Fără să fie întrebat, întrucât a murit pe 16 martie 1957 la Paris, Constantin Brâncuși a fost atras în campania electorală pentru parlamentarele din 11 decembrie.
Totul a plecat de la Victor Ponta, care, într-un clip electoral, a dorit să-i atragă atenția președintelui Iohannis că ar trebui să ne respecte simbolurile. Făcea referire la unul dintre scaunele ”Mesei tăcerii”, pe care se hodinise cu ceva zile în urmă pardonul prezidențial. Făcând o paranteză, poate n-ar fi rău ca recomandarea celebră de la muzee, cu ”NU ATINGEȚI OBIECTELE EXPUSE”, să fie completată, mai explicit, cu ”NU VĂ AȘEZAȚI CU… PARDONUL PE OBIECTELE EXPUSE”, mai ales pentru locatarul Cotrocenilor.
Revenind la Victor Ponta, acesta a făcut referiri și la ”Poarta Sărutului” și la, atenție!, ”Coloana infinită”. Și, atunci, vorba poetului – știu ”culturalii” politici despre ce poet e vorba! -, ”ce mai freamăt, ce mai zbucium”…! S-a pornit o mare dezbatere mare, în care ”culturalii” peneliști și pesediști și-au arătat musculatura academică. Ba că e ”Coloana infinită”, ba că e ”Coloana infinitului”. Plus comentariile de Facebook, unde vorbele adresate nu sunt deloc culturale.
Să facem însă puțină istorie, cu ceva PCR (pe placul PSD) și cu mult PNL (pe placul Alinei Gorghiu).
Adevărul este că Brâncuși și-a denumit operele în multe feluri. Vasile Georgescu Paleolog, prieten, dar și biograf al artistului, îl citează chiar pe Brâncuși: ”În ședința hotărâtoare a comitetului, cu o voce blândă și în contrast cu ieșirea lui violentă (care uluise comitetul), Brâncuși spune, după ce desfășoară o fotografie: «Am hotărât la Paris ca monumentul să fie o coloană fără sfârșit. Iat-o!» Ochii celor prezenți privesc uimiți fotografia care pentru ei nu reprezenta decât un stâlp țărănesc”. Tot Paleolog scrie, în alt loc, că ”stâlp” și-ar fi denumit opera și marele sculptor: ”Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă și de Poartă… Să arzi ca o flacără… Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul.”
În căutarea unei denumiri oficiale, care să calmeze ”culturalii” ambelor partide aflate în luptă ”academică”, am dat de Liga Națională a Femeilor Gorjene, condusă de o anume Arethia Tătărescu (despre al cărei bust dintr-un parc din Târgu Jiu s-a spus că este ”prea sexos; Arethia Tătărescu are sânii cam mari”), nimeni alta decât soția lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru și ministru ”al afacerilor străine” (adică de Externe pentru ”culturali”), din partea, atenție din nou!, Partidului Național Liberal. Ei bine, Liga respectivă a… finanțat complexul de la Târgu Jiu (e vorba de vreo 2.200.000, fără a se preciza moneda) și, când a fost gata, l-a donat primăriei. Mai mult, doamna Arethia a comis și imprudența de a semna un document, în care scrie, negru pe alb, deasupra prețioasei sale semnături: ”La începutul acestei căi se va așeza portalul sus numit, iar pe postamentul ei, lângă cazărmi, se va ridica Coloana Recunoștinței, legându-se astfel amintirea locurilor pentru care au luptat gorjenii, cu ideea recunoștinței fără de sfârșit simbolizată prin Coloană”.
Păi, ce făcuși, madam? Îi păcăliși pe liberalii soțului?
Cât despre comuniști, după ce au încercat să scape de monument prin demolare, i-au dat denumirea sub care este cunoscut și azi: Coloana Infinitului… Sau Infinită… Aha, ”culturalilor”!
(M. CONSTANTINESCU)
