Zilele Babei Dochia. Obiceiuri și tradiții în zilele Babelor

Zilele Babei Dochia

Baba Dochia, conform lui George Călinescu, face parte din cele ”4 mituri fundamentale care au modelat cultura și spiritualitatea românească”. Sacrul stă sub semnul venirii primăverii, de aici derivând mai multe legende și tradiții românești, evocate an de an. Zilele Babelor reprezenta perioada pe care bunicii noștri o însemnau în călindar între 1 și 9 Mărțișor.

Tradițiile românești amintesc că, pe 1 martie, se ține Baba de primăvară sau Baba semănatului. Pe 2 martie, se serba Baba de vară sau Baba muncii de vară.

Legenda Dochiei de pe Ceahlău

Dochia era o fată extraordinar de frumoasă și de admirată de toți. Se credea că este fiica împăratului geto-dac Decebal. După cucerirea Daciei, așezându-se pe meleagurile dacice, Traian este vrăjit de frumusețea fetei și dorește să o ia de nevastă. Dochia nu și l-a dorit pe Traian de soț și, refuzând categoric să răspundă sentimentelor falnicului cuceritor, s-a îmbrăcat în haine de păstoriță și a încercat să fugă cu o turmă de oi pe muntele Ceahlău. Ea era urmărită de împăratul Traian și de trupele acestuia. Urmând un al șaselea simț, Dochia s-a hotărât să se ascundă printre stâncile muntelui Ceahlău.

În clipa când era să fie descoperită și transformată în roaba lui Traian, Dochia a cerut ajutor lui Zamolxis, rugându-l să o prefacă în stană de piatră, pentru a nu fi nevoită să se căsătorească cu cel care i-a cotropit neamul. Ruga i-a fost ascultată și s-a transformat, împreună cu turma de mioare, în stane de piatră.

Obiceiuri și tradiții în zilele Babelor

Se spune că între 1 și 9 martie, Baba Dochia își împlinește destinul, urcând muntele, împreună cu turma sa de oi. Aceste zile sunt cunoscute ca zilele Dochiei sau Babele. Vremea în această perioadă este foarte capricioasă și schimbătoare, întocmai ca și caracterul Babei. Pentru că în aceste zile, între 1 și 9 martie – sau 12 martie în unele zone -, se face trecerea spirituală din frig în căldură, din iarnă în primăvară, s-a păstrat obiceiul alegerii zilelor Babei.

Fetele, femeile și copiii își aleg câte o ”babă”. După cum e vremea în acea zi – frumoasă și însorită sau friguroasă și ploioasă -, ne putem anticipa norocul și starea sufletească din acel an. Dacă va fi vreme frumoasă, vom fi veseli și binedispuși tot anul, dacă, din contră, va fi frig sau va ninge, vom fi precum vremea: mohorâți, fără viață și fără noroc de-a lungul întregului an.

Modalitatea prin care ne alegem „babele” diferă și ea de la o zonă la alta. Unii și le aleg aleatoriu, după cum vor, alții și le aleg în funcție de ziua în care sunt născuți.

Dacă sunt născuți în oricare din cele nouă zile, își aleg Baba în ziua respectivă. Dacă data nașterii este formată din două cifre, se face suma dintre acestea, până când rămâne o singură cifră, iar rezultatul obținut este Baba persoanei născute în acea zi.

Ce trebuie să mai știm este faptul că de ziua Babei Dochia nu avem voie să lucrăm.

Se spune că aceia care fac treabă pe 1 martie atrag ghinionul și zilele negre asupra lor.

După ultima zi a Babei, se crede că frigul nu mai are putere, iar oamenii nu mai au nevoie de foc. De aceea oamenii, în acea zi, curăță curțile, strâng tot gunoiul la un loc și îi dau foc, iar apoi sar peste el ca să se afume și să fie feriți de orice spurcăciune.

Focul este un element purificator pentru toate planurile, tradițiile considerând că, în acest fel, toate spurcăciunile ard o dată cu gunoiul. Tot în același sens, femeile afumau prin case, cu o cârpă arsă înmuiată cu diverse arome.

