Tradiții dispărute: „Îngroparea Crăciunului”

Din „Calendarul Popular” – „Comoara Satelor”, editat de Academia Română, aflăm despre un obicei, pe cât de străvechi pe atât de singular, ce are loc în ziua de 28 decembrie. Poartă numele de „Îngroparea Crăciunului”, iar desfășurarea ceremonială de rit funerar ne amintește de cea a „Caloianului”. În ambele cazuri, divinitatea moare și renaște, refăcând echilibrul lumii și al vieții, revigorând timpul și fertilizând pământul.

Scenariul descris de etnologul Ion Ghinoiu și consemnat la cetele de feciori de pe Valea Someșului debutează cu alegerea tânărului care îl va interpreta pe Crăciun mort și a celui care se va masca în popă. Acesta din urmă trebuie să fie convingător, un bun orator și să însoțească, așa cum se cuvine, ultimul drum al bătrânului Crăciun. Ales dintre feciorii din ceată, Crăciunul este culcat pe o scară de lemn, având funcția de targă funerară, acoperit pentru a nu fi recunoscut de participanții la ceremonial și purtat pe umeri de șase tineri.

Cortegiul astfel pregătit se va îndrepta, ca și în cazul Caloianului, spre o apă curgătoare. Pe drum lăutarii cântă „morțește”, popa slujește la răspântii, iar oamenii din alai bocesc pe un text ritual. Ajunși la râu, după o „slujbă” de dezlegare a păcatelor, Crăciunul mort este aruncat pe gheață. Momentul imediat următor constituie punctul culminant al ritualului: tânărul, întruchipându-l de data aceasta pe Crăciunul renăscut, „Crăciun cel Nou”, se ridica în picioare în uralele întregii asistențe. Urmează întoarcerea alaiului în sat, însoțit de muzică de joc și voie bună, unde este pregătită „comândarea” sau pomana Crăciunului, o mare petrecere de întâmpinare a noului an.