Curtea de Apel Bacău l-a condamnat pe primarul de Bălțătești, Radu Viorel Ursache, la 2 ani și 8 luni închisoare în urma săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu. În momentul în care polițiștii au încercat să pună în aplicare mandatul de executare, au constatat că lipsea de la domiciliu. Conform procedurii standard, a fost dat în urmărire națională și a fost depistat în punctul de trecere al frontierei Petea. Primele amănunte privind această reținere au apărut Actual MM.ro unde sunt date aproape toate elementele de identificare ale primarului de Bălțătești. “Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat si predat autorităților competente un cetățean român, pe numele căruia era emis, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. În dimineața zilei de sâmbătă, 11 februarie, în jurul orei 05.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară cetățeanul român, R.U., în vârstă de 51 de ani, din județul Neamț, pasager într-un autoturism marca BMW X3…În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis de către autoritățile din România, în data de 10.02.2017, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani si 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu”. Mai multe detalii privind cazul în care este implicat primarul de Bălțătești puteți afla aici.
Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști
- Ultima oră! DAN AIR mută temporar toate operațiunile de pe Aeroportul Bacău pe Aeroportul Otopeni
- Patru firme de catering fără autorizație, închise în urma controalelor DSVSA Bacău
- Foto/Cu doar 22 lei/zi, meniu de 5 stele pentru pacienții Spitalului Buhuși. Ce spune ministrul Sănătății
Noi detalii despre operațiunea Jupiter în regiunea de Nord-Est- Condiție de bază pentru majorarea sumelor destinate copiilor cu CES
- Suceava. PSD schimbă un profesor de sport cu altul la conducerea Inspectoratului General Școlar
- 46 milioane de euro finanțare europeană pentru învățământul profesional și tehnic
- Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan, acuzat de obținere ilegală de fonduri și abuz în serviciu




