Crin Antonescu a declarat sâmbătă că decizia președintelui liberalilor, Klaus Iohannis, de a retrage propunerea de rezoluție privind desemnarea candidatului pentru alegerile prezidențiale a fost inspirată, arătând că un vot în acest caz nu ar scinda partidul, scrie Agerpres.”Dacă așa s-a decis, părerea mea a fost că nu aveam toate elementele azi, că repede însă trebuie să ne procurăm elementele pentru o decizie. Lucrurile s-au precipitat când s-a propus o rezoluție și după părerea mea modul în care s-a încheiat astăzi dilema este unul normal, unul care a dovedit că suntem un partid puternic și care a dovedit un prim gest al președintelui Iohannis inspirat. Un gest cu adevărat de președinte de partid”, a spus Antonescu.
A.G.Adamescu, AMPress

Mesagerul Bacău SAJ Bacău caută voluntari: Înscrie-te și prinde oportunitatea de a deveni salvator pe ambulanță
ZCH Sărbătoare în familia salvatorilor – SMURD marchează 36 de ani de la înființare
NewsEdge PNL a validat lista de miniștri pentru Guvernul Mureșan. Ce portofolii iau liberalii
BusinessEdge UE cere Marii Britanii taxe mai mari pentru mașinile chinezești. Diferența ajunge până la 35,3%




