Nu puțini sunt aceia care spun că a fi părinte este una dintre cele mai grele meserii. Și, pentru că fiecare odor este unic, din multe puncte de vedere, misiunea părinților este, în principal, aceea de a fi buni „cameleoni”. Tot timpul pregătiți pentru schimbările de care are nevoie puiul de om, care, zi de zi, vine cu noi și noi cerințe, la care se impun noi și noi „instrucțiuni”. Toate plătite în nopți nedormite și griji de tot felul. Pentru a înțelege mai bine acest nou univers, care este copilul, trebuie mai întâi să ajungem la el. Comunicarea, ca principală punte de legătură cu propriul copil, poate părea facilă, care vine de la sine. Totuși, nu este valabilă pentru toți părinții și copiii. Spre exemplu, în grădinițele și școlile din Neamț, profesorii logopezi descoperă, anual, sute de copii care, chiar de la vârsta de 3 ani, prezintă tulburări de limbaj, au un vocabular modest și întâmpină dificultăți de pronunțare a cuvintelor. Specialiștii ne aduc în atenție că această formulare („tulburare de limbaj”) nu este cea mai comodă pentru părinți și, de aceea, aceștia devin reticenți când li se atrage atenția că ar trebui să facă ceva pentru corectarea și dezvoltarea limbajului copilului lor. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă tulburarea de limbaj la preșcolari și școlari și cum poate fi ea tratată sau remediată, i-am invitat pe profesorii logopezi Monica Iov și Ioana Cojocaru, din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Neamț, pentru a răspunde la câteva din întrebările pe care părinții încep să și le pună atunci când sesizează că ai lor copii nu comunică în mod corespunzător cu vârsta pe care o au.
– Care sunt indiciile pe care părintele ar trebui să le ia în considerare, pentru a depista, din timp, deficiențele de vorbire cu care se confruntă copilul lui?
Depinde despre ce fel de problemă vorbim. Dacă vorbim despre întârzierea dezvoltării limbajului, adică dacă avem în fața noastră un copil care, să zicem, la vârsta de 3 ani, nu are un vocabular destul de bogat, folosește puține cuvinte, nu folosește deloc propoziții, nici măcar simple, poate să aibă și probleme de pronunție, dar nu neapărat. Dacă apar dificultăți pe aria semantică, de vocabular, de structură gramaticală și de fonetică, adică de pronunție, atunci noi spunem că ar fi bine să consultăm un logoped.
– Sunt copii care, la vârsta pe care o aminteați, înțeleg foarte multe, dar nu o dovedesc în cuvinte. Unde se situează ei?
Pentru noi, este un semnal extraordinar când vedem că partea de înțelegere este bine dezvoltată. În acest fel, noi avem premisele că această întârziere este simplă și că, de fapt, copilul merge înspre bine. Ne punem semne de întrebare atunci când vedem că și partea de înțelegere este afectată. În acel caz, am putea să ne gândim că ar putea fi și o deficiență mintală, în dezvoltarea psihică, alte lucruri mai complicate. E un reper bun pentru noi, e foarte bine că repetă cuvinte. Noi ne referim la acei copii care nu vorbesc deloc și folosesc doar cuvintele de bază, cum ar fi: mama, tata, apa. Ca să înțelegem ce înseamnă întârzierea dezvoltării limbajului, trebuie să vedem ce înseamnă limbajul normal.
La un an, copilul începe să spună câteva cuvinte. La doi ani, poate să facă propoziții foarte scurte. La 3 ani, un copil ar trebui să folosească propoziții simple și să aibă un vocabular. Spre exemplu, să denumească animalele, obiectele din mediul înconjurător. Dacă, la 3 ani, copilul spune clar câteva cuvinte, puține cuvinte, nu folosește propoziții, nici măcar simple, nu răspunde adecvat, poate are și probleme de înțelegere. Dacă îi cerem ceva, dar observăm că lipsește cooperarea, atunci e bine să mergem să cosultăm un logoped, care să ne spună dacă e o întârziere simplă în dezvoltarea de limbaj, ceea ce numim noi un ritm propriu de dezvoltare. Nu ne îngrijorăm neapărat, dar mergem la un specialist, să vedem dacă este un ritm normal de dezvoltare, adică dacă acesta este ritmul copilului sau este ceva mai serios și ar trebui să intervenim.
