Stejaru - satul în care Cezar Petrescu a scris ”Întunecare”

Nemenționată în multe din notele biografice, șederea lui Cezar Petrescu în județul Neamț este cunoscută de puțină lume, deși se vorbește că în casa din Stejaru, comuna Ion Creangă, scriitorul a definitivat cel mai important roman al său – ”Întunecare”. Nici localitatea în sine, nici comuna nu fac referire în vreun fel la prolificul scriitor, ci la povestitorul Ion Creangă, care n-are nicio legătură cu zona. Primarul Petrică Prichici, care știe povestea, pe cât de simplă, pe atât de neaoșă, ne-a explicat ”misterul”: ”Până în 1965, comuna s-a numit Brătiești, iar atunci autoritățile de partid au considerat că nu e benefică asocierea dintre Brătiești și Brătieni și au decis să schimbe numele. S-a făcut o comisie, s-au consultat membrii între ei și au ajuns la concluzia că numele cel mai potrivit este Sîra. Numai că, de bucurie că au găsit o altă denumire, neutră și convenabilă, până la Judecătoria Roman, unde trebuia declarată, au uitat-o. Unul dintre ei a avut inspirația de moment s-o numească «Ion Creangă» și așa a rămas. Suntem singura comună din țară care poartă acest nume. Sunt oameni care ne găsesc pe hartă, vin direct și ne întreabă unde este casa scriitorului, iar, când află că trebuie să ajungă la Humulești și nu în zona Roman, sunt foarte nedumeriți”.

De Ziua Națională, în fața școlii din Stejaru, care-i poartă numele, a fost dezvelit bustul lui Cezar Petrescu, o realizare până la concretizarea căreia au trecut 16 ani de la faza de propunere. Bustul a fost realizat de scuptorul Florin Zaharescu, din Roman, și este unul dintre puținele simboluri care marchează trecerea lui Cezar Petrescu prin Ion Creangă. Foarte multe lucruri despre obiceiurile sale, despre cum trăia și crea nu se cunosc. Tot de Ziua Națională și tot în curtea școlii din Stejaru, a fost lansată cartea Cristianei Bortaș, ”Pe urmele lui Cezar Petrescu”, lucrarea care adună informații și date din viața scriitorului și, mai ales, despre pașii săi prin județul Neamț.

”Scriitorul a ajuns să locuiască, mai ales în perioada verii, în comuna Ion Creangă, după ce s-a căsătorit cu fiica unui boier”, ne-a declarat părintele Tiberiu Roșu, parohul din satul Stejaru. ”Avea statut de moșier, avea automobil cu șofer, nu se amesteca printre săteni și nici nu intra în vorbă cu ei. De aceea nu se cunosc detalii despre viața lui de zi cu zi”.

Nici primarul Petrică Prichici nu a aflat amănunte din perioada când Cezar Petrescu a locuit în comună: ”În vremea când trăiau bătrânii care l-au cunoscut, nu s-a gândit nimeni să-i întrebe și să consemneze undeva, iar acum nu mai ai pe cine să întrebi. A fost vorba, la un moment dat, despre deschiderea unui muzeu memorial, însă puținele obiecte care i-au aparținut scriitorului și care au fost donate administrației locale, cu mulți ani în urmă, s-au pierdut. Am putea amenaja un colț pe care să i-l dedicăm în muzeul de etnografie, care funcționează în satul Ion Creangă. Obiecte personale nu avem și nici în casa, care acum este în proprietatea familiei Tujan, nu s-au găsit. Dar putem folosi fotografii și cărți de-ale lui. Până la urmă, cărțile sunt cele care rămân și peste sute de ani și sunt singurele care contează”.

* Viața tumultoasă a lui Cezar Petrescu

Scriitorul a văzut lumina zilei pe 1 decembrie 1892, în localitatea Hodora, Cotnari, județul Iași, fiind primul copil al profesorului Dimitrie Petrescu și al Olgăi Comoniță, descendenta unei familii boierești. A urmat școala la Roman (tatăl lui era profesor la Școala agricolă din Trifești) și primele clase de gimnaziu la Iași, după care s-a întors la Roman, pentru studiile secundare. Profesorul lui de română, Nicolae Apostol, este cel care-i descoperă și-i susține talentul de a scrie schițe. Colegiul ”Roman-Vodă” este prezentat în cartea Cristianei Bortaș drept cetatea de spirit în care s-a format Cezar Petrescu, iar în Muzeul Hogaș din Roman este păstrat un album cu fotografii, donat de Smaranda Chehata, sora scriitorului. Una din poze reprezintă casa din Avereștii de Jos (azi Stejaru), lipită în josul unei pagini-manuscris din ”Întunecare”, romanul care i-a adus Premiul Național pentru Literatură.

”Un alt loc de suflet la care Cezar Petrescu revenea cât putea de des este cel de la Liceul Agricol Horia, unde a locuit până la 14 ani, așa cum stau mărturie înscrisurile de pe fotografia casei directorului (tatăl scriitorului), datele biografice, actul de donație cărți și cărțile cu dedicație – toate păstrate ca adevărate comori în vitrina cu exponate dedicate marelui scriitor”, notează Cristiana Bortaș. ”În muzeul ce funcționează în fosta casă a directorului este și legendara scândură găsită în podul școlii, scrijelată cu numele său, datată 1907, an de cumpănă în care Cezar Petrescu și-a pierdut tatăl”.

