Simbolic, așa cum face din când în când câte un ierarh care are cu adevărat frică de Dumnezeu și dragoste față de neam și țară, pe Muntele Ceahlău, cu prilejul sărbătorii ”Schimbarea la Față”, Ambrozie, episcopul Giurgiului, a ținut o predică, una care ar trebui transmisă pe toate posturile de televiziune și reprodusă în toate bisericile. Ținută în fața ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, predica părintelui Ambrozie este o adevărată lecție de istorie, de demnitate, de durere și de speranță pentru acest neam încercat. Și, după ce prezintă toate relele care ne înconjoară și dușmanii dinspre partea întunecată, episcopul Ambrozie întrevede și speranța. Cuvintele sale au fost un duș rece pentru toți cei care au fost atenți la vorbele „ascuțite”, care, așa cum a precizat episcopul, nu au avut menirea de a stârni o revoltă, ci, mai degrabă, de a-i face pe oameni să fie interesați să afle în ce fel de Românie trăim. Una în care tot mai mult pare că asistăm la un proces cu indulgență numit de „dezromânizare”. Predica de pe Ceahlău ar putea reprezenta cristalizarea și în sfârșit oficializarea unei poziții mult mai radicale a acelei părți din Biserica Ortodoxă Română interesată mai mult de neam decât de catedrale. Intertitlurile aparțin redacției, iar fragmentele nu respectă cronologia expunerii.
* ”Înaltul Teofan nu poate spune, pentru că e Mitropolit, eu pot și am s-o spun!”
”Când Înaltul Teofan mai scapă și mai spune despre creștinii care sunt decapitați, nu poate, pentru că e mitropolit, dar eu pot și am s-o spun până la sfârșitul veacurilor. Când creștinii decapitați sunt arși împreună cu pastorii lor, cu credincioșii lor, și frații mei nu zic nimic, ai sentimentul că se întâmplă ceea ce simțeau Perpetua și Felicitas, care spuneau că, în vremea aceea, în arenele romane altul va suferi pentru mine și stau cu mâinile în cruce la piept și le dau foc și-i decapitează. Asta se întâmplă în țările în care religia este islam și legea o face sharia (legea islamică – n.red.). Suntem obligați de forurile europene să primim anual noi, România de astăzi, Dacia Felix – cât mai e ea Felix, nu știu – 3000 de refugiați, care intră în Europa pe la Lampeduza, iar cei pe care i-au descoperit că poartă cruciulițe și că sunt creștini, sunt aruncați în mare. Și se construiește moschee în țara voievozilor, în condițiile în care noi cu turcii, cu tătarii, cu musulmani, cu lipovenii, cu toate etniile și cu toate conaționalitățile care au venit aici am trăit în pace. Alexandru cel Bun le-a făcut mănăstire armenilor. Mănăstirea de la Hagigadar, unde merg și ortodocșii acolo și întotdeauna am fost ecumenici. Există un concept foarte frumos. Niciodată n-am năpăstuit pe cineva pe criterii de etnicitate, de naționalitate și mai ales de religiozitate. Dacă mitropoliții noștri, ai Ardealului, au primit cele mai înalte distincții de drept între popoare, salvând evrei de la deportări, astăzi cine mai vorbește despre Siberii, despre deportări, despre oameni care au fost deportați și au înfundat închisorile și au fost răpiți în toiul nopții de lângă copii și nu le-au mai găsit osemintele și nu știu dacă se odihnesc la groapa robilor lângă Aiud sau în altă parte, pe fundul țării acesteia sau la Sighet…? Nimeni nu poate să spună.
A spus-o Părintele Iustin Pârvu cu curaj. Și spunea: Țara arde, voi nu pricepeți? Începe războiul și toată lumea, analiștii, politologii, politrucii… Care război începuse deja în cancelarii și Chersonesul Sfântului Andrei fusese deja vizat și luat, adică Crimeea de astăzi”.
