Căpitanul Burdulea: „Nu inundăm tot blocul dacă arde un tv la etajul X”

Burdulea 4Locțiitor al comandantului Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț, căpitanul Bogdan Mihai Burdulea este genul de militar care trăiește doar pentru a merge la intervenții. Cariera lui la pompieri a fost o întâmplare. Avea 14 ani și tocmai absolvise școala gimnazială în comuna natală, Petricani, când sora lui mai mare i-a spus că ar fi bine să urmeze liceul militar. Ideea a fost îmbrățișată repede și de părinți, mai ales că nu-i costa nimic întreținerea fiului lor în școală. Și așa a ajuns Bogdan Burdulea la Liceul Militar Câmpulung Moldovenesc.

Școala era undeva înspre pădure, într-un loc mai izolat, și nici măcar nu avea gard. După patru luni, în care n-am știut decât trezit la 6, înviorare, mers la masă în pas de defilare, cu cântec înainte, instrucție și program strict, și nu vedeam decât albastru în jur, am plecat pentru prima dată în permisie. În stația de autobuz, era o femeie cu un copil mic și mi se părea nefiresc că nu e îmbrăcat în albastru și nu stă drepți. Pentru un băiat de 14 ani școala militară nu zic că este neapărat un șoc, dar este, indiscutabil, o modalitate cam dură de a se forma ca om. Trebuie rezistență psihică, nu glumă! Cei care sunt crescuți mai în puf așa și sunt mai corcoliți, sigur nu rezistă. Sau nu ar fi rezistat în perioada în care am făcut eu liceul, că acum, de când au apărut fetele în sistem, lucrurile s-au mai relaxat puțin”.

Pe „vremea aceea” însă, programul era atât de dur și „frecușul” atât de mare, încât exact toanele elevilor de-a XII-a, care ajungeau gradați și aveau în grijă plutonul, mai lipseau. Nu-și băteau joc neapărat de cei mai mici, dar nu ratau ocazia de a le arăta ce înseamnă instrucția adevărată. „De când plecau ofițerii, la ora 16, până a doua zi dimineață, gradatul răspundea de noi. Și se întâmpla ca exact ăia care fuseseră «tocați» să fie cei mai înțelegători, pentru că știau ce înseamnă. Erau, însă, și câte unii care avuseseră viață blândă, dar singura lor dorință era să ajungă să-i «instruiască» pe ăia mai mici”.

După 4 ani de militărie adevărată, Facultatea de pompieri din cadrul Academiei de Poliție a părut lejeră. Dar cu alte experiențe. Prima intervenție a venit odată cu practica din anul II: o descarcerare în cazul unui accident rutier petrecut în fața IMGB. O mașină a intrat în plin într-un stâlp și apoi s-a răsturnat. Șoferul era mort.

După ce-a absolvit facultatea, în 2009, Bogdan Burdulea a fost repartizat la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț, unde a lucrat până în 2013, când s-a mutat la Piatra-Neamț. Anul trecut a finalizat cursurile de master în „managementul situațiilor de urgență”.

  Problemele mari apar la intervențiile mici

Burdulea 3 Cei șase ani din cariera lui Bogdan Burdulea au adunat intervenții la incendii (mai cu seamă la gospodării și miriști), dar și la zăpor și inundații, pentru că o vreme a activat și la Garda 2 Poiana Teiului.

Cele mai grele sunt intervențiile la care ai de salvat oameni. Când te bagi, nici nu-ți dai seama cât riști și, chiar dacă, pe moment, conștientizezi pericolul, asta nu-și pune amprenta asupra acțiunii. Dar după aceea, când dai filmul înapoi, realizezi câte ți s-ar fi putut întâmpla. Eu, de fiecare dată când aud alarma, trec prin aceleași stări și mă reped la intervenție clocotind de adrenalină. Mă calmez pe măsură ce încep să dețin controlul. Am învățat, însă, că una din cele mai mari greșeli este să lași garda jos. Atunci când te crezi stăpân pe situație și neglijezi un lucru aparent neînsemnat, atunci se întâmplă ceva rău. Problemele mari apar la intervențiile mici”.

Una dintre intervențiile cu „peripeții”, care i-a rămas proaspătă în minte căpitanului Burdulea a fost la o vilă de la marginea orașului Târgu Neamț. Pompierilor li s-a spus că parterul, casa scării și trei camere de la etaj sunt deja cuprinse de flăcări, iar într-un balcon sunt doi bătrâni, la care focul poate ajunge din clipă în clipă. Auzind de balcon, militarii au plecat cu două autospeciale la locul incendiului, una având în dotare o scară obișnuită, din trei tronsoane. Pe drum, s-a oprit motorul mașinii care transporta scara, așa că numai cealaltă a ajuns la intervenție.

