La câteva ore după ce pompierii au reușit să lichideze incendiul de la Roznov, localnicii erau încă marcați de tragicul eveniment. Fie că veneau dinspre Borlești și Piatra Șoimului sau mergeau spre iarmarocul de la Chintinici, cei care treceau prin zonă priveau cu îngândurare. Iată câteva dintre opiniile lor:
Ioan Simionică – Roznov: „Unul dintre părinți mei a lucrat în fabricile de la Roznov, iar cu banii obținuți din muncă cinstită ne-a crescut pe toți din casă. Fabrica Butoiul, așa cum este cunoscută, a dat de mâncare la multă lume”.
Grigore Sălăvăstru – Roznov: „În timpul comuniștilor, fabrica era condusă de un om foarte disciplinat și sever. Grasu îi spunea și era de pe Valea Tarcăului de loc. Om mai gospodar ca acela nu a mai fost pe locurile astea, deși era foarte dur uneori”.
Elena Andrei: „Bunicul mea făcea butoaie în fabrică, iar acasă ne încălzeam cu vestitele conizări. Erau resturi de la șlefuirea doagelor, pe care oamenii le cumpărau din fabrică. Când bunicul avea vârsta de 7-8 ani, străbunicul, tatăl său, îl trimitea cu boii la căruță să care butuci de la Tazlău la Roznov. Au fost vremuri tare grele, dar frumoase”.
Vasile Nicorescu – Piatra Șoimului: „Nu înțeleg de ce a ars această fabrică. Înainte de blocarea Bistriței la Bicaz, de multe ori, aici, la Roznov, o parte din lemnul din plute era prelucrat, apoi încărcat în vagoane și transportat în porturile Brăila și Galați, pentru a ajunge în țările din Asia Mică și nordul Africii. Din tot ce a fost, s-a ales scrumul…”. (Mesagerul de Neamț)
Punte între cer și pământ: Lecție de istorie și onoare predată de aviatorii băcăuani la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din Brusturi- Etapa 10 din Liga 3, Seria 1: FC Bacău 2 a câștigat deja, 2-1 cu Odorheiul. Urmează meciurile Aerostarului și Oneștiului
- Performanță incredibilă la Buhuși: spitalul propus pentru desființare a cucerit trei premii de excelență la Romanian Healthcare Awards
- Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”
- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
Neamț. Două accidente în aceeași zi și acțiuni ale polițiștilor în trafic- De la Buhuși la Piatra-Neamț: spitalele Moldovei, în top la Romanian Healthcare Awards 2026
- Suceava. Acoperișul casei și o anexă, distruse într-un incendiu. Focul a pornit din camera tehnică
- A pornit mașina tatălui și a ajuns cu ea în curtea vecinului
- Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00









