Profesorul Viorel Stan, inspector școlar general al ISJ Neamț, a declarat marți, 23 februarie, că nu se așteaptă la rezultate excepționale în ceea ce privește simulările de la Evaluarea Națională din acest an. Inspectorul a anunțat că va chema la o ședință de analiză, în 10 martie, toți directorii de școli, pentru a vedea cum se prezintă elevii cu 4 luni înainte de examenul propriu-zis. „Rezultatele nu vor fi excepționale deoarece vorbim despre o simulare ce are loc cu 4 luni înainte de examen. Copiii mai au timp să se pregătească. Important este ca după această etapă să facem o analiză pe baza rapoartelor pe care le vor întocmi directorii și să vedem ce se poate remedia. Îmi doresc să facem și o statistică prin care să comparăm rezultatele din anii trecuți cu cele din acest an. Din punct de vedere organizatoric, totul a decurs perfect, subiectele au fost preluate și multiplicate la timp”, a declarat Stan. Marți, 23 februarie, elevii de clasa a VIII-a au avut simulare la Matematică. În Neamț, la această probă au absentat 109 elevi, la examenul de Limba și literatura română lipsind 107 elevi. Miercuri, 24 februarie, a fost programată proba de la Limba și literatura maternă, urmând ca în 4 martie să fie comunicate rezultatele finale. Anul trecut, la simulări, mai bine de jumătate (55%) dintre elevii nemțeni nu au promovat examenele. (M.T.)
Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi- Trei traficanți de canabis din Bacău au fost reținuți de DIICOT
- Concediere după trei abateri? Ministrul Sănătății anunță reguli mai stricte pentru medicii din spitalele publice
- Video/Băcăuan reținut după ce a lăsat o pensionară fără 250.000 de lei prin înșelăciuni cu documente și fotografii false create cu inteligență artificială (AI)
- Concurs directori de școli în Bacău: rezultatele finale la proba de management rămân definitive
Piatra-Neamț. ASE și-a mutat activitatea la Colegiul Tehnic Forestier- Bacău. Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru trafic de canabis, iar o femeie a fost plasată în arest la domiciliu
- Neamț. Minoră de 13 ani rănită într-un accident rutier
- Neamț. Minori de 14 și 16 ani, prinși noaptea la furat
- Scandalul ”Capul de porc de la casa lui Marius Lulea”: un consilier AUR spune că el l-a plasat; Lulea cere verificarea unor posibile presiuni asupra anchetei





