Într-o publicație de largă răspândire națională, Cancan, a apărut o știre în care vizat este premierul Grindeanu, că ar fi acceptat să stea la masă cu un interlop condamnat și scăpat de închisoare, pe o adeverință medicală cel puțin dubioasă. Este vorba despre Petrică Hogea, din Brașov, locul unde și-a desfășurat activitățile un fost mare pesedist, ministru la vremea lui, dl. Constantin Niță.
La masa cu pricina se afla, ne spun cei de la Cancan, și Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț. Subliminal, bazându-se pe lucruri revolute, s-a indus ideea că, la masă, se aflau și ”trei doamne bine”, fără să se spună cine sunt acestea.
Mai mult, într-un medalion, apare un domn, despre care se sugerează, tot subliminal, că le-ar fi preluat pe o parte dintre doamne. Pentru cei care l-au filat pe președintele CJ Neamț, în cazul în care și el era vizat de filaj, putem preciza, că era la masă împreună cu soția, Gabriela Arsene, ceea ce îl absolvă de toate tendențiozitățile din articol. Pe de altă parte, să remarcăm poziționarea apropiată de primul ministru Sorin Grindeanu, chiar și în aceste momente, când se vorbește foarte mult despre o distanțare a acestuia de Liviu Dragnea. (V.B.)
N.R. O reacție locală, avizată asupra fenomenului, vine pe plan local de aici. Nu că am avea speranța că cineva va învăța ceva.
FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
- Dofteana/Cinci răniți după o coliziune dintre un BMW și un microbuz de pasageri, pe DN 12A
- Lucian Viziteu, primarul Bacăului, în prim plan la congresul USR: „Candidez pentru o schimbare de direcție”
Descoperire macabră la Alexandru cel Bun- RO-ALERT – posibilă incursiune de drone
- FOTO. Un tractor s-a răsturnat pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți.
- Iași. Culoare, varietate și măiestrie la Grădina Botanică – expoziția „Flori de toamnă” și-a deschis porțile
- Iași. Flagrant cu heroină – acuzații ascunseseră drogurile în lenjeria intimă








