Ion Coman (26 august 1925 – 5 decembrie 1970) a fost primul director al teatrului din Piatra-Neamț. 90 de ani de la nașterea sa și 45 de la plecarea spre cele fără de sfârșit ar fi un bun prilej de aducere aminte a isprăvilor unui Don Quijote, care a creat gloria unui teatru, cu care istoria se mândrește și de care contemporanii (dinlăuntru sau din afara instituției) își bat joc cu nonșalanță și inconștiență. E de prisos de adăugat că luarea în posesie a istoriei folosește cât și nepăsarea; dar o zgândărire a memoriei – gândesc – ar mai tempera (poate) vocalizele celor care se alăptează din ea.
În fața cortinei…
Deși a făcut doar studii sumare, Coman s-a dovedit a fi un bun organizator și un fanatic iubitor de teatru. A fost director al Secției de Estradă a Teatrului „Constantin Tănase” din București, al Teatrului de Stat Bacău (1953-1961), director al Teatrului de Stat Piatra Neamț (iulie1961 – septembrie 1967), director al Teatrului Tineretului Piatra Neamț (septembrie 1967 – decembrie 1969).
Pentru rigoare, precizăm că Secția Piatra Neamț a Teatrului de Stat din Bacău a fost creată la 15 septembrie 1958 (primul spectacol, pe 3 octombrie 1958: ”Vicleniile lui Scapin”, de Moliere, regia David Esrig), șeful secției fiind actorul Paul Varduca, transferat de Ion Coman de la Teatrul Național din Iași. Mai spunem doar că Teatrul de Stat Piatra Neamț a avut primele spectacole cu ”Secunda 58” de Dorel Dorian (premiera cu nr. 1: 14 oct.1961) și ”Băiatul din banca a doua” de Alecu Popovici (premiera nr. 2: 15 oct.1961).
Tot pentru o prezumtivă fișă de dicționar, precizăm că, în timpul directoratului lui Ion Coman – când, în România, nu exista decât Festivalul Național „I.L. Caragiale” – s-a organizat prima ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii și Tineret (1969) și au avut loc primele deplasări ale TT în străinătate. Cităm, în continuare, doar câteva premiere care țin de istoria Teatrului și Spectacolului românesc:
- ”Nu sunt turnul Eiffel”, de Ecaterina Oproiu; premiul pentru cel mai bun spectacol din dramaturgia națională pe anul 1965 și, la Festivalul Național de Teatru, 1965, premiile pentru regie (Ion Cojar), scenografie (Adriana Leonescu), interpretare (Eugenia Dragomirescu și Virgil Ogășanu). Adică tot.
- ”Afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’”, de Alecu Popovici, regia Ion Cojar, participare la Festivalul de la Nürnberg și Marele premiu pentru cel mai bun spectacol – Bienala de la Veneția, octombrie1968, și, la Festivalul Național de Teatru, 1967, premiul pentru regie(Ion Cojar) și interpretare (Ion Fiscuteanu).
- ”Omul cel bun din Sîciuan”, de Bertolt Brecht, regia Andrei Șerban, premiul criticii pentru cel mai bun spectacol al stagiunii 1968-1969, și, la prima ediție a Festivalului spectacolelor de teatru pentru tineret și copii, Piatra Neamț, 1969, Marele premiu și premii de interpretare pentru Mitică Popescu și Carmen Galin.
”Harap Alb”, 1969, de Zoe Anghel Stanca, unul dintre cele mai longevive spectacole ale TT, cu deplasări în Danemarca(1972) și în Iugoslavia(1973).
