Horoscop 3-6 martie

pietricica turism

O experiență a duhului din planul astral, care îl uimește peste măsură, este că el vede gândurile altora, când vrea, dar constată că acest lucru îl poate exercita numai asupra spiritelor inferioare lui, fără a fi capabil de a vedea gândurile spiritelor superioare lui. Cea mai frumoasă dintre facultățile câștigate în planul astral este facultatea, aproape divină, de a transforma o idee într-o ființă reală.

 * Berbec

Există câteva ore, pe 3 martie, când mai mulți nativi pot construi o punte utilă, plăcută, cu cineva din străinătate. De aici, nativii pot primi vești, pot coresponda sau realiza planuri valabile până prin iunie a.c.

Pe data de 3 și apoi pe 4 martie, Berbecii vor fi obligați să se conformeze regulilor de la locul de muncă, să respecte și să întrețină propria imagine. Responsabilitățile pe care le au nativii vor fi greu de îndeplinit din cauza ostilității unor persoane care le contracarează orice mișcare.

Luna Nouă în Pești, precum și alte planete care traversează această constelație, vor deschide apetitul nativilor pentru misticism.

 * Taur

Marte se află în mișcare retrogradă în această perioadă, creând dificultăți în relația de cuplu a nativilor. Pot apărea blocaje emoționale, crize legate de finanțele cuplului. În această lună, nativii vor avea parte de popularitate excelentă și vor găsi susținători pentru proiectele lor.

Pe 3-5 martie, pot interveni factori legali, legislativi sau factori umani care să le bruieze anumite acțiuni. Luna Nouă din 9 martie va aduce o serie de echilibrări psihice pentru nativii care suferă de depresie. Ei vor reuși să se defuleze, să scape de toate energiile care i-au apăsat de mult timp. Excursiile, indiferent de costuri, trebuie să devină o prioritate pentru nativi.

 * Gemeni

Saturn și Marte traversează Casa relațiilor nativilor din Gemeni în martie. Nativii trebuie să facă apel la diplomație, pentru a nu provoca furtuni cu efecte ireversibile în relația lor. Marte retrograd în Casa de cuplu a Gemenilor, din 6 martie până pe 28 mai, poate determina stări contradictorii pentru partenerii nativilor din Gemeni.

Gemenii ar putea să-și regândească opțiunile, activitatea sau stilul de viață.

Noțiunea de carieră, imagine, succes sau statutul socio-profesional, autoritatea și răspunderea se vor raporta la ceea ce trebuie rezolvat sub presiunea evenimentelor. Luna Nouă din 9 martie va deschide porțile explorării sexuale ale nativilor. Mulți dintre Gemeni se pot învoi de la serviciu în această perioadă.

 * Rac

Venus, planeta iubirii, traversează un sector dificil, greu de înțeles. Astfel că Racii, în prima parte a lunii martie, nu vor avea parte de prea multă dragoste.

Pe 3 martie, asupra mentalului nativilor planează dorința de a pune în ordine o serie de activități din sfera legislativului. Între 3 martie și 4 martie, unii nativi s-ar putea vedea obligați să-și restrângă modalitățile de reacție la provocări. Ei vor trebui să fie extrem de reținuți și controlați în tot ceea ce întreprind.

Luna Nouă din 8-9 martie va mai reduce din presiunea care există asupra celor două case ale comunicării. Gândurile nativilor vor fi bântuite de nehotărâri, nedumeriri, îndoieli sau neîncredere în propriile forțe.

Luna Nouă este și aducătoare de bani în această perioadă.

 * Leu

Nativii se află în grațiile lui Venus până pe 12 martie. Această planetă favorizează pacea, înțelegerea, armonia în cuplu. Pentru unii dintre nativi reprezintă începutul unei noi relații.

Din 6 martie, mai ales că Luna Nouă începe să-și facă simțită prezența, nativii vor avea o perioadă de trei luni de apetit sexual intensificat, porniri romantice pline de savoare. Multe dintre aceste aventuri vor fi cauza problemelor Leilor în acest an.

După 3 martie, starea de spirit a nativilor se ameliorează simțitor. Leii arată mai senini, mai veseli, mai dornici de aventuri, de petreceri, de escapade turistice, amoroase sau de performanțe sportive.

Mercur și Venus, în tranzit prin Vărsător, se traduce prin reacții exagerate față de motivul real în toate relațiile parteneriale.

 * Fecioară

Pe parcursul lunii martie, Casa cuplului Fecioarelor este tranzitată de Soare, Mercur și Venus. Este o lună dinamică, mai ales că Soarele influențează Casa relațiilor nativilor pe 8-9 martie. Există o mulțime de potențial romantic în această perioadă.

După 3 martie, Fecioarele își pot face timp pentru unii membri de familie care au nevoie de susținerea lor materială sau morală.

Fecioarele, sub influența astrelor, vor da dovadă de sobrietate, vor dori să rămână singuri. Această incursiune în sinele interior trebuie făcută cu cunoaștere, altfel Fecioarele riscă să devină apatice o perioadă mai lungă de timp.

Această lună este sub semnul lucrului în echipă pentru nativi. Multe proiecte care au stagnat își vor afla finalitatea acum.

 * Balanță

Venus traversează Casa dragostei și a erotismului Balanțelor până pe 13 martie. Din 6 martie, Marte intră în Săgetător. Pot apărea diverse șicane, dat fiind faptul că Marte se apropie de Saturn. Acesta este legat de responsabilități, de griji sau blocaje în dragoste.

Casa muncii nativilor este animată de Neptun, Soare, Mercur și Venus în martie.

În 3 martie, nativii prind curaj, au siguranța necesară pentru a acționa în deplină cunoștință de cauză în avantajul personal.

Balanțele ar trebui să se abțină să ia o decizie cu privire la un tratament cu consecințe importante asupra stării lor fizice și psihice ulterioare. Posibila eroare de diagnostic sau neputința de a opta pentru un tratament adecvat, pe fondul rezultatelor ambigue, oferite de analize.

 * Scorpion

Soarele, Mercur, Venus și Neptun în Casa dragostei și a sexualității Scorpionilor nu lasă loc de interpretări privind activitățile nativilor în martie. Scorpionii pot avea așteptări în ceea ce privește romantismul, senzualitatea, flirtul, eventual o nouă iubire. Dragostea și banii nu se pun de acord la începutul acestei luni.

Pe 3 martie, nativii se pot arata neobosiți în demersurile lor de a face bani, de a reglementa, printr-un document oficial, un câștig viitor, de a recupera un drept.

După 4 martie, Scorpionii pot deveni susceptibili, neîncrezători, analitici, verificând date, informații, știri de mai multe ori înainte de a se baza pe ele.

 * Săgetător

Primele zile ale lui martie sunt pline de viață, relaxante. Mercur intră în Pești din 5, riscând stările afectiv emoționale ale nativilor. Aceștia pot avea sentimente de autoamăgire privind multe aspecte ale vieții personale. Pe de altă parte, apetitul sexual al nativilor crește, de asemenea și dorința lor de avea noi cuceriri. Toate acestea se datorează lui Marte, care intră în Săgetător pe 6 martie. Există și un risc de accidente dat fiind faptul că Marte se apropie de Saturn în această perioadă.

Între 3 martie și 4 martie, unii nativi pot întâmpina probleme bănești. Luna Nouă din 9 martie aduce clarificări în ceea ce privește problemele de sănătate ale nativilor.

 * Capricorn

Până pe 12, viața amoroasă a nativilor nu lasă loc pasiunii. Capricornii tind să devină foarte practici și raționali în tot ceea ce întreprind. Împreună cu partenerul lor, ei se lasă antrenați în domeniul finanțelor: venituri, achiziții, bani. Venus se află în Casa banilor Capriconilor până pe 12 martie. Din 6 martie, Marte se alătură lui Saturn în Casa bolilor cronice, a dependențelor, a afecțiunilor care limitează libertatea.

Sub influența astrelor, Capricornii se pot hotărî pe 3 să renunțe la o serie de persoane în care nu mai au încredere. Ei își stabilesc noi priorități de viață, își fac curaj pentru a înfrunta realitatea.

 * Vărsător

Venus, planeta iubirii, rămâne în Vărsător până pe 12 martie. Dragostea plutește în aer, farmecele nativilor ating cote peste maximul cunoscut de ei. Pe 5 martie, coordonatorul carierei nativilor, Marte, intră într-o casă solară, unde există deja Saturn. Se realizează o unitate puternică pe plan profesional pentru nativi. Chiar dacă vor primi provocări, Vărsătorii vor fi capabili să rămână în amintirea celor care i-au provocat.

După data de 4 martie, tumultul existențial al nativilor se va domoli. Luna Nouă din 9 septembrie aduce oportunitatea conceperii unui copil pentru Vărsătorii care doresc acest lucru. Pentru nativii care doresc să călătorească, acum este momentul începerii unei aventuri de lungă durată.

 * Pești

Mercur intră în semnul nativilor pe 5 martie. Această planetă coordonează Casa cuplului nativilor. Jupiter își aduce aportul la bunăstarea cuplurilor formate din persoane născute în această zodie. După data de 9, Mercur și Jupiter facilitează căsătoriile nativilor. Tranzitul Soarelui prin Pești în această lună oferă nativilor autoritate, putere, onoruri.

După 3 martie, Peștii ar trebui să-și administreze persoana publică, să opereze schimbări în plan profesional.

4 martie este ziua în care nativii vor trebuie să-și dezvolte o latură mai puțin specifică lor. Este vorba despre circumspecția și rezerva față de o serie de persoane, mai ales din categoria celor care le fac propuneri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.