* ”Tot ce a spus Părintele Iustin Pârvu se împlinește”
”Am să vă spun câteva lucruri foarte simple, pentru că, până la urmă, adevărul de credință este unul simplu. Și să nu ne apucăm acum să teologhisim și să facem o filosofie înaltă, pentru că Părintele Paisie Aghioritul, cunoscător cu duhul, vorbea foarte, foarte simplu. Și-l căutau oamenii încă din timpul vieții, și-l considerau înainte văzător. Tot ceea ce a spus Sfântul Aghioritul se împlinește astăzi, tot ceea ce a spus Părintele Iustin Pârvul se împlinește astăzi. Tot ceea ce au profețit Părintele Proclu și ceilalți mari duhovnici. Părintele Teofil Pârâian, cu mult discernământ, la Sâmbăta de sus, Părintele Arsenie Papacioc. Părinți care au făcut ani și zeci de ani de temniță grea, de închisoare, pentru convingerile religioase care i-au animat și care le-au dat putere lor, sfinților închisorilor, cei care sunt persecutați astăzi de către autoritățile care sunt ignorante. Când noi dormim noaptea, noi mireni, noi laici, purtători de mir și de Duh Sfânt și binevestitori ai Învierii Domnului, noi poporul român născut din Evanghelie, a cărei maică duhovnicească este Biserica, așa cum spunea Eminescu, noi dormim, iar călugării priveghează noaptea”.
* Satele noastre românești îmbătrânite…
”Păstorii de suflete își fac datoria la parohie. Ieri, a hirotonit Mitropolitul Teofan un preot sărac și l-a trimis la graniță cu Rădăuți, într-un sat sărac, unde nu mai sunt nici cadre medicale, nici învățători, nici școală, darămite grădinițe. Satele noastre românești îmbătrânite, de unde ne pleacă părinții la lucru în străinătate și copiii își pun capăt zilelor și au tendințe de suicid. [De] unde bătrânii din satele românești nu mai pot să aibă grijă de copii și de nepoți și privesc cu multă speranță la ziua în care românii s-or întoarce acasă. Eu m-am ocupat, pentru o perioadă scurtă de timp, de românii din străinătate și din jurul granițelor țării. Și am mers și am instalat episcopi în țările nordice (…) și am văzut românii, cum se străduiesc să păstreze portul și să vorbească românește și să-și crească copiii în cuget și simțire românească, cum spunea vrednicul de pomenire Antonie Plămădeală al Sibiului, de la a cărui mutare la cele veșnice se împlinesc anul acesta 10 ani”.
* ”Nu avem voie să vorbim despre sfinții noștri”
”Nopțile trecute au fost condamnați cei care au pătimit prin închisorile și temnițele comuniste și noi nu mai avem voie să vorbim despre ei, despre jertfa lor, despre sfântul închisorilor, despre Mircea Vulcănescu, despre cei care au pătimit pe la Aiud, la Gherla, la tăiat de stuf în Balta Brăilei! Nu mai avem voie să ne pomenim intelectualii, că suntem pasibili de pedeapsă conform legilor în vigoare și hotărârilor de Guvern, care se scot peste noapte. Și tot la Fanar, unde, pe vremuri, domnitorii noștri – care erau spaima Înaltei și sublimei Porți, cum era numită în epocă -, plăteau biruri și dăjdii ca în Țara Românească să nu existe moschei și să nu se islamizeze țara, tot acolo au semnat noaptea hotărâri (…) Se răscolesc în mormânt voievozii noștri, de la Bogdan I, Ștefan cel Mare – Binecredinciosul voievod, Brâncoveanu – a cărui baladă am cântat-o, Neagoe Basarab, ei, cei care erau primiți ca niște imperatori bizantini. Mărturie stau hainele lor în fostul palat regal, astăzi Muzeul Național de Istorie – Galeriile Medievale. Așa era primit prințul păcii, Neagoe Basarab, ale cărui învățături erau de factură isihastă, pentru că avut mentor pe însuși sfântul Constantinopolului, Nifon, prăznuit pe 11 ale lunii august. Așa erau domnitorii noștri! Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, pe care Petru cel Mare, mai târziu, le-a furat, le-a compilat… Petru cel Mare care, în vremea lui Constantin Brâncoveanu, a venit la Iași, în virtutea bunelor relații de prietenie pe care le avea cu domnul țării de atunci, Dimitrie Cantemir. Mai știe cineva, astăzi, cât a suferit Brâncoveanu, dinspre rude, dinspre Cantacuzinii care l-au vândut? Când Toma Cantacuzino, stolnicul, unchiul lui dinspre mamă, a trecut cu o parte din oștile valahe cantonate la Valea Călugărească, a trecut în Moldova, s-a alăturat oștilor lui Petru cel Mare și, la Stănilești, pe Prut, au luat bătaie și au fost înfrânți? Și Dimitrie Cantemir s-a refugiat într-o gubernie, acolo unde a și murit în 1723, când a fost readus la Sfinții Trei Ierarhi… Mai știe cineva cât a suferit Brâncoveanu dinspre vânzători, dinspre iude și trădători? Acolo a pătimit Brâncoveanu, acolo a fost schingiuit cu cei 4 fii ai săi și cu Ianache sfetnicul, doar ca să nu fim noi astăzi în șalvari, doar ca să nu purtați batic astăzi, ci să purtați mahramă. Că femeia, zice Sfântul Apostol, este datoare să poarte văl, de dragul îngerilor. Au semnat noaptea hârtii, pe care nu le-au acceptat mai marii și puternicii lumii, care n-au acceptat moschee în Europa, în Germania, în prea puternica Germanie, și au hotărât pentru noi, în țara voievozilor, a ighemonilor, a ctitorilor la Meteore, pe Sinai, în Patriarhatele Apostolice. De aceea, patriarhii apostolici din Pentarhie vin astăzi la București, cum veneau altă dată patriarhii scoși din scaun – Nifon, Patriarhul Constantinopolului, în vremea lui Radu cel Mare. Atanasie Patalarie mai târziu, familiile lui Calimahi sau Mavrocordat, sau familiile de mai târziu. Pentru că pe Brâncoveanu l-au vândut! De-atunci, după 1714, au început să vină altfel de domnitori decât cei de sânge românesc, fanarioți. Și de atunci, de 300 de ani, cu toate acestea, mănăstirile au susținut locurile sfinte, au fost închinate, ierarhii și-au făcut datoria, preoții și-au dat viața”.
* ”Ne-am săturat să tot facem obediență”
”Este bine să știți astăzi că aveți o Biserică pe care o formați dumneavoastră, cu preoți care-și pun viața pentru păstoriții lor. Ne-am sătura de cuvinte din astea corecte politic, cum se spune în limba engleză! Ne-am săturat să tot facem obediență! Trebuie să spunem lucrurilor pe nume! Când Apusenii erau exploatați de romani – o spun cele mai grozave corporații londoneze, care spun că se plătea în epocă un fel de bir Daciei Felix. În Dacia lui Decebal per Scorilo, Dacia Felix, Dacia bogată. Când academicienii, alături de ierarhi și de patriarhi, spun că nu trebuie să exploatăm toate zăcămintele petrolifere, spun că trebuie să mai rămână și pentru generațiile care vor veni după noi. A ieșit România aia deșteaptă pe stradă, au ieșit intelectualii, tinerii cu copii în brațe, ca astăzi pe Ceahlău și s-a oprit acel proiect ucigaș, criminal, cu exploatare de cianură! Și câte alte proiecte criminale împotriva țării. (…) Și noi nu avem curaj să spunem lucrurilor pe nume! Noi nu vă îndemnăm niciodată la revoltă, dar trebuie să știți în ce lume trăiți!”.
* ”De ce ne dezbină străinii, mânca-le-ar inima… și neamul nemernicia!”
