E ”Bine” de tot la Inspectorat Școlar Neamț

pietricica turism

stan_resizeInspectorii școlari care fac parte din echipa de conducere a ISJ Neamț și-au primit zilele acestea calificativele, după ce Ministerul Educației le-a evaluat activitatea din anul școlar 2015-2016. În prag de sărbători, rezultatele n-au căzut bine pentru toți cei 3 inspectori. Astfel, prof. Viorel Stan, inspectorul școlar general, pare să se fi „reabilitat” după ce anul trecut a primit calificativul ”Bine” pentru activitatea din anul școlar 2014-2015 (detalii – aici). Stan se poate bucura acum de calificativul ”Foarte Bine”, însă o fericire pe care ceilalți inspectori școlari adjuncți, Elena Laiu și Ioan Milea, nu au cum s-o împărtășească deoarece „cadourile” pentru ei nu au fost cele așteptate. Elena Laiu a primit calificativul ”Bine”. Mai bine am putea spune față de anul trecut, când Ministerul a oprit-o în dreptul calificativului ”Satisfăcător” (detalii, aici). Pentru cel din urmă calificativ Elena Laiu a dat Ministerul Educației în judecată, procesul fiind departe de a se încheia. Pe de altă parte, prof. Ioan Milea, adjunct cu concurs (la fel ca și ceilalți inspectori) al ISJ Neamț, gustă pentru prima dată din amarul sistemului de notare al Ministerului. Se pare că tradiția calificativelor de ”Foarte Bine” s-a cam pierdut, iar șansa de a fi în echipa șefilor de la ISJ Neamț s-a transformat mai degrabă într-o sabie cu două tăișuri. Calificativul ”Bine” le permite inspectorilor actuali să rămână pe funcții atât timp cât este valabil contractul cu Ministerul Educației, însă după finalizarea acestei perioade robinetul cu lapte și miere se cam închide deoarece din cauza unui astfel de calificativ persoanele vizate nu mai au voie, vreme de 5 ani, să lucreze de pe vreun post de conducere, îndrumare și control. Cam acesta ar fi și „cuiul” care anunță cel puțin un nou proces intentat împotriva Ministerului Educației pentru calificativele inspectorilor. Anul trecut, Viorel Stan, Elena Laiu și Mihai Floroaia au dat în judecată Ministerul Educației pentru faptul că au fost nemulțumiți de rezultate. (M.T.)

2 COMENTARII

  1. Un non sens total! Cum sa aiba “generalul” foarte bine si adjunctii sai bine, cand toata “munca” acestuia se bazeaza pe activitatea celor doi adjuncti si a echipei de inspectori. Asta chiar merita FBn???????

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.