
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț și-a schimbat purtătorul de cuvânt. Potrivit prof. Viorel Stan, inspector școlar general al ISJ Neamț, mutarea apărut în urma solicitării inspectoarei Maria Ghiniță (inspector școlar pentru integrarea europeană și programe comunitare), cea care s-a ocupat până acum de relația cu presa, din cauza volumului mare a sarcinilor de serviciu. Inspectorul Stan s-a ferit să spună dacă această schimbare este una pe termen scurt sau lung, de altfel, pe site-ul instituției nefiind operată vreo modificare. Cert este că postul de purtător de cuvânt implică pentru orice inspector un plus de responsabilitate și experință, pe un loc în care nu există satisfacții financiare, ci, mai degrabă, în termeni didactici ”o șansă de dezvoltare personală și profesională”. Potrivit ISJ Neamț, inspectoarea Elena Preda este profesoară de istorie, absolvind Facultatea de Istorie din cadrul Universității București. După facultate, a absolvit un master în „Management și politici educaționale”, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, iar în prezent este titular la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu-Neamț. În învățământ are o vechime de 23 de ani, iar la capitolul ”domenii de competențe și alte atribuții” activează ca: inspector școlar de specialitate, disciplina Istorie; inspector responsabil cu activități de perfecționare și formare continuă; responsabil Centru Regional de Formare Profesională Neamț; monitorizare, îndrumare și consiliere în teritoriul arondat. (M.T.)
Calendarul de plată a pensiilor în noiembrie: care sunt termenele pentru fiecare categorie- Titluri de stat FIDELIS în noiembrie: dobânzi neimpozabile de până la 7,75% la lei și 6,60% la euro
- FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice
- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
Accident la Vad Dragomirești: două persoane au fost transportate la spital- Iași. Accident cu victime multiple în localitatea Țigănași – a fost activat Planul Roșu de Intervenție
- „Dincolo de formă” – expoziție de pictură la Galeriile „Lascăr Vorel”
- Razie a Poliției în Neamț: șoferi băuți scoși din trafic de polițiști
- Polițist nemțean, performanță la Campionatul Mondial de Skanderbeg





