„Nu privesc bătrânețea ca pe un Everest înghețat”

De câțiva ani, îndrăznesc să dau viață, în paginile ziarului nostru, unor întâmplări trecute și prezente, croindu-mi, astfel, drum pentru a da răspuns unor probleme care mă preocupă. Sunt întâmplări despre oameni pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții, care s-au ridicat și se ridică deasupra altora prin vrednicia faptelor, prin înălțimea lor morală, spirituală și etică.

Unii dintre cei evocați au trecut dincolo. Alții continuă să viețuiască și să trudească în demnitate și onoare. Și cei dintâi și ceilalți au lăsat în ființa mea urme notabile. Evident, imaginea mea despre cei evocați a purtat și poartă insemnele subiectivității, într-o ecuație sufletească personală.

Viața trebuie trăită cu sens și în ordine

Pe profesorul Traian Cosma l-am cunoscut prin toamna anului 1975, rămânând prieteni statornici. Eram prea tânăr și neexperimentat inspector școlar și, după o anumită rânduială a prestigioasei instituții în care lucram, eram obligat să-i cunosc într-un anumit interval de timp, succesiv, pe fiecare dintre cei 647 de profesori-filologi, câți lucrau în școlile și liceele ținutului nostru.

Cum spuneam, am ajuns repede și la Școala Nr. 3, devenită ”Ion Creangă”, din Humulești, unde am descoperit un grup masiv de dascăli care formau o echipă pedagogică foarte puternică, între care pe profesorul despre care vorbim, pe Maria Mosor – învățătoare; Dumitru Afloarei și Constantin Dobreanu – istorie; Virginia și Constantin Cozma – română și, respectiv, biologie; Constantin Bălan – muzică; Eugen Crețu – educație fizică; Dan Cepoi – desen.

Toți posedau o facultate extraordinară de a lucra cu elevii. Mulți dintre ei aveau obârșii reale sau imaginare, în întinsa familie a unuia dintre cei mai mari povestitori români și universali. Toți lucrau și trăiau cu sens și în ordine, primindu-mă cu inima deschisă și cu interes la lecțiile lor, simțind că ei și eu avem idealuri pedagogice sociale și naționale comune. Niciodată nu m-am erijat în atotștiutor într-ale învățământului. Am învățat lucruri folositoare de la fiecare dintre ei. După fiecare lecție, făceam schimb de impresii și de idei, concluzia fiind una singură: școala înseamnă seriozitate și corectitudine, ordine și disciplină.

Neclintită credință în forța educației

Născut în 13 octombrie 1946, la Humulești, a petrecut primii 6 ani din viață la Oradea, unde tatăl său, plutonier în Jandarmeria Română, fusese transferat, însoțit fiind acolo, de soție, asistentă medicală.

Revenit la Humulești, a învățat aici clasele I-IV. În 1969, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității ”Al.I. Cuza” din Iași, cu specializările română și franceză”.

După absolvire, a lucrat ca profesor de română, latină și franceză numai în învățământul târgnemțean: Liceul ”Ștefan cel Mare”, Școala ”Ion Creangă”, Școala Nr. 2, Școala Nr. 8, devenită ulterior Școala Nr. 1, apoi Liceul Economic ”Vasile Conta.

A îndeplinit și alte poziții importante în ierarhia învățământului nemțean, iar elevii săi au obținut rezultate notabile la prestigioase manifestări științifice și de creații județene, interjudețene și naționale. A fost pasionat de realizarea unor colecții de cărți, fotografii și albume rare, rânduite spre folosul elevilor, într-un spațiu expozițional permanent, funcțional ani de-a rândul.

Este autorul unor cărți serioase din domeniile filologie și pedagogie: Ora de dirigenție în gimnaziu; Caiet pentru dirigenție (destinat elevilor); Caietul dirigintelui (clasele V-VIII); Mereu politețea – ghid de comportare civilizată pentru copii și tineri; Ora de lecturi particulare (gimnaziu); Cărți care făuresc oameni – texte formative pentru gimnaziu; Elixir de optimism.

A fost distins cu numeroase diplome și titluri meritorii.

I-am prețuit constant chemările pedagogice. I-a fost dăruit harul de a înțelege temeinic rolul uriaș pe care școala națională îi are în formarea copiilor și adolescenților pentru efort, creație și viața virtuoasă. Nu putea concepe osteneala didactică decât în esențele ei socratice. Împreună cu elevii săi, parteneri iscoditori, vii, puși și ei pe treabă, nutrea un adevărat cult pentru limba și literatura națională. Era dotat și cu facultatea de a-i capta cu măestrie pe elevi, croindu-le o cale dreaptă.

Și acum ce urmează?

Căsătorit cu Marilena („Farmazoanca mea”), doctoriță, trăiește, de la pensionare, la Iași: „Ce fac acum?Stau destul de singur. Principala preocupare de timp liber (3-4 ore pe zi), citesc și scriu. În rest, patrulez cel puțin preț de o oră prin Iași (mișcare, contemplare, biblioteci, librării, câte un spectacol). În vacanțele estivale, vizite lunare la Agapia, la mănăstire, unde stă socrul meu, și la familia profesorului Aflorei din Humulești.”

Are două fete și trei nepoți, una dintre fiice fiind stabilită în Germania.

În ultima sa carte, Elixir de optimism, o carte foarte serioasă și cuprinzătoare de înțelepciune, cu ecouri din Socrate și Seneca, mărturisește că s-a ”zbătut mereu să iasă către lumină, că fiecare îmbătrânește în felul său, dar, în ciuda diferențelor, oamenii au, totodată, experiențe comune și un destin comun. Pentru mine, urmează încă o treime de viață. Știu ce am de făcut. Am la îndemână încrederea, strategia și armele potrivite. Nu privesc bătrânețea ca pe un Everest înghețat. Ea există. Voi continua să storc de la viață tot ce are bun aceasta, să mă bucur de familie, de prieteni și de toți oamenii acestei lumi.”

Profesorului Traian Cosma totul i s-a părut și i se pare limpede ca lumina zilei. Iată încă un bărbat și un intelectual cu o extraordinară claritate a minții și acțiunii, de unde uriașa influență pozitivă asupra celor care îl înconjoară.

Instruit, neobosit, ferm, optimist, are reputația unui om care continuă să se miște în viață fără stângăcii, compromisuri dăunătoare și „acrobații”.

Prof. Gh. TIGĂU