… și în spatele ei
Nu l-am cunoscut pe Ion Coman și – cu bunele și relele care m-ar fi păscut – regret imens acest lucru. Am fost angajat ca referent literar la TT în aprilie 1972; Coman plecase deja de doi ani, să pună de un alt teatru în Ceruri, dar prezența sa era încă vie în teatru: ”Coman ar fi zis”, ”Coman ar fi făcut”, ”Coman n-ar fi acceptat asta niciodată”, ”Ai noroc că nu mai e Coman director…”
Voi recurge, deci, în evocarea sa, la ajutorul unui prieten, actorul Gelu Apostol: ”Pentru noi a fost un manager teatral de geniu și un mare «geambaș de actori», cum îi plăcea să se numească… A avut ambiția să-și facă un teatru al lui, însă nu-și dorea un teatru provincial oarecare, ci un Teatru adevărat. Recunoscându-și lipsa de pregătire intelectuală, a avut nu numai bunul simț, ci și înțelepciunea să-și aleagă doi consilieri de bază – pe Eduard Covali pentru problemele repertoriale și pe Alexandru Lazăr pentru alcătuirea trupei. Și n-a greșit. Nu concepea să aducă la Piatra Neamț decât actori excepționali, adică toată crema absolvenților de la IATC. …Cum proceda numai el știa… Le promitea cele mai tentante condiții, atâta doar că se și ținea de cuvânt! De regulă, după un an mulți «evadau» la marile teatre din București (nu aproba niciun transfer la un alt teatru de provincie, decât actorilor care nu-și găseau locul în trupă și de care se debarasa imediat – n.red.)…Nici o problemă, pentru că aducea alții… și alții… Astfel că TT a devenit o adevărată mașinărie de lansat vedete. Care, la rândul lor, făceau din teatru o vedetă. Iar Ion Coman nu-și mai încăpea în piele de mândrie. Avea grijă de actori ca de niște bibelouri, să nu le lipsească nimic, să fie îmbrăcați elegant, unora, care nu aveau nici chef, nici bani, chiar le-a făcut din bugetul teatrului costume, pardesie, paltoane…”
Am îngrijit, cam în viteză, o carte despre Ion Coman, o carte scrisă de Alexandru Lazăr, dar care adună și evocările celor care au lucrat cu directorul Coman întru gloria TT: regizorii Lucian Giurchescu, Cornel Todea, Andrei Șerban, Dinu Cernescu, Ion Cojar, Zoe Anghel Stanca; actorii Ileana Stana Ionescu, Ion Fiscuteanu, Dionisie Vitcu, Virgil Ogășanu, Valentin Uritescu, Constantin Cojocaru, Cornel Nicoară, Silviu Stănculescu și mulți alții, la fel de însemnați… Cu toții – nume care au marcat ultima jumătate de secol a teatrului românesc – îl descriu cam așa: ”Era, pe rând, zbir și prieten, nervos și ghiduș, intransigent și flexibil, mim cu o mie de fețe. Totul pentru evenimentul teatral, totul pentru strălucirea teatrului” (Theodor Danetti); ”…avea un fel de intuiție a momentului și găsea soluții practice neașteptate atunci când cei din jur nu mai vedeau nicio speranță… Ion Coman era un adevărat producător de teatru, așa cum nu sunt mulți în Romania și chiar nici la New York unde poți să-i numeri pe degete” (Andrei Șerban); ”Cea mai frumoasă aventură teatrală a unei trupe din provincie” (Alexandru Mirodan); ”Ion Coman crea o stare de spirit care chema minunile teatrale. Respira teatru, mânca teatru, trăia teatru” (Constantin Cojocaru).
Voi adăuga doar că stătea cu ceasul în mână la intrare și penaliza actorii care întârziau câteva minute sau imputa din salariul unei actrițe, care nu se prezentase la proba de costume, banii pentru ziua de lucru a celor prezenți, după cum, cu aceeași nonșalanță, mărea, a doua zi după premieră, salariile actorilor care străluciseră în spectacol… S-ar mai putea vorbi aici despre turneele TT în Capitală, despre prietenii teatrului, despre relația cu presa (aducea de la București câte un autobuz de cronicari la fiecare premieră), despre publicitatea teatrului în oraș și în țară sau despre protocolul evenimentului numit premieră… Dar cui folosește?
Mircea ZAHARIA
articol publicat și în ”Apostolul”, revista cadrelor didactice editată de Sindicatul din Învățământ și Cercetare Neamț, nr. 180, septembrie 2015.
Mesagerul Bacău Speranță pentru mii de familii din Moldova care își doresc un copil: Spitalul din Buhuși lansează un program de fertilitate alături de medici din București 
ZCH Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină 
NewsEdge Nicușor Dan s-a văzut cu Merz în Finlanda. Ce au discutat cei doi lideri 
BusinessEdge Cum poate Canada să intre în Uniunea Europeană. Formula găsită este aceea de „membru asociat” 
