Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, prevede că, anual, în primul trimestru, primarul prezintă rezultatele activității din anul precedent în consiliul local. De regulă prezentarea raportului de către primar prilejuiește o ședință ”festivă”, cu alte cuvinte care se termină cu o masă comună.
Întrebat despre prezentarea raportului primarului pentru anul trecut, domnul Lucian Micu, primarul Romanului, a răspuns: „Raportul va fi un raport mai amplu, va fi prezentat de domnul deputat Leoreanu, cel mai probabil la sfîrșitul acestei luni, în care va face un raport de activitate pe cei aproximativ 9 ani de mandat, care va cuprinde și raportul pentru anul trecut.”
Dacă domnul Micu vrea să-l lase pe domnul Leoreanu să prezinte raportul primarului e probabil o problemă doar de politețe de partid. Sau de curtoazie prietenească. În Legea nr. 215/2001, în Art. 63, alin. (3), lit. a) scrie negru pe alb:
”Art. 63… (3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), primarul: prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale;”
Vorbim despre ”primar”,nu ”primarul în funcție”, nu ”fostul primar”, nu ”primarul din anul de referință”, nu ”deputatul fost primar”. Iar prevederea legală trebuie interpretată în sensul de instituție, nicicum de persoană. Cu alte cuvinte, nu are nici o importanță, cînd e vorba să se prezinte un raport de activitate, cum îl cheamă pe primar, importantă e instituția primarului, fiindcă aceasta a realizat ceea ce se raportează, nu primarul Ionică ori primarul Vasilică. Și nu reiese de nicăieri că fiecare prezintă ce raport vrea, pe un an, pe doi, pe nouă…
Domnul Leoreanu, deputat al zonei metropolitane, dacă simte nevoia să mai enumere încă o dată realizările Romanului pe cînd era dânsul primar (realizări pe care nimeni nu le contestă), o poate face foarte bine, în noua sa calitate, într-o conferință de presă (fie ea și festivă) la cabinetul parlamentar.
Dacă luăm în calcul ipoteza că domnul Leoreanu candida și ajungea președintele României (de ce nu, primarul Sibiului cum a ajuns?), acum ar fi venit la Roman să prezinte raportul primarului?
(D.A.)
Mesagerul Bacău Peste 530 de șoferi vitezomani amendați și 22 de permise reținute de polițiștii din Bacău, într-o săptămână
ZCH Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova
NewsEdge Ilie Vlaicu, președintele ARA, la ExpoApa 2026: „România traversează o criză hidrologică cu efecte grave”. Râurile au scăzut dramatic, iar dezvoltarea infrastructurii bate pasul pe loc
BusinessEdge Societățile de investiții imobiliare promit dividende stabile și lichiditate rapidă. De ce ezită România să adopte modelul REIT



