcut mare scandal”, adaugă Cezar Ghiuzdan.

”Ai copii, ai și necazuri”

O veche vorbă românească spune că, ”dacă ai copii, ai și necazuri!”. Dacă mai ai și-un pod, deja necazul e garantat. Din cei 12 copii a lui Cezar Ghiuzdan, parte sunt plecați în cele patru zări. Doi au stat să-l mai ajute, de-a lungul timpului, să meargă bine treaba la pod. Și de bine ce a mers și merge treaba, a crescut și ispita. Pofta de bani a cuprins inclusiv sufletele propriilor copii, iar de aici la scandaluri și necazuri în familie n-a mai fost decât un pas. Mic. Au început cu hârâieli, dar incidentele au devenit tot mai serioase odată cu trecerea timpului. Cel mai recent episod a avut loc în Vinerea Patimilor, în aprilie, când unul din fii, Eusebiu, a avut o zi mai neagră ca de obicei. A început prin a nu da drumul caprelor la păscut, iar pe după-amiază s-a certat cu tatăl său. ”Pe la ora 15, am taxat două mașini care au trecut podul, pentru care am luat 8 lei. Fiul meu a venit la mine, m-a lovit cu bicicleta, m-a înjurat și m-a amenințat că mă omoară pentru 8 lei. Au fost de față mai mulți oameni. Cu ani în urmă, mi-a pus cuțitul la gât și mi-a promis moartea. Și el, și celălalt fiu, Andrei Ștefan, vor să mă alunge de la pod, pentru că vor să câștige bani. Eu am investit în pod, am împrumutat bani. Ei parcă nu sunt copii crescuți de mine”.

În ciuda tuturor acestor evenimente triste, dincolo și de bucuriile și speranțele pe care i le mai oferă viața, dincolo de liniștea sau neliniștea din familia lui Cezar Ghiuzdan, acesta rămâne un personaj. Și o figură emblematică și importantă pentru locurile sale natale, pentru consătenii săi și opentru toți cei pe care îi ajută să treacă de pe-un mal pe altul.