Rătăciți în tradiție. Rânjetul proprietății

Sub spectrul întărit de consistența mizeriei contemporane, toți ne trezim deschizând jumătate de gură susținută de priviri contorsionate, iar apoi ne dăm vii, suferinzi de nu se poate și competenți. Observăm, bocim, criticăm, sperăm, așteptăm pe alții să intervină. Natura și structura românului poartă peceți, steme, timbre și grave fragmente de memorii inconfundabile. Evident, inegalabile.

Ca unul care a cunoscut nobili elvețieni atașați de România, italieni ambițioși cu arbore genealogic imprsionant în spate, arabi, kurzi, aramaici, africani din diverse surse ecuatoriale, ruși, ciuvași, mongoli, chinezi de top și de bulendre, un lord, doi cavaleri britanici, voluntari americani „acoperiți” în Corpul Păcii, traficanți de copii de nu-i încape istoria, teroriști de la Revoluție necăutați, neamuri de patrioți moldoveni ai unui legendar general rus (care a școlit mulți români cu față umană la Academia Frunze!), plus prima femeie urcată la rangul de general în armata israeliană (din Fălticeni de loc, căsătorită cu băiatul lui Pincu Natanzon din Piatra Neamț) – greu să aleg ceva pentru rețeta zilei.

Sub presiunea audiențelor TV și a traficului pe internet, se duce de râpă ultima fărâmă de speranță în seriozitate. Capturarea celor mai convenabile căi de comunicare naște monștri și monstruozități. Abia citim câte o carte sau o revistă serioasă. Ne predăm și nu ne recunoaștem identitatea în fața tabloidizării, a fluxurilor de știri care nu sunt știri. Acceptăm indiferența, lâncezirea, complacerea fără speranță.

Ocazii de-a ne manifesta pregnant, cum ar veni, am avut destule și pe pe plan local. Puțini își amintesc de Ioan Roșca, de Asociația Dialog, acel sâmbure al civismului născut înainte de a primi lecții de la Grupul pentru Dialog Social la începutul lui 1990. Poporul român ca poporul, dar la Piatra Neamț chiar ne doare ultima sinapsă funcțională fiindcă am fost matori la ce altora nu le trecea prin minte.

Ca durată, epoca post-ceaușistă depășește în ani regimul puiului de Scornicești. Parte din progresul real potențial ulterior, la nivel local, a fost blocat de ambiții și conflicte pe care cărțile de istorie n-or să le încapă. Drama vilelor confiscate de la propria protipendadă și asociați, sub regimul comunist, la sfârșitul anilor ‘70, se traduce printr-un succes cu anticipație al legilor privind retrocedarea proprietăților. E prea târziu de explicat cum unii proprietari, cunoscuți și dovediți ca iliciți, au căpătat acte de victime. Actele bine alese au vorbit, justiția a decis.

Reținem proprietatea. Pentru istorie. Ce s-a ales după Revoluție de drepturi, de retrocedări a fabricat o haită asociată politic guvernanților succesivi și mafioților din preajmă. De sus până jos, până la ultimul scrib fabricant de comunicate mincinoase.

Fără proprietate corectă și sănătoasă vorbim degeaba. Ca de-un exemplu greu de suportat, simplii noștri străbuni plecau la razboi știind că ei sau familiile vor fi împroprietăriți cu ceva. Patriotismul e altă poveste, altă dramă nescrisă cum se cuvine. Cel puțin pe Valea Bistriței avem resurse de o epopee sinceră.

Viorel COSMA