Bătrânii erau speriați, pe punctul să se arunce în gol, în condițiile în care flăcările erau în spatele lor. Bineînțeles că am anunțat la dispecerat și imediat a venit altă mașină, a luat scara și se îndrepta spre noi. Dar alea cinci minute până a ajuns mi s-au părut extrem de lungi. Un coleg dădea cu apă în spatele bătrânilor, să răcească un pic, iar eu m-au urcat pe un suport pentru un trandafir agățător, ca să pot ajunge la ei, să-i liniștesc. Bătrânul era un tip mai sportiv și, imediat ce-au venit colegii, am pus scara și a coborât. Bătrâna, în schimb, avea vreo 150 de kilograme, era așa de rotundă că nu aveai de unde s-o apuci și nu am avut altă soluție decât s-o punem pe targă, să facem un culoar prin casă, printre flăcări, și s-o scoatem. A fost genul de intervenție la care mi-am dat seama cât de importante sunt echipamentul și găsirea soluțiilor de moment. Când te duci la un incendiu, nu știi ce găsești acolo și este esențial să te pliezi pe situație și să iei deciziile cele mai potrivite. În ultimii ani, am făcut progrese, ne ajută mai mult și tehnica, și nu se mai face ca pe vremuri, când pompierii veneau și dădeau cu apă, indiferent de ce ardea. Acum intervenim prin pulverizare, cu ceață de apă, nu mai inundăm tot blocul dacă arde un televizor la etajul X. De exemplu, am avut luni, incendiu la un apartament pe strada Privighetorii. Am plecat acolo eu, încă un ofițer, doi elevi care sunt în practică și purtătorul de cuvânt. Proprietara era în casă, făcea o prăjitură și, inițial, a crezut că miroase a ars de la cuptor. Pe urmă a văzut că holul apartamentului era plin cu fum, iar în cameră nu se mai putea intra. Mobila a ars mocnit și, dacă deschizi brusc ușa și intră oxigen, se produce fenomenul de backdraft (conform definiției – deflagrația amestecului de gaze supraîncălzite dispus în stratul de fum dintr-o spațiu incendiat; fenomenul se produce într-un spațiu închis, slab ventilat, ca urmare a aportului brusc de oxigen). Am deschis ușa puțin, colegul dădea cu apă, iar închideam, pe urmă mai deschideam un pic, iar elevii se uitau uimiți și nu înțelegeau ce facem. Tocmai evitam producerea unei explozii. S-au întâmplat multe de-a lungul anilor și au murit oameni”.

 ”Am auzit că s-ar putea să ne radă DNA- ul”

 Burdulea 1Crescut de mic cu frica lui Dumnezeu (tatăl a fost șofer de camion, iar după ce s-a pensionat a fost dascăl la biserică, până ce-a trecut în lumea cealaltă), Bogdan Burdulea are un obicei, pe care-l respectă în fiecare zi: își face cruce dimineața când iese din casă. Nu se roagă pentru el, cât pentru oamenii cu care pleacă la intervenție, oamenii pentru care răspunde. Și, până acum, Dumnezeu nu l-a lăsat niciodată la greu.

Peste 10 ani, se vede tot la intervenții, dar speră să aibă mai puține hârtii de făcut, mai ales că asta este partea muncii sale care nu-i place deloc.

Jumătate din timpul de lucru mi-l petrec făcând planificări, pontaje, răspunsuri la adrese, muncă de arhivă. Pentru fiecare activitate trebuie să scriu o hârtie. Apoi, la fiecare intervenție, indiferent cât este de mică, trebuie completate neapărat nota de anunțare, procesul verbal, raportul și analiza intervenției. Nu-mi place, dar n-am ce face! Îmi place, în schimb, să învăț tot timpul din experiențele prin care trec și acum realizez cât de puțin știu și cred că nici când voi ieși la pensie nu voi putea spune că am fost la toate tipurile de intervenții care pot exista. Sunt atât de multe situații, la tot felul de clădiri, lucrezi la înălțime sau în fundul unui puț, în apă sau în foc, iar în ultimii ani palierul nostru de intervenție s-a tot extins, responsabilitățile sunt tot mai mari, iar noi ne bucurăm că am rămas pe locul întâi în topul încrederii cetățenilor. Am auzit că s-ar putea să ne radă DNA-ul, dar sper să nu se întâmple așa”.

În puținul timp liber care-i rămâne, căpitanului Burdulea îi place să joace fotbal și să meargă la țară, să-și ajute mama la treburile din gospodărie. La anul, plănuiește să se însoare cu o domnișoară, care este polițistă. „Dacă o să avem trei copii, o să-i repartizăm pe cele trei profiluri ale academiei: poliție, pompieri și jandarmi. Singura problemă este cum îi îmbrăcăm când or fi mici, în albastru mai închis, ca la ISU, sau în albastru mai deschis, ca-n poliție”.

Cristina MIRCEA

reclama psd

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.