Aplicarea dereglementării prețului gazelor naturale pentru populație va detemina o scumpire cu 2 la sută la 1 iulie și cu 3 la sută la 1 octombrie, dar, dacă importurile de gaze rusești vor fi mai mici, aceste majorări s-ar putea înjumătăți, a declarat Niculae Havrileț, președintele ANRE. “Creșterile de preț pot fi la jumătate, depinde câte gaze vom importa”, a afirmat Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), potrivit Mediafax. Guvernul s-a angajat față de FMI să renunțe la prețurile reglementate la electricitate și gaze. Populația beneficiază de o perioadă mai lungă de aplicare a liberalizării prețurilor gazelor naturale, respectiv până în 2018, termen care ar putea fi însă prelungit cu un an. În privința consumatorilor mari de energie, adică firmele, creșterea suplimentară a prețului gazelor nu mai este necesară, deoarece tarifele au fost aliniate deja cu cele din țările din regiune, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
Ioana Nedelcu, A.M.PRESS
Source: http://ampress.ro/stiri/gazele-se-scumpesc-de-doua-ori-pe-1-iulie-si-pe-1-octombrie/

Mesagerul Bacău Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan! A acceptat nominalizarea printr-un mesaj publicat pe Facebook
ZCH Rar se poate vedea așa ceva! Cu bicicleta în masivul ce străjuie Neamțul, pe scările ce duc la Vârful Toaca
NewsEdge Analiză. Desemnarea lui Mureșan, șah la Bolojan? Ce urmărește Nicușor Dan prin mișcarea politică făcută joi
BusinessEdge Ce companii pot avea de câștigat din consolidarea relației dintre Canada și UE. Marile contracte încep deja să ajungă la grupuri europene




