Tot Consiliul Județean pe spitalul lui piere

pietricica turism

 

tomograf (13)Dacă n-ar fi tragic, ar fi un fel de terapie interesantă să ne tratăm de stres, urmărind comedia în care personaje principale sunt niște oameni dornici să schimbe cu orice preț conducerea unui spital, unde managerul mai are câteva luni până la încheierea mandatului, folosindu-se de cifre aruncate-n media, de amenințări și controale comandate. În cazul ultimelor, acestea au acționat ca un fel de bumerang cu rază medie de acțiune, lovitura fiind recepționată chiar de cei care le-au cerut.

După ce comisia de control, organizată de Consiliul Județean sub formă de desant (comando?), nu a constatat lucruri care să-i poată fi imputate doctorului Ioan Lazăr, managerul spitalului, s-a trecut la un alt nivel de control, cel al siguranței în construcții. Și, pentru că s-a tot vorbit despre regionalizare, controlul a fost chemat. Dar nu oamenii din Inspectoratul de Stat în Construcții Neamț – că poate nu sunt obiectivi -; nu, s-a apelat la Inspectoratul în Construcții Nord-Est (există, ce vă mirați?), de unde au venit doi domni ingineri, Adrian Daniliuc și Ștefan Zaharciuc, cu două teme clare de control: respectarea legislației și a normativelor tehnice la obiectivul de investiții ”Reabilitare, amenajare și dotare spațiu computer tomograf” și ”Reabilitare și modernizare secție pediatrie”.

Ce a rezultat după aceste controale vă prezentăm în cele ce urmează, pentru că este foarte instructiv. Și hazliu, mai ales când e vorba de o instituție precum spitalul, care are mai multe moașe, una dintre ele fiind Consiliul Județean.

* Controlul la Pediatrie: măsuri de care răspunde… Consiliul Județean

Dr. Ioan LazarSimpla lecturare a procesului verbal întocmit de cei doi controlori evidențiază ineditul situației. Practic, cei de la Consiliu au cerut să fie controlați ei înșiși, fiindcă totul se rezumă la activitățile lor.

Astfel, se spune că, urmare a adresei Consiliului Județean, a fost obținută autorizația de construcție pentru reabilitarea și modernizarea secției, la baza căreia a stat o documentație tehnică făcută de o firmă din Iași (gurile rele spun că, de fapt, interesele din jurul ei ar fi de prin Teleorman, dar informația trebuie luată cu titlul de inventar), există un diriginte de șantier cu contract, există ordin de începere al lucrărilor către executant, deci, formal, lucrurile sunt în ordine.

Dar… Pentru că există și un dar! Urmează constatări, care ar putea sugera existența unor vinovați: nu există anunț de începere a lucrărilor către Inspectoratul Județean de Construcții Neamț; din verificarea proiectului, rezultă o neconcordanță între planșele de arhitectură și cele de structură în ceea ce privește notarea axelor, respectiv șirurilor; din verificarea pe teren se constată că pereții perimetrali ai demisolului, până la baza ferestrelor, la corpul C, sunt din beton armat, în contradicție cu detaliul de cămășuire din plană, unde apar ca fiind de cărămidă. Punct!

Evident că se propun măsuri și, ca în orice document care se respectă, se precizează și cine răspunde pentru ele.

Prima: investitorul este obligat să anunțe Inspectoratul în Construcții că începe lucrările. Răspunde, spun cei doi… Consiliul Județean Neamț; de aici s-ar putea trage concluzia că aceeași instituție are și culpa că nu a anunțat deja!

A doua măsură: investitorul, adică Consiliul Județean Neamț, are termen până pe 30 martie acest an, să acționeze în vederea soluționării deficiențelor proiectului, constate în urma controlului, dar și a celor constatate de excutant. Semn că aceste lucruri nu au fost verificate atent și că a fost acceptată soluția celor de la Iași, care nu au deosebit cărămida de beton armat. Și aici tot Consiliul Județean răspunde, deci se poate presupune că trebuia să verifice înainte.