– Mergem la un logoped, mergem la un stomatolog, mergem la un psiholog?…
Din punctul nostru de vedere, dacă părintele observă că dificultățile acestea apar pe partea de limbaj, este bine să mergem la un logoped. Logopedul este și el psiholog, în cele mai multe dintre cazuri, pentru că nu există facultate de logopedie. Noi suntem psihologi, iar unii dintre noi am ales psihopedagogia specială și am ales să lucrăm pe ramura asta. Noi putem să vedem din ce sferă este problema și, atunci, la rândul nostru, facem recomandări, spre ORL de exemplu. E posibl ca, uneori, problemele de pronunție să apară din cauza unor probleme de auz sau din dificultăți cauzate de aparatul fono-articulator. De obicei, pe cele din urmă, părinții le sesizează singuri. Putem face recomandare și către Neuropsihiatrie sau către Neurologie. Noi suntem cei care, cumva, îl orientăm pe părinte.
– Acceptă părinții că ai lor copii sunt depistați cu tulburări de limbaj? Cum reacționează?
Aici este o problemă. Se face o selecție naturală. Dacă acești părinți ar răspunde în totalitate, atunci noi ne-am afla în imposibilitatea de a ne putea descurca, deoarece în unitățile de învățământ sunt prea puțini logopezi. Totuși, din păcate, nu toți părinții răspund. Motivele sunt diferite. Unii nu acceptă, alții preferă să mai aștepte. Din totalul copiilor depistați cu tulburări de limbaj, cam la 50% din ei părinții sunt de acord cu terapia logopedică. Unii preferă să-și trateze copiii la un cabinet particular, pentru a beneficia de confidențialitate. Se feresc de această sintagmă, de „tulburare de limbaj”. Părinții ar trebui să știe că asta nu înseamnă neapărat că nu au copii normali. Doar că au nevoie de un sprijin, așa cum, mai târziu, au nevoie de sprijin pentru a învăța cum să scrie și să citească.
– Care sunt cauzele principale care duc la întârzierea limbajului, la dezvoltarea acestuia? Ce ar trebui să facă sau să nu facă părinții, pentru a „dezlega” limba copiilor?
Dacă ar fi să ne uităm la cauzele acestor întârzieri în dezvoltarea limbajului, mai ales dacă sunt întârzieri simple, trebuie să vedem dacă nu sunt asociate și cu alte deficiențe. Întârzierea limbajului poate să apară la un copil cu deficiență mintală, la copilul cu autism, poate să apară în cazul copilului cu sindrom Down și, atunci, întârzierea la dezvoltarea copilului nu mai este un simplă, de sine stătătoare, ci, de fapt, este parte a unui tablou mai complex. În perioada de 1-3 ani, copilul are nevoie să fie foarte mult stimulat. Adică stă cu adulți, care, poate, nu vorbesc foarte mult cu el. Se stă foarte mult la calculator, la televizor, pe telefon, tabletă etc. La acest capitol, copilul beneficiază, la o vârstă fragedă, de o stimulare foarte intensă, și pe văz, și pe auz, și, atunci când trece la sarcinile celelalte, de colorat, de lipit, de construit, încep să i se pară plictisitoare. Pentru că nu i se mai par atrăgătoare și apare deficitul de atenție. În acest context, o primă recomandare ar fi aceea de a duce copilul într-un mediu în care să socializeze. Le recomandăm să îi aducă în colectivitate. Copilul învață mult mai ușor de la ceilalți copii decât de la un adult. E cam prima recomandare pe care o facem pentru un copil cu întârziere simplă de dezvoltare a limbajului. Această substimulare poate să mai vină și din supraprotecție, supraprotejare a copilul – cei din mediul familial vin cu foarte multe în întâmpinarea nevoilor lui. Copilul nu mai este nevoit să ceară nimic. Nu mai este nevoie să spună nicio dorință, să semnaleze o nevoie, pentru că întotdeauna este un adult cu el, gata să-i îndeplinească nevoia. Arată cu degetul spre un obiect și nici nu așteaptă să ceară.
– Poate că supraprotecția vine pentru că cei mai mulți vor să fie niște „super-părinți”?