Mărțișorul românilor

Marele poet George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866; d. 9 mai 1918) afirma despre acest simbol al primăverii că este în legătură cu vechiul cult dacic al soarelui sau al focului. Bănuțul rotund, îngăurit și atârnat de mărțișor, este „simbol al soarelui”. Poetul consemnează că firul mărțișorului este roșu și se poartă „ori la mână, ori la gât”, de copii, în special de fete. Rar era purtat de neveste și flăcăi.

„Mărțișorul se leagă ori înainte de răsărirea soarelui, ori mai bine de odată cu roșirea orizontului”.

Să ne amintim că la strămoșii geto-daci anul nou începea la 1 martie, iar prima lună a anului era, astfel, luna Martie. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara și iarna.

Mărțișorul era considerat un talisman, menit să poarte noroc, oferit de Anul Nou, împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste și bucurie.

Tradiții ale portului mărțișorului

Fetele purtau mărțișorul „ca să nu le ardă soarele” și să fie albe la față și frumoase.

Înainte, mărțișoarele începeau să fie purtate la primul Crai Nou din luna lui Mărțișor și nu la începutul lui martie, cum obișnuim astăzi.

George Coșbuc ne-a transmis că „mărțișorul se poartă de la baba Dochia – 1 martie, ziua care începe primăvara”, până persoana respectivă „aude cucul cântând, până ce înfloresc trandafirii, ori păduceii, ori cireșii, până ce vin berzele, ori rândunelele, până ce auzi tunând și altele.

Când vine sorocul ca mărțișorul să nu mai fie purtat, atunci îl leagă de vreun trandafir, de vreun pom înflorit, ori îl aruncă după cuc sau după barză, ori îl aruncă pe apă”.

„Când lepezi sau arunci mărțișorul, să nu te vadă soarele”, căci te pârlește peste vară.

Sărbătorile zilelelor Babii Dochia, precum și sărbătoarea mărțișorului erau în strânsă legătură cu ciclul lunar de primăvară.

Semnificații ancestrale ale culorile mărțișorului

Astăzi, puțini sunt cei care mai cunosc semnificațiile culorilor sau de ce se păstrează firul împletit în două culori. Cele mai vechi mărțișoare erau făcute din lână albă și neagră. Albul este semnul purității. În ultimul timp, culorii negre îi sunt asociate doar semnificații negative, malefice.

Să ne amintim că străbunicii noștri considerau că ochii negri sunt cei mai frumoși, pentru femei părul negru era cel mai frumos, iar noaptea cea mai întunecată era un bun sfătuitor.

Mărțișorul, format din firele de culoare albă și neagră, simbolizează expresia cea mai profundă a unității contrariilor, a întrepătrunderii principiilor opuse.

Astăzi, ne utilizăm rațiunea, împărțind totul în alb și negru, uitând că strămoșii noștri cunoșteau semnificația transformării albului în negru și invers. Ba, au mai exportat această cunoaștere și popoarelor din Orient, care ne-o transmit acum înapoi. Această cunoaștere o recunoaștem sub forma principiilor Yin și Yang, având asociat simbolul celor doi pești, alb și negru (sau roșu și negru), care își mușcă coada.

În final, amintim că spiritualitatea benefică a plecat din Carpați și a cuprins întreaga planetă. Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul, datând de acum cca. 8000 ani. Aceste amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât.

Tradiții creștine – Duminica ortodoxiei

Duminica Ortodoxiei este prima duminică din Postul Sfintelor Paști. Această duminică amintește creștinilor de evenimentele petrecute pe 11 martie 843 d.H., la Constantinopol. Atunci a fost restabilit cultul sfintelor icoane. Deoarece această zi a fost considerată o nouă victorie a creștinătății împotriva ereziilor, s-a stabilit ca prima duminică din Postul Mare să fie numită Duminica Ortodoxiei, pentru a aminti de biruința Bisericii Creștine asupra ereziilor.

În secolele IX-X d.H., atunci când se oficia Sfânta Liturghie, se citea un document, care purta numele de Synodicon. Citirea lui, ca moment în cadrul Sfintei Liturghii, se făcea între ”Sfinte Dumnezeule” și pericopa din Apostol. Acest document condamna toate ereziile, toate deraierile de la Calea lui Hristos și celebra memoria tuturor celor care au contribuit la stabilirea și aplicarea învățăturilor Mântuitorului în Biserica Creștină.