* Dotarea spațiului pentru computerul tomograf: nereguli tot în curtea CJ Neamț

Inspectorii veniți de la regiune, cum se făcea pe vremuri, și-au făcut treaba și au verificat ”legalitatea și modul în care au fost executate lucrările” în spațiul unde a fost instalat computerul tomograf. Constatările sunt, și de data asta, interesante:

  • documentația tehnico-economică a fost aprobată de către Consiliul Județean prin hotărâre a Consiliului;

  • tot Consiliul Județean a obținut certificatul de urbanism;

  • în baza acestor documente, a fost elaborată expertiza tehnică, a fost elaboratul proiectul pentru partea de arhitectură și pentru cea de rezistență, ele fiind plătite de Fundația Iustin Pârvu;

  • s-a încheiat contractul de lucrări între Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și GPH Construct Invest SRL;

  • constructorul a încheiat cu dirigintele de șantier documente care atestă calitatea lucrărilor;

  • Spitalul a obținut, din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare București, toate autorizațiile necesare;

  • inspectorii au constat că s-au respectat prevederile planșei de arhitectură privind compartimentarea, ușile și ferestrele interioare.

Acestea sunt constatările pozitive. Spațiul corespunde, a fost lucrare efectuată temeinic și, cel mai important, a primit autorizațiile de la CNCAN.

Ce nereguli au găsit cei doi inspectori? Prima dintre ele: că dirigintele de șantier nu trebuia ales de Fundația Iustin Pârvu, ci de… Consiliul Județean Neamț împreună cu Spitalul. A doua și cea mai importantă: că a fost schimbată destinația spațiului și că era necesară elaborarea unui raport de expertiză tehnică și obținerea autorizației de construire de la Primăria Piatra Neamț. Cine trebuia să o obțină? Ați ghicit: titularul certificatului de urbanism, respectiv proprietarul clădirii, adică taman Consiliul Județean Neamț, cu colaborarea administratorului clădirii, adică Spitalul Județean.

* Cum a ajuns Arcan la mâna lui Chitic

????????????????????????????????????

Procesul verbal de control dă soluția legală în legătură cu lipsa autorizației: proprietarul clădirii și administratorul trebuie să se adreseze Primăriei Piatra Neamț, care va dispune menținerea sau desființarea lucrărilor neautorizate. Dacă va dispune menținerea lor, va emite o autorizație de construire, în vederea intrării în legalitate. Termenul dat de inspectori este 30 iulie și, de ducerea la îndeplinire, răspunde – iarăși ați ghicit – Consiliul Județean!

* În loc de alte comentarii

Războiul de la Spital este unul foarte vechi, de pe vremea când Culiță Tărâță l-a sprijinit pe Ioan Lazăr să ajungă manager. Cum atunci Ionel Arsene era dușman declarat cu Tărâță, Lazăr a devenit indezirabil cum ira et studio, iar venirea Emiliei Arcan la Consiliul Județean, secondată de Dan Vasile Constantin pe post de factotum, a dat aripi pentru schimbarea cu mult scandal a doctorului Lazăr, căruia i s-au pus în cârcă toate învinuirile posibile și imposibile. Până acum, heirupismul acuzațiilor nu a avut efectul scontat, pentru că ele au fost făcute după ureche, ca să respectăm meseria de ORL-ist a directorului spitalului. Și cum aici este mai bun specialist decât conducerea Consiliului Județean, a reușit să arate că nu întotdeauna ce se spune cu patos este și adevărat.

Mișcările următoare vor viza alte acuzații, cum ar fi costul computerului tomograf, banii veniți de la Fundația Iustin Pârvu etc. Interesant este că, în paralel, nu se face niciun fel de vorbire despre plângerile la adresa șefului departamentului tehnic de la spital, ing. Constantin Neacșu. Nici despre faptul că toate licitațiile privitoare la blocurile operatorii au fost organizate, se pare, integral de Consiliul Județean Neamț. Cum scandalul de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț este abia la început, sigur vom reveni și cu alte aspecte, bazate pe cifre și date concrete.

Valentin BĂLĂNESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.