Valea Bistriței „mustește” de depozite de clostridii – GALERIE FOTO

pietricica turism

De ani de zile, adevărate depozite de gunoaie se „nasc” și sunt luate de ape, la prima ploaie sănătoasă, pe toată Valea Bistriței, în mirificele zone turistice Ceahlău, Grințieș, Borca. Imediat apar altele și, dacă nu plouă, ajung în faza în care „dezvoltă” nu doar adevărate colonii de microbi, ci și mirosuri pe măsură. E adevărat, nu suficient de puternice încât să deranjeze nările fine de prin birourile Gărzii de Mediu.

Și, după atâția ani în care curățenia de primăvară s-a făcut exclusiv pe bază de ploi care duc gunoaiele în lac, absolut „neașteptat”, s-a descoperit, acum, că toate acumulările de pe cursul râului sunt pline de Clostridium perfringens, iar o armată de specialiști își bate capul să „descopere” de unde provine. Niște fotografii absolut relevante ar putea să-i ajute în munca de „identificare” a sursei. Și nu e vorba despre grămezi de gunoaie pe ici-colo, doar prin zonele izolate, ci chiar de „inima” localităților.

Cele de pe Bistricioara se văd de la drumul național fără probleme, le pot admira șoferii din mașini. Căci, iată, într-un județ în care instituțiile cu atribuții veghează ”vigilent” la aspectul sănătos și turistic al localităților, confortul vizitatorilor era singura problemă nerezolvată. Cel puțin în opinia proaspetei șefe a CJ Neamț, Emilia Arcan, care are planuri mărețe de viitor: „Amenajările de parcări publice sunt lucruri simple, care puse la punct au efect nemaipomenit! Vom identifica mai multe astfel de locuri unde să asigurăm condiții pentru cei care vor să se bucure de minunățiile naturii din județul Neamț. E și acesta un mod de a atrage turiștii, pentru că vor avea un loc în care să poposească, să savureze un ceai, să admire priveliștea”.

Eventual cu o mască de protecție, am adăuga noi.

PS: Mâine, 26 februarie, se mai pune de-o ședință. După cum bine a voit Prefectura Neamț să anunțe, de la ora 11, la palatul administrativ, are loc o extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, cu următoarea ordine de zi:

«1. Prezentarea și dezbaterea Programului pentru salubrizarea localităților și cursurilor de apă, precum și pentru realizarea și întreținerea șanțurilor și rigolelor, în vederea asigurării scurgerii apelor mari.
– ing. Ion Păvăleanu, Directorul SGA Neamț.
2. Prezentarea și dezbaterea Programului de verificare a stării de igienizare a localităților și cursurilor de apă din județul Neamț.
– jr. Iftimie Petrariu, comisar șef al Comisariatul Județean Neamț al GNM.
3. Prezentarea și dezbaterea Programului pentru reducerea numărului de incendii generate de arderea de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale.
– col. Nițică Ioan, inspectorul șef I.S.U. Neamț.
4. Prezentarea și dezbaterea Planului de activități al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț, pentru anul 2016.
– col. Nițică Ioan, inspectorul șef I.S.U. Neamț.
5. Prezentarea, dezbaterea și aprobarea hotărârilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
– Ioan Vlad Angheluță, Prefectul județului Neamț.
6. Sărbătorirea Zilei de 28 februarie – Ziua Protecției Civile din România:
– Prezentarea activităților consacrate Zilei Protecției Civile din România;
– Ceremonie înaintare în grad;
– Mesajul Prefectului județului Neamț cu prilejul Zilei Protecției Civile din România.»

Mesagerul de Neamț

 

1 COMENTARIU

  1. Pacat.Sa prezinte imaginile la targul de turism, sigur vor veni multi sa se minuneze.Poate vor face curatenie, dar nesimtitii care arunca gunoaiele fara discernamant- ce facem cu ei?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.