Anul în care-și pierde tatăl, răpus de tuberculoză, este și cel de debut pentru Cezar Petrescu. În 1907, revista Semănătorul îi publică nuvela ”Scrisori”. Tânărul absolvent de gimnaziu urmează cursurile Liceului Național din Iași, unde se mută cu toată familia, și, în 1911, se înscrie la Facultatea de Drept. În toată perioada studiilor, colaborează cu ziarele locale, în care publică articole, dar și versuri și proză. În 1915, se căsătorește cu Marcella Petrea. În același an, obține licența în drept și este repartizat la Mălini, Suceava, unde lucrează ca girant de plasă. De la această primă slujbă, doi ani mai târziu, când se descoperă nereguli financiare în documente, i se trage prima tentativă de sinucidere. Este salvat de paznicii primăriei, se mută la București și-și continuă activitatea ca redactor la mai multe ziare și reviste, înființează publicații și ajunge în funcții de conducere. În 1921, moare soția sa Marcella, iar scriitorul cade în depresie, mai ales că, între timp, își pierduse și fetița. Singurătatea și deznădejdea îl împing spre o nouă tentativă de sinucidere. Își revine scriind, iar 8 ani mai târziu se căsătorește cu Eugenia Cozmiță (care era minoră) și obține statutul de moșier la Golani (numele vechi al satului Avereștii de Jos).

”D. Cezar Petrescu locuiește șase-șapte luni pe an la țară, în Moldova”, consemnează, în antologia ”Romanul românesc în interviuri”, autorii Aurel Sasu și Mariana Vartic. ”O lună jumătate-două, lipsește, fiind în străinătate. În București apare meteoric, iar Calea Victoriei credem că n-o parcurge de 52 de ori în 52 de luni. Poate fi văzut însă cu al său Hupmobile 6 cilindri când la Iași ori la Cluj, când la Neapole sau la Viena, când în Munții Maramureșului sau împotmolit în noroaiele șleaurilor basarabene. Când are răgaz să mai scrie două-trei volume anual, din cea mai diversă inspirație și din cele mai contradictorii medii și atmosfere, aceasta mi s-a părut inexplicabil, chiar admițând pactul cu diavolul și rețeta omniprezenței descifrată din testamentul ocult al lui Joseph Balsamo”.

În paralel cu activitatea de deputat în Parlamentul României, Cezar Petrescu scrie 4 romane și lucrează la ”Întunecare” – cartea sa de succes, care prezintă drama unui tânăr avocat plecat voluntar în război, crezând că va contribui la purificarea societății postbelice. Nu doar că este rănit grav, dar conștientizează repede că societatea nu s-a schimbat, sacrificiul său a fost inutil și nu mai găsește altă cale de a scăpa din drama existențială în afara sinuciderii.

* Cinci căsnicii, tentative de sinucidere, dispariția unicului fiu

După ce s-a rupt de Neamț, scriitorul continuă să creeze în același ritm, uneori publicând și 3-4 romane pe an. În 1936, devine secretar de stat în Ministerul Artelor, iar în 1938 director al ziarului ”România”. În paralel, scoate publicațiile ”România literară” și ”La Roumanie” (în limba franceză). Anul 1940 îi aduce două lovituri crunte: ziarul este închis, iar el anchetat, și unicul său fiu își împușcă iubita și apoi se sinucide, pentru că părinții nu erau de acord cu căsătoria înainte de încheierea studiilor.

Descărcarea după toate dramele consumate în viața lui, marcată de cinci (sau chiar șase, după alte surse) căsnicii și câteva tentaive de suicid, și de perioadele de imobilizare la pat din cauza unei tuberculoze osoase, rămâne tot în scris. Opera lui Cezar Petrescu cuprinde circa 70 volume – romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică și literatură pentru copii, studii, note de călătorie și memorialistică. Câteva din titlurile cunoscute sunt ”Calea Victoriei”, ”Greta Garbo”, ”Duminica orbului”, ”Noi vrem pământ”, ”Comoara”, ”Aurul negru”, ”Scrierile unui răzeș”, ”Apostolul” (romanul dedicat profesorului său de română, în care este descris peisajul din satul Stejaru), ”Fram, ursul polar”, ”Omul de zăpadă”, ”Neghiniță” – ultimele trei din categoria literaturii pentru copii.

Pe 9 martie 1961, inima lui Cezar Petrescu încetează să mai bată. Scriitorul este îngropat în cimitirul Bellu din București.

Poate cel mai fidel și-a descris viața, în câteva fraze, consemnate într-un interviu acordat revistei ”Rampa” în 1930: ”Transcriu pe hârtie ceea ce a germinat și a crescut în mine, dar în afară de voința mea. Dacă n-aș scrie aceste cărți, viața m-ar înăbuși. E un debit care se cere consumat și nimic mai mult. Fiindcă am trăit și trăiesc viața intens și divers, împrospătându-mi cu o scandaloasă neîmpăcare toate curiozitățile intelectuale și toate poftele celelalte, nu m-a speriat în literatură niciun fel de subiect. Nu m-am simțit strein de nici o experiență, dar nici eu n-am fugit de nici un fel de experiență. Eu cred că aceasta e cea mai mare bogăție la care poate râvni un scriitor”.

Cristina MIRCEA