Partidul Mișcarea Populară filiala Neamț a început antrenamentele pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, iar una din măsurile organizatorice – în afara deschiderii sesiunii de selecție a candidaților pe diaspora – a fost luată și în dreptul conducerii organizației județene. Mai ales că trebuie armonizat segmentul MP cu segmentul UNPR, pe bază de fuziune nu demult încheiată.
Astfel, în primul rând, s-a stabilit ca funcția de prim-vicepreședinte al PMP Neamț să-i revină lui Liviu Harbuz, deputat de Neamț, care, în acest fel, devine nr. 2 în filială, după președintele Laurențiu Dulamă.
Numirea lui Harbuz, semnată de Valeriu Steriu, președintele executiv al PMP, a fost luată cu câteva zile în urmă și, după cum spun surse din cadrul PMP Neamț, urmează să-și producă efecte începând cu săptămâna viitoare, când conducerea filialei se va întruni pentru a-și însuși în cadrul propriului program aspecte din programul cu care Harbuz s-a prezentat la alegerile din vară, pentru Primăria Piatra Neamț. Rezultatul ”inserării” va sta, probabil, la baza ofertei electorale a PMP Neamț pentru alegerile parlamentare. Iar aici intervine cea de-a doua măsură organizatorică internă, respectiv nominalizarea lui Liviu Harbuz drept candidat pentru un nou mandat de deputat. Care este dată ca fiind certă, singura necunoscută pentru publicul larg fiind locul exact al acestuia pe listă. (D.O.)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





