Destăinuirile unui milionar: afaceri, fotbal, poker și politică (I)

pietricica turism

poker (2)Bănci, fotbal, poker, scandal financiar, arestare, procese, faliment răsunător, achitare nespectaculoasă și o revenire discretă în afaceri. Iată ingredientele unei povești care, oricând, poate deveni un scenariu de film hollywood-ian, made in România. În centrul acțiunii – un om pe care, imediat după 1991, îl știa un județ întreg și devenise un nume cunoscut la nivel național, în anumite cercuri, foarte importante. A stat la masa bogaților mai mulți ani la rând și a trecut prin toate etapele dezvoltării economice a României de după revoluție. A trecut prin perioada capitalismului sălbatic și foarte puțin reglementat, a făcut afaceri de milioane de dolari, a avut admiratori, reali sau de fațadă, a acumulat invidii și a intrat în atenția politicienilor, care au vrut să-l atragă, fiecare, în barca proprie. De la politicieni, spune el, i se trage și distrugerea unei societăți care dădea de lucru la 400 de oameni. Dar și de la propriile greșeli, adaugă, ușor resemnat.

Numele său – Valentin Gârbea, un personaj care, tot timpul, a fost considerat controversat. A făcut acte de caritate, dar s-a învârtit și în cercul lui Hrebenciuc, Iacobov, Sechelariu, Pinalti etc. și a beneficiat de largul concurs al SIF Moldova în materie de credite. După elberarea din arest și revenirea la viața civilă, nu știm să-i fi dat cineva posibilitatea de a-și prezenta propria variantă. Mesagerul de Neamț încearcă acest demers, pentru că el, cu bune cu rele, face parte din istoria acestui județ.

valentin garbea (1)– Cine sunteți, de fapt, domnule Gârbea?

(Râde) Sunt un om care, în viață, am preferat să merg pe motto-ul ”decât să-mi pară rău pentru ce nu am făcut, mai bine să-mi pară rău pentru ce am făcut”. Sunt un om care, conjunctural, până la un anume moment, am reușit să mă descurc foarte bine, dar fără să speculez. Sunt absolvent al Facultății de Inginerie, cu specialitatea Montaj utilaj, și absolvent al Facultății de Drept, Secția Economic-Administrativ, dar, în viață, am constatat că țăranii care au spus ”unde-i minte multă, e și prostie multă” rosteau un adevăr. (Râde) La un moment dat, după ce am reușit să fac niște pași mai repezi în afaceri, am acceptat un anturaj care mi-a fost fatal, gen Hrebenciuc, Sechelariu și alții. Degeaba există o sentință a Curții Supreme, prin care sunt absolvit de toate care mi s-au pus în cârcă, pentru că timpul a trecut; tot ce a fost la firmă a dispărut. Însă satisfacția pe care o am la ora aceasta este că am reușit să răscumpăr o parte din Agapia și acum sunt tot în Agapia.

 * Șpaga la partide și oferta PNȚ-CD

 – Într-o vreme, ați fost unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri ai județului. Ați stat la masa bogaților, cum se spune. Cum ați reușit să ajungeți la acel nivel?

Citind, informându-mă și asumându-mi o imensă rată de risc. La momentul când am început investițiile la Agapia Turist, dobânzile erau 160% pe an. Dar inflația era 2.000%. Deci, dacă, de la 2.000, scădem un sfert, chiar 200, ne rămân 1.800. În nicio afacere nu puteai să câștigi 1.800. Marea mea șansă s-a numit Banca Dacia Felix. Așa cum începuse, era exact banca necesară în acel moment. Ea a reușit, în cel mai scurt timp, să-și facă un portofoliu de oameni foarte serioși, care se angajaseră la niște proiecte foarte serioase și pe care i-a susținut, până la un anume moment. Aici discutăm de începutul anului 1992, dar și de anii 1995-1996, când banca, din nefericire, a intrat pe mâna unor oameni care au avut cu totul și cu totul alte interese.

Majoritatea celor finanțați de Banca Dacia Felix erau, ca și mine, în vârful investiției și deja economia începuse să se stabilizeze. Orice moment de întârziere în finanțare nu făcea altceva decât să ne împovăreze. Eu am reușit să depășesc acel moment 1995-1996, însă lucrurile erau mai speciale, pentru că începuse moda de a se da șpăgi pe la tot felul de partide politice. Lumea m-a asociat, la un moment dat, cu ceva legături cu PSD-ul, PDSR la acea vreme, pentru că eram amic cu Sechelariu, Dumnezeu să-l ierte, și cu alte personaje din Bacău. A fost, pur și simplu, o chestie întâmplătoare, care a pornit de la fotbal, neavând nicio treabă cu afacerile lui. Pe mine nu m-a ajutat nimeni, nici Hrebenciuc sau altcineva, să obțin un credit.

În 1997-1998, când cei de la PDSR au pierdut alegerile, figuram pe o listă a celor de la Partidul Țărănesc. Au venit la mine, la birou, și am stat de vorbă. Și-mi spun: ”Domnule Gârbea, trebuie să te hotărăști să te urci într-o barcă. Noi îți oferim șansa să te urci în barcă cu noi. Ne dai atâția bani pe lună și noi te susținem”. A fost un moment când am vrut să fac o mare imprudență, chiar dacă nu am dat o palmă la nimeni în viața mea; a fost momentul când era să-i iau la bătaie la mine, în birou, la Agapia. I-am înjurat și le-am spus să dispară din biroul meu. Se pare că băieții nu au uitat și a fost destul de simplu să-mi însceneze niște chestii, legate de nu știu ce sume de bani, de vreo 2 milioane de dolari, care au ajuns la Sechelariu.

* Cazul ”Gârbea” se încinge abia după arestarea patronului

Emblematic pentru modul în care, sub guvernarea PDSR, se jucau la ruletă banii băncilor este cazul societății Agapia Turist din Târgu Neamț. Patronul Valentin Gârbea a împrumutat de la Bankcoop Iași 5,1 milioane de dolari, credit garantat de Iacobov prin avalizarea a 10 bilete la ordin care, însumate, dădeau suma solicitată. În loc să importe cu acești bani utilaje pentru dezvoltarea afacerilor sale – singurul motiv pentru care, potrivit normelor BNR, se pot acorda credite în valută – Gârbea a făcut praf banii în numai câteva luni. Nu mai puțin de 2 milioane de dolari i-a virat în mod nelegal firmei ”Selena” din Bacău, pentru cumpărarea a doi fotbaliști, afacere care, până la urmă, s-a dovedit a fi fictivă. Cu restul, și-a plătit datorii la alte bănci sau i-a folosit în scop personal.

Acum Valentin Gârbea este în închisoare, Corneliu Iacobov prosperă, iar Dumitru Sechelariu își freacă bucuros mâinile, crezând că nu mai are de dat socoteală pentru cele 2 milioane de dolari primite, practic, cadou. În schimb, SIF ”Moldova” și Bankcoop Iași se judecă în nu mai puțin de 10 procese, câte unul pentru fiecare bilet la ordin avalizat.

(fragment din ”Moștenirea lui Iacobov”, articol publicat de Ziarul de Iași pe 7 septembrie 1998)

– De aici au început problemele dvs.?

Desigur. Însă, în altă ordine de idei, îmi însușesc în totalitate eșecul meu din acel moment. Nu sunt omul care să dau vina sau care să arăt cu degetul. E cineva de vină că am băgat vreo 3 milioane de dolari în clubul de fotbal Cetatea Târgu Neamț? Nu. M-am trezit cu echipa în brațe și am avut senzația că cineva mi-a dat un copil în brațe, ca să am grijă de el. Să-l duc la școală, să-l educ. La un moment dat, m-am trezit invitat pe la Casa Arcașului, de dl. inginer Serafim Lungu, care fusese director pe la Volvatir. La masă cu dânsul mai erau dl. Vasile Dron, dl. Gavril Florescu de la Cooperație și mai era un domn, care ajunsese mare parlamentar și care răspundea de o unitate de transport. (Ioan Bivolaru – nota redacției) M-au invitat, mi-au spus că am experiență, ”cum facem cu echipa de fotbal”, ”haideți că noi vă ajutăm”, domnul cu transportul că-mi asigură el transportul. La acel moment, nu aveam așa mulți bani, era perioada când mă căutau, efectiv, oportunitățile; și nu exagerez, pentru că eu banii i-am făcut cu niște domni din Ungaria. Prima afacere care am făcut-o cu ei a fost că ei mi-au dat 6.000 de televizoare color și nici măcar n-am spus că le dau banii înapoi. A fost totul pe încredere. Să nu credeți că sunt ca acela care, întrebat fiind cum a făcut primul milion de euro, răspunde ”Am luat papuci la 5 lei dintr-un loc și i-am vândut cu 50 lei bucata în alt loc”. (Râde)

Și, uite așa, mi s-a forțat mâna să intru în acest anturaj futbolistic de la Târgu Neamț. Și asta a fost. Am fost invitat de acești domni, care mi-au propus să fiu președinte al clubului. Le-am spus că nu prea am bani ca să susțin echipa. Mi-au răspuns că nu e nicio problemă și că eu să mă ocup doar de organizare. Nu a trecut nicio săptămână și m-am trezit, pur și simplu, singur. Asta se întâmpla în anul 1991, când s-a și schimbat sistemul competițional. Ca un mic paradox, Cetatea se bătea pentru ocuparea locului VI cu nimeni altcineva decât cu Textila Buhuși. Râd, pentru că eu sunt de loc din Buhuși și am și jucat la acea echipă. Am fost portar. În fine, după vreo două săptămâni, ne-am mobilizat și i-am bătut la noi acasă, cu 1-0, rămânând în Divizia C. După o lună de zile, la echipă, am încercat eu să-i convoc pe acei domni, însă nimeni nu a mai fost dispus să stea de vorbă cu mine, iar în particular toată lumea mi-a spus că, dacă vreau să mai rămân la echipă, să rămân, dacă nu – pot pleca. Însă nu am putut lăsa treaba la jumătate.

Încet, încet, am mai adus niște jucători. Prima problemă care a apărut și prima întrebare care le-am pus-o celor de la stadion – respectiv, antrenori, profesori și pe dl. Mingiuc, care era director la club – a fost asta: ”Dați-mi un jucător crescut la Clubul Sportiv Școlar din oraș”. Clubul Sportiv Școlar, la acea vreme, avea 12 ani de existență. Stimate domn, nimeni n-a putut să-mi dea un jucător crescut la CSS Târgu Neamț! Era doar un nume, respectiv Botez. L-am căutat pe acest jucător, care, la acea vreme, nici nu mai juca fotbal, având probleme cu genunchii. L-am rugat să vină să se pregătească și, timp de vreo 20 de zile, l-am dus la o stațiune, parcă la Felix, și, încet, încet, l-am pus pe picioare. Era neplăcut să vezi că la echipa Cetatea Târgu Neamț erau vreo 10 jucători din altă parte și erau și titulari. Luasem vreo trei jucători de la Pașcani, vreo doi de la Bârlad, mai ales că exista un culoar de promovare în liga a doua. Am apăsat pe accelerator și ne-am dus în liga a doua.

În acea perioadă, la FRF, s-a pus problema că și echipele din liga a doua trebuie să aibă statut de echipă profesionistă. Întâmplător, am citit un interviu și mă bucur că Răzvan Raț nu a uitat că primul contract de jucător profesionist l-a avut la Cetatea Târgu Neamț. L-am luat de la Craiova, în perioada când terminase clasa a VIII-a și nu intrase pe la nicio școală. Pe lângă el, am mai adus alți doi copii de la Craiova.

– Va urma –

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.