Fie vară sau alt anotimp, bătrânii satelor cercetează cerul, dis-de-dimineață, și, după semnele pe care le observă, ei anticipează dacă ziua va fi bună sau urâtă, dacă va ploua, va ninge sau ziua va fi însorită.
Din cele mai vechi timpuri, țăranii au încercat să descifreze felurite semne ale cerului, pentru a profeți ”umblarea timpului”.
Simeon Florea Marian, unul dintre cei mai de seamă folcloriști și etnografi români, în volumul „Sărbătorile la români”, a consemnat repere importante legate de aceste rânduieli, deloc străine bunicilor noștri: „Paserile și insectele, patrupedele și reptilele, plantele și mineralele, soarele, luna și stelele, precum și multe alte semne de pe cer și de pe pământ, pe cari le observă românul mai în fiecare zi peste an, sunt pentru dânsul cele mai bune, mai sigure, mai acurate barometre. Atâta-i trebuie, nimic mai mult”, pentru a profeți „umblarea timpului” de la un anotimp la altul, de la o zi la alta.
Așa cum spune și proverbul „ziua bună se cunoaște de dimineață”, încă din zori, țăranii cercetează cerul pentru a cunoaște cum va fi vremea peste zi. „Dacă soarele sau luna se văd împrejur cu un cerc strălucit, dacă nourii, la apus, au o coloare galbenă, dacă negura e deasă și întunecoasă, urmează ploaie. După roșeața dimineței, urmează mai totdeauna vânt cu ploaie”, spune Simeon Florea Marian, arătând că, atunci când „soarele și luna strălucesc curat, dacă seara spre răsărit se vede curcubeul, dacă negura e albie și nourii au culoarea rozei, e bună seamă, va fi vreme senină”.
Florile au propriile semne, pe care noi rareori le sesizăm. Se spune că ziua ce urmează va fi senină dacă mireasma florilor nu este puternică; în schimb, atunci când mirosul lor devine puternic, greoi, ziua următoare va fi ploioasă.
Și păsările prevestesc vreme rea sau bună. Când ciorile zboară pe sus, croncănind, vestesc zăpadă sau ploaie, în funcție de anotimp. Vrăbiile adunate la un loc, de parcă ar sta la sfat, vestesc omăt. De asemenea, vara, când rândunelele zboară, atingând pământul din când în când, ciripind ascuțit, vestesc ploi.
Bătrânii sunt cu băgare de seamă și la comportamentul animalelor din gospodărie, care dau semne despre schimbările vremii. Mâța prevestește ninsoare și frig puternic, când se furișează în casă și se așază cu spatele spre sobă, în timp ce oile, când sunt prea zburdalnice și se bat cap în cap, prevestesc furtuni.
Femeile, în vreme ce pregătesc mămăliga în vatră, observă schimbările timpului, în funcție de felul în care ard lemnele, dacă sunt umede sau uscate, acest indicator fiind valabil și pentru sare. Chiar și focul are semnele lui, iar atunci când vâlvătaia se tot plimbă pe oale se spune că vine furtuna.
* Metode moderne de control a vremii
Oamenii și-au dorit întotdeauna să poată controla vremea, să nu mai depindă de capriciile unor ”zei” neîndurători. De la săgețile trimise în nori până la rachetele moderne pentru spargerea norilor, mulți au încercat să influențeze clima. Caloianul și Paparudele sunt două ritualuri de aducere a ploilor și îndepărtare a secetei. Putem să conchidem că, din cele mai vechi timpuri, oamenii au încercat să câștige lupta cu natura, prin metode care au la bază credința sau forțele psi.
Din punct de vedere istoric, prima ploaie artificială a fost provocată la București, în anul 1931, de cercetătoarea Ștefania Mărăcineanu. Datorită rezultatelor obținute, Ștefania Mărăcineanu a primit sprijin din partea guvernului francez și a repetat aceste experiențe în anul 1934, în Algeria, fiind încununate de succes.
Cercetările următoare în acest domeniu au continuat abia după cel de-al doilea război mondial, când, în anul 1946, inginerul american Vincent J. Shaefer a făcut o experiență pe muntele Washington. Aici, într-o zi când deasupra acestuia pluteau nori denși, el a dispersat din avion, la baza norului, zăpadă carbonică, ceea ce a dat naștere unei averse puternice.
Prima ploaie artificială în scopuri militare a fost provocată în 1963, de armata americana, în Vietnam, iar în 1966 tot americanii au provocat ploi torențiale, cu urmări dezastruoase, pentru provinciile din nordul Laos-ului.
High-Frequency Active Auroral Research Program (Program Activ Auroral de Cercetare cu Frecvențe Foarte Înalte), demarat în 1992 la Institutul de Geofizică al Universității Alaska, din Fairbanks, este un proiect științific creat pentru determinarea comportamentului ozonului, azotului și ionilor la bombardamentul radiației solare și cosmice, precum și la emisia de radiații de înaltă sau joasă frecvență de pe Pământ.
Richard Williams, de la Laboratorul Davis Sarnoff, Princeton, afirma: „HAARP constituie un act iresponsabil de vandalism global. Pe lângă experimente de modificări climaterice, s-au realizat pene totale de curent și suspendarea comunicațiilor, fără ca nimeni să fie tras la răspundere datorită secretizării totale a operațiunilor militare. Practic, prin programul HAARP, se experimentează manipularea vremii, uriașe explozii în scoarța terestră, declanșatoare de mișcări tectonice, plus utilizarea sistemelor de comunicații și de energie electrică drept arme strategice. Nu întâmplător, administrația Bush a refuzat să semneze Acordul de la Kyoto, privind combaterea încălzirii generale a temperaturii pe Terra”.
Dr. Daniel Winter, fizician din Waynesville, Carolina de Nord, afirmă că „este foarte probabil ca asocierea dintre emisiile de înaltă frecvență ale sistemului HAARP și frecvențele naturale extrem de joase ale Terrei să declanșeze efecte secundare imprevizibile, cum ar fi dereglarea echilibrului ecologic sau folosirea sa ca terorism ecologic”, remarcând că „de la descoperirea tehnicii radiofonice direcționale, se constată dispariția coniferelor și a foioaselor”.