Ricardo Caria, portughezul care a adus ritmurile fado în România

Stabilit de 11 ani în România, la Arad, Ricardo Caria a concertat, pe 8 martie, pentru doamnele din Piatra Neamț, fiind invitatul unui spectacol organizat de Centrul pentru Cultură „Carmen Saeculare”. ”Am venit în 2005 în România, cu un contract de aproape un an de zile, să deschidem o fabrică în județul Arad, eu fiind inginer de meserie. După câteva luni, mi-au propus să rămân un an. După aceea, să rămân doi ani și așa am rămas acolo șase ani. Am cunoscut-o și pe fosta mea soție și așa am decis că rămân aici”, povestește Ricardo.

Într-o familie în care toți au mers spre domeniul tehnic, alegând ingineria, fără talent muzical sau artistic în general, Ricardo a pornit acum pe alt drum și se bucură că și cei doi fii, Simao și David, îi moștenesc talentul artistic.

* A învățat româna singur

A învățat limba română de unul singur, în decurs de un an, iar acum râde, spunând că, deși pe 8 martie a venit pentru prima dată în zona Moldovei, majoritatea interlocutorilor îl suspectează că-i moldovean la origini, nicidecum portughez. Continuă să învețe, își dă seama când face dezacorduri și încearcă permanent să se corecteze: ”Nu mi-a fost așa de greu să învăț, pentru că lucram într-o firmă cu 4.000 de oameni și puțini dintre ei știau engleza, așa că am început eu să întreb cum se spune la fiecare obiect în parte. La scris, mi-e ușor, pentru că româna are marele avantaj de a se scrie, în general, așa cum se aude”.

* 2011 – anul de cotitură

S-a îndrăgostit de România. Spune că acomodarea i-a fost ușoară, pentru că spiritul portughez nu diferă prea mult de cel al românilor. Totuși, după cinci ani de la venirea aici, a simțit că nu-și mai găsește locul aici, că vrea din nou pe plaiurile natale: ”În 2011, când aveam deja familie, nu am mai putut rămâne în România și ne-am dus în Portugalia. Nu mă mai simțeam fericit aici, nu mă simțeam împlinit și, oricum, planul meu inițial era de a mă întoarce acasă. Am rămas să lucrez în aceeași firmă, dar, după opt luni de stat în Lisabona, am simțit că acel loc de muncă nu mai era pentru mine și așa am decis că trebuie să-mi dau demisia. Împreună cu soția mea, ne-am hotărât să ne întoarcem în România și să luăm viața de la zero, dar făcând ce ne place”.

Întors la Arad, s-a angajat la o nouă firmă, pornind pe noul drum cu gândul că trebuie să facă doar lucruri care-l caracterizează, fără prea multe compromisuri: „În acel moment s-a născut și ideea de a-mi urmări una dintre pasiuni – muzica. În vara lui 2011, m-am înscris la Școala Populară de Artă din Arad și am urmat cursuri de canto, iar, după câteva luni, am avut șansa de a participa la un eveniment în cadrul firmei unde mă angajasem la întoarcerea în țară. Au participat 700 de oameni, am cântat două piese și reacția a fost foarte bună. Astfel, din decembrie 2011, am zis că viața mea va trebui să fie pe scenă, doar că trebuia să descopăr cum pot să fac asta”.

Odată ce-a căpătat încredere în propriul talent și-a înțeles că merită să-l speculeze, Ricardo a pus punct vieții de până atunci: ”În martie 2013, am demisionat și am demarat proiectul meu, personal, de a-mi organiza spectacolele. Pentru a fi văzut de cât mai mulți oameni și pentru a deveni cunoscut, am participat la emisiunea-concurs «Vocea României» și am avut norocul de a trece de două-trei faze, astfel încât am reușit să fiu observat de românii din întreaga țară. Așa am ajuns să am un fel de tatuaj pe spate, după cum îmi place mie să spun, prin care oamenii știu despre tine că ești bun. Știam că nu aveam nicio șansă să câștig, așa că mi-am atins scopul, acela de a deveni cunoscut cât de cât”.

Toată lumea îl întreabă dacă nu a primit și un alt fel de sprijin de la cei care se ocupă de emisiune, dar răspunsul rămâne mereu același: ”Ei îi ajută doar pe cei care îi pot ajuta pe ei. Sunt sute de concurenți care au participat și nu s-a mai auzit nimic de ei după aceea. Eu știam asta de la început. Știam că trebuie să muncesc ca să ajung undeva”.

* „Melancolia veselă”, noutatea adusă de Ricardo muzicii fado

În urmă cu trei ani a pornit la drum de unul singur, inițial fără impresar, dar cu multe cunoștințe despre ce înseamnă organizare și promovare, adunate din anii cât a fost șef de echipă. A început cu turnee în vestul țării, cânta cover-uri și, după vreo 20 de spectacole, avea suficientă promovare. Lumea îl recunoștea. Și-a făcut o trupă, a gândit un proiect pe trei ani, până în 2018, și a pornit prin țară să promoveze cultura portugheză.

Fado vorbește despre iubire, tristețe, melancolie, dor, după cum explică Ricardo Caria, care asociază acest gen muzical cu doina românească, amintind de Maria Tănase. ”Eu sunt fix invers și de aceea cred că am adus un pic de veselie în acest gen muzical. Eu o numesc o melancolie veselă. Acesta este elementul nou adus de mine, pentru că sunt pozitiv și plin de energie”.

După turneul de lansare al primului album – ”Alma no Fado”, Ricardo a pornit al doilea turneu național de muzică – ”Sempre Amalia”. Pentru acest spectacol tribut, dedicat Amaliei Rodrigues, artistul speră să poată aduce doi instrumentiști din Portugalia, care să cânte la mandolina specifică doar acestei țări. Până atunci, în trupă, a inclus un tânăr român, care cântă la mandolina noastră, puțin mai mică și diferită de cea portugheză. ”Sunt două ore de muzică preluată din repertoriul Amaliei, cu recital de poezie, scurte momente de dans și teatru. Toate au un singur scop, acela de a călători înapoi în timp, pe ritmuri de chitară portugheză, pentru a retrăi și a încerca să deslușim împreună misterul vieții celei care a schimbat istoria muzicii pentru totdeauna”.

Cel mai mare avantaj al lui Ricardo este că a introdus în România muzica fado și că, până acum, nimeni nu a mai abordat acest gen muzical pe plaiurile mioritice: ”Sunt singurul româno-portughez care cântă fado. Acum, vreau să-mi depun dosarul și pentru cetățenie, pentru că eu aș fi mândru să am și buletin de România”.

De altfel, în toate spectacolele introduce și o melodie românească, pentru că vrea să facă o legătură și cu țara noastră. La Piatra Neamț, pe 8 martie, a interpretat o melodie a lui Aurelian Andreescu, în timp ce, în spectacolul dedicat Amaliei Rodrigues, a ales o piesă a Mariei Tănase.

* Fericirea omului fără regrete în viață

Tot ce-și dorește Ricardo este să fie fericit: ”Asta însemnă două lucruri pentru mine – să mă bucur că sunt tată, pentru că am doi băieți minunați, și să trăiesc în adevăr cu mine, adică să fac doar lucruri care mă reprezintă și în care cred; asta înseamnă a fi pe scenă, a fi în contact permanent cu oamenii și așa am ajuns să nu am regrete în viață”.

Muzica nu este singurul lucru de care Ricardo este îndrăgostit; e pasionat și de atletism, chiar dacă îl face numai de plăcere: ”Am fost operat de curând și de aia am renunțat la alergat. Vreau să mă reapuc, mai ales că am pus și câteva kilograme, pentru că și mâncarea de aici e foarte bună. Chiar sper ca azi, cât stau la Piatra Neamț, să găsesc să mănânc niște sărmăluțe”.

Dacă ar fi să se definească în trei cuvinte, Ricardo ar alege „iubire, optimism, integritate”, iar România, pentru el, înseamnă: „căldură, suflet și acasă”.

* ”Sunt uimit de căldura oamenilor din Moldova, față felul de a fi al românilor din alte locuri. Mă bucur că aici a fost promovat foarte bine concertul. Abia aștept să revin în această zonă și chiar mi-am propus să revin la Piatra Neamț în concediu”

Andreea AMARIEI