Cei mai mulți nu mai vor să fie părinți, ci vor să fie prieteni. Copilul are nevoie de reguli, are nevoie de rutină. Atunci când facem lucrurile în locul lui, nu-l pregătim pentru viață. Părinții nu greșesc pentru că sunt răi, ci pentru că sunt prea buni. Pentru copil, semnalul este acel că „tu nu poți”, „nu ești în stare să”, „tu ai nevoie de mine ca să faci”. Poate ajunge cu ușurință un adolescent care va crede că are nevoie de tine ca să reușească. Poate ajunge un adult care se va uita mereu în jurul lui și care va căuta să găsească pe cineva care să-i ofere acea încredere. Ideal este un model de democrație, de egalitate și de respect mutual. Cam asta ar trebui să fie între noi și copii. În primul rând, trebuie să ai timp. Încă de mic, copilul are nevoia de a aparține, de a fi semnificativ. Totuși, omul este o ființă socială. Dorința este aceea de a fi important pentru părintele lui. Între a sta la calculator și a sta cu părintele lui, copilul alege să stea cu părintele. Problema este atunci când copilul nu are alternativă. Când nu i-a oferit-o nimeni. Eventual, are varianta de a se juca singur și de a se uita la televizor. Atunci când părintele îi oferă copilului atenția lui, prezența lui, greu de crezut că nu-l poate lua din fața calculatorului. E nevoia înnăscută a copilului de a se simți semnificativ pentru cel care îl îngrjește.
– De la ce vârstă vorbim despre terapie pentru copii?
La 3 ani, spuneam că ne îngrijorăm un pic pe partea de întârziere a limbajului, dar la 3 ani nu ne îngrijorăm neapărat de problemele de pronunție. A doua parte a tulburărilor sunt cele care țin de pronunție. Îi oferim copilului un model de pronunție corect, noi, ca părinți. Avem o vorbire clară, scurtă, adecvată pentru copii, dar nu începem neapărat terapia de corectare a pronunției la 3 ani. Asta o lăsăm mai încolo, cam pe la 4 ani. La vârsta asta nu contează să fim rigizi, dar putem să îi repetăm cuvântul pe care nu îl pronunță corect. De aceea, noi, profesorii, intrăm în grupele mari. Terapia începe pe la 4 ani și ceva. Tendința este să tot scadă. Acum câțiva ani, se vorbea de vârsta de 5 ani, dar este în firea noastră naturală de interveni cât mai timpuriu. Important este să îi determinăm pe copii să execute ceea ce le cerem noi și părinții să exerseze cu ei acasă.
– De cât timp e nevoie pentru a corecta deficiențele de vorbire ale unui copil?
În medie, ne așteptăm ca un sunet să se corecteze în 7-10 ședințe, dar depinde foarte mult de implicarea copilului și a familiei în procesul de terapie. Pentru o ședință este nevoie de aproximativ 45 de minute. Ea este făcută sub formă de joc și este adaptată nevoilor și necesităților lui.
_________________________________________________________
Pentru părinții care au copii cu tulburări de limbaj, este bine de știut că sunt prea puțini profesori logopezi pentru câte solicitări există din partea școlilor și grădinițelor. În Neamț, sunt doar 12!
Ședințele individuale, care, de altfel, sunt și cele mai eficiente, nu pot fi onorate. Profesorii alcătuiesc mai multe grupe și încearcă să corecteze, cât este posibil, dar atrag atenția că anumite deficiențe, care nu au fost corectate la timp, îi pot afecta pe copii atunci când ajung să învețe să scrie și să citească. De aceea, de cele mai multe ori, cel mai bun „leac” pentru copii este timpul dedicat lor. Cum să faceți rost de el? Cu siguranță nu vă vor spune logopezii.
La cabinetele particulare de consiliere și asistență psihopedagogică, pe care le puteți găsi în județ, o ședință de terapie logopedică ajunge între 45 și 60 de lei și durează între 30 și 50 de minute. Sumă destul de importantă, dacă luăm în considerare faptul că, pentru eficiența terapiei, cei mai mulți logopezi recomandă măcar două ședințe pe săptămână. Mai mult, în funcție de complexitatea tulburărilor de limbaj, terapia poate dura și 2 ani.
Marian TEODOROF