”Există și o altfel de Românie, deșteaptă, inteligentă, care studiază în universitățile mari ale lumii, de pe continent, la Oxford, la Canterburry, la Stanford, dincolo de ocean, o Românie cu care ne mândrim! Nici nu vă dați seama ce tineri frumoși crește și naște țara asta! Și-i formează în credință, și ne fac să fim mândri când te duci în străinătate, că vezi că managerul, conducătorul celei mai mari instituții, universități, este român! De ce să nu fim mândri că suntem români, de ce să nu purtăm tricolorul? De ce să ne dezbine alții în propria noastră țară, cu ungurii, cu maghiarii, când, uneori, sunt mai români decât românii?! Mergeți în Covasna și Harghita, să vedeți că sunt respectuoși, și s-au născut acolo, și au trăit acolo. De ce ne dezbină străinii, mânca-le-ar inima… și neamul nemernicia, cum zicea Eminescu. Pe care, la Putna, un cleric venit de departe, atât de departe încât ar fi putut să nu mai vină, la pomenirea Sfântului Ștefan cel Mare, a spus că Ștefan cel Mare se închina lui Lucifer, că a fost bolnav și că s-a spânzurat. Așa au făcut și comuniștii, de ne-au discreditat geniul, care, în realitate, pe cărțile sfintei și marei Mănăstiri a Neamțului, era evlavios, din moment ce mătușile dinspre mamă, Iurașcu, toate, erau călugărițe”.
* ”Este vremea să vă apărați!
”Ce cărți învață copiii dumneavoastră astăzi? Ce istorie învață copiii dumneavoastră astăzi?
Este vremea să vă apărați! (…) Iubiți credincioși, Nicolae Steinhardt, după ce a devenit ortodox, a vorbit, printre altele, despre primejdia mărturisirii. Da, e o primejdie. Să mori din culpă medicală, să mori din negrija medicilor, să te duci să te operezi în străinătate la rotula de jos sau de sus, să vinzi țara, să faci moschee lângă Catedrala Mântuirii Neamului, să faci Universitate islamică și ce să mai faci din țara asta frumoasă și pitorească?! Că au vândut-o, rând pe rând, epigonii de care vorbea Eminescu! Oameni care se trezesc la amiază, oameni care nu vorbesc românește, darămite limbi străine, oameni care nu simt românește, care n-au, cum zice grecul: N-au frică de Dumnezeu și iubire de patrie!
Să aveți atitudine, să aveți demnitate, să creșteți copiii în frică de Dumnezeu, pentru că se împlinește cuvântul care spune: Ei, cei care au sihăstrit în peșteri, în crăpăturile pământului. Ei, cei de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munți, și în peșteri, și în crăpăturile pământului. Și toți aceștia, mărturisiți fiind prin credință, n-au primit făgăduința, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea.”
Mesagerul de Neamț
Un comentariu
… Frumos spus, ca si constatare! Poate ceva mai putin, ca SOLUTIE… Cata vreme INCHISORILE SUNT ARHIPLINE, cata vreme IN MAI TOATE SPITALELE SI CLINICILE din Romania noastra (desigur ortodoxa!… Sic!) “se arunca” la tomberon mii si mii si milioane DE FIINTE VII (chiar daca nebotezate… Sau cu atat mai mult!), cata vreme CRASMELE noastre sunt arhipline (si inca se mai si inmultesc!), cata vreme NU NI SE SPUNE DESLUSIT din fatza Sfantului Altar: LASATI PACATUL, FUGITI DE DESFRANARE etc, cata vreme nu se spune in loc de oricare alta “urgenta”: JOS GENUNCHII! si SUS SA AVEM INIMILE etc., atata vreme ORICARE ALT SUROGAT suna nu numai trist, ci si zadarnic… Cu atat mai mult cu cat el este rostit de un sfintit slujitor al Sfantului Altar! Poate ca AZI MAI MULT CA ORICAND cand vedem cum arde pamantul tarii DIN PRICINA PACATELOR NOASTRE (ale ortodocsilor, pentru ca noi suntem majoritatea, potrivit Matricolei Botezatilor!…) ar trebui SA NI SE STRIGE: INAPOI LA DUMNEZEU!…