Odată cu excluderea din Consiliul Local Piatra Neamț a Aureliei Simionică și a Silviei Baidan, ca urmare a părăsirii PSD, locul acestora ar fi trebuit să fie ocupat de următorii pe lista de partid, Olga Nistor și Mihai Robert Iftode. Cei doi ar fi trebuit să primească aprobarea celorlalți consilieri locali, în cadrul ședinței ordinare din 26 mai și să depună jurământul, fiindu-le rezervate primele două proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi. Doar că proiectele au fost retrase la început de ședință, pentru că cei doi au manifestat atâta interes, încât nu s-au prezentat. Cum jurământul nu se poate depune în lipsă, nici cei doi nu mai devin consilierii locali cu cel mai scurt mandat de la Piatra Neamț. (Andreea AMARIEI)
Schimbare de conducere la Palatul Administrativ: Valentin Ivancea revine în funcția de prefect al județului Bacău- BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor
- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi






