Prof. Ana Zgârciu: ”Cea mai mare satisfacție a fost să știu că pot ajuta”

pietricica turism

Limba nu e vorba ce o faci./ Singura limbă, limba ta deplină,/ Stăpână peste taine și lumină,/ E aceea-n care știi să taci”, îți recită catrenul lui Blaga privind în gol, amintindu-și, parcă, de cele mai frumoase momente ale vieții.

Te privește apoi în ochi și-ți spune că, atunci când a auzit că fiul său a fost cucerit de o tânără din Lancrăm, satul lui Blaga, a fost fascinată de-a dreptul, că s-a dus cu atâta bucurie, în fiecare vară, la copii, încât ai fi zis că nici n-a simțit faptul că fiul îi este departe de casă și că, uneori, singurătatea doare.

* Un nume de referință

ana zgarciuAna Zgârciu a avut casa plină cu ocazia Festivalului Dacic Petrodava, când Liviu a venit la Piatra și a mai adus și câțiva prieteni în casa părintească, membri ai echipei care a animat atmosfera din centrul orașului. Povestește, încântată, cum s-a vorbit doar de istorie, cum casa i-a fost transformată în atelier de lucru, unde s-au bătut monede și s-au șlefuit sulițe, cum n-a mai văzut atâta pasiune la niște tineri de mulți ani și cum, la final, casa i-a rămas curată, de parcă n-ar fi trecut nimeni pe acolo. „Știu să mă sacrific dacă lor le este bine și întotdeauna a fost așa. Liviu e în Ardeal, iar Ovidiu, celălalt fiu, e în Dublin. Amândoi sunt departe, dar, dacă știu că lor le este bine, mie nu îmi mai trebuie nimic. Din păcate, soțul meu este acum și mai departe, dar am învățat să păstrez doar amintirile frumoase din viață și asta îmi dă putere. Și tot putere îmi dă nepoata mea, din Dublin, care este un copil minunat și care mă bucură de fiecare dată, pentru că are o pasiune pentru citit ce nu poate fi exprimată în cuvinte”, spune, cu zâmbetul pe buze.

Numele familiei Zgârciu rămâne de referință pentru județul Neamț. Ion Zgârciu și-a dedicat întreaga viață copiilor pasionați de chimie, pe care i-a ajutat să câștige olimpiade și premii și să obțină rezultate impresionante, la tot felul de competiții. În 2004, a primit Ordinul „Meritul pentru învățământ în gradul de ofițer – pentru întreaga carieră”, din partea președintelui României. Iar doamna scoate și acum, cu mâinile tremurând de emoție, papirusul, să-l arate. „Încă mai primesc mesajede la olimpici pe numărul lui de telefon. Recent am primit un mesaj, care spunea atât: «Sabina a luat bronz la Moscova». Nu era semnat, nu spunea mai multe, dar cred că este vorba de Sabina Fârțală, eleva pe care a pregătit-o soțul meu. Și-a dedicat întreaga viață pentru olimpici, a trăit pentru ei”.

Profesor de Limba Română, Ana Zgârciu vorbește prea puțin despre sine, preferând să povestească despre copii, soț sau nepoată. „Am început în satul Dreptu, în 1967-1968, și m-am simțit foarte bine. Nu eram calificată încă, dar am avut un director, pe domnul învățător Vasile Lupu, care și-a pus amprenta pe cariera mea și m-a învățat să devin dascăl. M-am căsătorit după aceea și am venit la Piatra Neamț. Am fost la mai multe școli, dar cele la care am stat mai mult și îmi amintesc mereu cu plăcere au fost școlile de la Dumbrava Roșie și Dochia. Am avut parte de colegi minunați, cu cei de la Dochia, mai ales, am format o adevărată familie. Au fost și momente grele, dar și multe frumoase”, își amintește.

* Experiența din Maroc, amintire unică în viață

Una dintre amintirile frumoase și interesante din familia Zgârciu a fost experiența Maroc, din anii 1976-1980. Ion Zgârciu se înscrisese la un concurs și a obținut șansa de a preda în Maroc. Întâi, a plecat el, deoarece soției i-a fost frică să meargă în necunoscut, cu doi copii mici. Abia după șase luni, a plecat și restul familiei. „Poate că nu am fi reușit să plecăm dacă eram cunoscuți atunci, dar, așa, nu am avut probleme. Niciunul dintre noi nu știa araba, iar singurul care a reușit să învețe limba a fost Liviu, jucându-se pe afară cu restul copiilor. Dintotdeauna a avut înclinație pentru limbi străine, la fel cum i-a plăcut dintotdeauna istoria, chiar dacă noi am greșit, inițial, încercând să-l convingem să devină inginer. I-a plăcut să citească și aducea mereu acasă cărțile jerpelite, cumpărate de la alți copii. La fel cum îi plăcea și să scrie. Știu că am venit odată de la școală și am găsit, pe covorul din sufragerie, o foaie de matematică, pe care erau scrise două poezii, iar pe spate era notat «Eu, Liviu, am făcut poeziile acestea la amiază». Dacă Liviu a fost mereu pasionat de această latură a vieții, Ovidiu este priceput la toate. Meșterește orice, se descurcă indiferent de situație. Totuși, a avut și el înclinație spre artă. În copilărie, îi plăcea să picteze. Și acum am tablouri făcute de el”, spune, arătând unul dintre tablourile pictate de Ovidiu.

Și, tot pentru copii, Ana Zgârciu își amintește cum veneau din Maroc, făcând câte trei zile cu trenul sau cinci zile cu mașina, pentru a vedea obiceiurile de iarnă de la Slobozia. „Nu ne-am propus niciodată să rămânem în străinătate. Ne-am bucurat de acei ani, am avut parte de mulți prieteni buni, dar nu ne-am propus să rămânem. Doar soțul meu preda acolo, iar eu am avut grijă de copii. A fost o experiență frumoasă”.

Întorși în țară, profesoara a revenit la catedră și povestește cum, de fapt, adevărata menire și-a găsit-o la Școala nr. 1 din Piatra Neamț, unde a predat peste 20 de ani: „Acolo m-am simțit cu adevărat utilă. Am simțit că sunt copii care chiar au nevoie de mine și că-i pot ajuta. Aceasta a fost cea mai mare satisfacție a mea, să știu că pot ajuta. N-am făcut numai română, am făcut și dansuri, și teatru, chiar și agricultură. Și la Școala din Dumbrava Roșie îmi amintesc că am avut o serie de copii extraordinari și că am montat piese de teatru minunate”.

Când vorbește de copii, indiferent că sunt propriii fii ori elevii de la școală, chipul i se luminează, iar amintirile abundă în povești despre copii. „Copilăria și chiar viața în sine sunt ca o țară pe care o vizitezi și, când ajungi la graniță, te uiți înapoi, vezi cât e de frumos, dar știi că nu te mai poți întoarce. Important este să fii împăcat și mulțumit. Dacă reușești să privești în urmă și să vezi numai lucrurile bune, poți să treci dincolo liniștit”.

Niciodată nu i-a plăcut violența și nu a fost de acord cu pedepsele aspre aplicate elevilor, mai ales că a rămas cu imaginea deloc plăcută a propriei învățătoare, care îi bătea pe anumiți colegi de clasă. Chiar dacă eleva Ana Zgârciu nu a fost niciodată victima supărării învățătoarei, imaginile cu ai săi colegi pedepsiți prin violență au marcat-o pe viață: „Mi-a plăcut să fiu ascultată, dar și să-i ascult. Mi-am făcut conștiincios meseria și am avut bucuria de a putea să dăruiesc și să ajut. Știu că o fostă elevă de-ale mele este acum o foarte bună profesoară de română în Suceava. Am avut elevi care au scris și au publicat, copii foarte talentați”.

* „Am învățat că nu trebuie să mă compar cu nimeni”

Anei Zgârciu i-au fost dragi oamenii, lucru pe care îl repetă cu zâmbetul de buze. A învățat că trebuie să dăruiască fără să se aștepte la ceva în schimb și crede că aceasta e o trăsătură de familie: „De la soțul meu, am învățat că nu trebuie niciodată să mă compar cu alții sau să-mi doresc ce au alții. Suferința vine și din faptul că suntem mereu nemulțumiți, iar asta ne face rău. Soțul meu se trezea mereu vesel și niciodată nu l-am auzit plângându-se că nu are ceva. Eu eram mai abătută dimineața, dar, în timp, am învățat că avea dreptate. Am învățat să nu mă mai compar cu alții și de aceea cred că n-am avut niciodată dușmani. Nefăcând rău nimănui – și asta pentru că nu am invidiat pe nimeni pentru nimic -, nu cred că am avut vreodată pe cineva care să-mi vrea răul”.

Pensionară, rămasă singură acasă, Ana Zgârciu spune că-și găsește liniștea citind literatura care abordează și teme religioase, dar nu numai. Își amintește de vorbele unei cunoștințe: „Dacă ai literatură de bună calitate, nu mai ai nevoie nici de vecini”. Scrie poezii, dar nu le-a dat nimănui să le citească, pentru că, după cum spune, i-a fost frică întotdeauna de penibil. Modestia și frica de penibil au făcut ca numele Zgârciu să rămână unul de referință pentru județul Neamț și pentru tinerii care au avut ocazia de a-i avea la catedră pe Ana și Ion Zgârciu.

Andreea AMARIEI

3 COMENTARII

  1. Dumnezeu sa l odihneasca in pace pe domn’profesor!Mi a fost dascal la Liceul de chimie si mi a predat cu pasiune o materie pe care o iubeam!Nu am stiut ca a decedat,fiind plecata din oras!Dar ma bucur ca am gasit informatii importante despre viata membrilor din fam.Zgarciu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.