Carmen Nastasă: ”Nu trebuie să investești resurse cu nemiluita ca să obții calitate”

pietricica turism

Deși nu au trecut decât patru luni din acest an, Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” Neamț s-a remarcat deja printr-un număr însemnat de activități, ”de factură extrem de diversă, care au acoperit repere culturale, istorice și tradiționale importante”, după cum afirmă directorul Carmen Nastasă. În continuare, se anunță o vară interesantă, Festivalul Internațional ”Vacanțe Muzicale” și Festivalul Internațional de folclor ”Ceahlăul” intrând în linie dreaptă cu pregătirile.

– Instituția pe care o conduceți împlinește anul viitor 50 de ani de la înființare. În tot acest timp, principalul obiectiv al Centrului a fost promovarea culturii la cel mai înalt nivel. Cum este să coordonați acest ansamblu de servicii culturale de o asemenea anvergură?

Când am preluat conducerea Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, am realizat rapid responsabilitățile importante pe care le presupunea acest post și mi-am stabilit ca prioritate realizarea de proiecte de calitate, performante. Centrul pentru Cultură nu organizează activități doar pentru a le bifa ca fiind realizate, responsabilitatea noastră este mult mai mare; de cele mai multe ori, noi reprezentăm imaginea județului Neamț aici, în țară, și chiar a României în străinătate. Am înțeles trecutul acestei instituții, experiența extraordinară pe care a acumulat-o de-a lungul atâtor ani, am conștientizat influența acesteia în prezent și mi-am asumat mai ales viitorul ei. Am încercat, pe de o parte, să lupt pentru continuarea proiectelor care s-au identificat, practic, cu istoria Centrului, iar, pe de altă parte, am încercat să implementez proiecte noi, durabile, adresate în special copiilor și tinerilor, purtătorii patrimoniului spiritual și cultural al României de mâine. Mă bucur că ați făcut referire la instituția noastră ca la un ansamblu de servicii culturale, pentru că, de multe ori, se uită acest lucru. Centrul pentru Cultură înseamnă nu numai un serviciu de valorificare și promovare culturală și, implicit, un serviciu financiar, ci și Ansamblul folcloric ”Floricică de la Munte” și Școala Populară de Arte, fiecare cu specificul, obiectivele sale, cu un anumit public țintă. Toate cele patru departamente încearcă să ducă mai departe misiunea instituției, care se constituie, pe de o parte, în centru pe segmentele de cultură populară și cultură de performanță, iar, pe de altă parte, în centru științific și metodologic pentru așezămintele culturale din județ.

– ”Carmen Saeculare” a devenit una dintre cele mai puternice și respectate instituții culturale din țară. Cred că toată lumea interesată de cultură simte asta, nu credeți?

Încercăm, prin tot ceea ce facem, să menținem un anumit nivel. Pentru noi, feed-back-ul publicului este extrem de important. Publicul este cel care ne dă măsura realizării/ nerealizării unui proiect. La el ne gândim, de exemplu, atunci când aducem invitații speciali, când programăm un eveniment sau când îi stabilim structura. Iar dacă ținem cont de aceste lucruri și ne gestionăm bine resursele, nu avem cum să dăm greș. Nu avem cum să ne pierdem publicul și nici el pe noi. Vorbim de o interrelaționare și o redefinire permanente. Consider că, în ciuda unei poluări culturale pe anumite segmente, în ultimii ani publicul s-a specializat și chiar fidelizat. Lumea s-a săturat de kitsch la nivel artistic, gusturile încep să devină mai rafinate. Cel puțin la Piatra Neamț, mărturie ne stau miile de spectatori care se adună la serile de muzică clasică din cadrul Festivalului ”Vacanțe Muzicale” sau la spectacolele de folclor autentic, fie el românesc sau internațional, de la Festivalul de Folclor. Recent, spectatorii au umplut până la refuz sala în care concerta Horia Mihail cu ”Pianul călător”, în cadrul Stagiunii muzicale. Pornind de la aceste premise, ne gândim că, într-adevăr, activitatea noastră este apreciată.

– Sunteți o instituție finanțată de Consiliul Județean Neamț. Mai îmbunătățiți și din alte surse veniturile Centrului?

Sigur că da, obținem finanțări nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, pe baza Legii 350/2005, realizăm venituri proprii din taxele plătite lunar de elevii Școlii Populare de Arte, din contracte cu anumite instituții pentru realizarea unor manifestări culturale – spectacole, târguri și ateliere de artă tradițională, expoziții etc. -, din onorariile plătite Ansamblului folcloric ”Floricică de la Munte” pentru anumite spectacole, din taxe specifice de editură și din închirierea autocarului propriu. Dar finanțarea și sprijinul Consiliului Județean Neamț rămân, în continuare, cele mai importante pentru noi și folosesc acest prilej pentru a le mulțumi pentru implicarea în dezvoltarea proiectelor noastre.

– Desfășurați o activitate intensă, diversă și complexă. Să amintim câteva dintre evenimentele care s-au desfășurat sub egida ”Carmen Saeculare” în aceste prime patru luni.

Începutul anului a venit cu multe activități, de factură extrem de diversă, care au acoperit repere culturale, istorice și tradiționale importante. Prima manifestare a fost aniversarea lui Eminescu, pentru care am programat un spectacol extraordinar, susținut de actrița Maia Morgenstern. A fost apoi 24 Ianuarie, zi de căpătâi în istoria poporului român, marcată prin trei spectacole încheiate cu Hora Unirii. Februarie a debutat cu Zilele clasei de actorie și a continuat cu spectacole dedicate sărbătorii Dragobetelui. Au urmat Mărțișorul și 8 Martie, marcate printr-un Târg de meșteșuguri tradiționale și handmade, realizat în colaborare cu Shopping Center Piatra Neamț, și prin două spectacole ale claselor de canto. Stagiunea muzicală, pe care o realizăm împreună cu Extensia Piatra Neamț a Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a prilejuit, de asemenea, întâlniri cu pianista Mihaela Spiridon, soprana Gabriela Pepelea, sextetul ”Grupetto”, ”Duo Melos” și cu pianistul Horia Mihail, care a susținut un concert în cadrul Turneului ”Pianul călător”. Sărbătoarea Paștelui a însemnat o diversitate de manifestări, care au culminat cu un spectacol extraordinar susținut chiar în Săptămâna Mare, sub genericul ”Armonii Pascale”, de către actorul Dorel Vișan, soliștii Mariana Anghel și Ionuț Fulea. Cea mai importantă și complexă manifestare a acestui început de an a fost însă cea de-a 29-a ediție a Festivalului-concurs național de muzică populară pentru copii și tineri ”Florile Ceahlăului”, care a adus, la sfârșitul lunii martie, la Piatra Neamț, aproape o sută de concurenți din toate zonele etnofolclorice ale țării. Evoluția lor a fost apreciată de un juriu de specialitate condus de cunoscuta realizatoare TVR, Elise Stan.

– Cum decurg pregătirile pentru cea de-a 44-a ediție a Festivalului Internațional ”Vacanțe Muzicale”?

Pregătirile au intrat, deja, în linie dreaptă, în sensul că programul este aproape finalizat, am început să semnăm contractele și să stabilim chestiunile de ordin tehnic – scenă, sonorizare, lumini etc. Totul este pregătit pentru ca ediția 2017 a acestei manifestări-emblemă a județului Neamț, care a atins o longevitate extraordinară, să se mențină la standardele de calitate cu care ne-am obișnuit publicul.

– Ați putea să divulgați o parte dintre invitații din acest an?

Aș vrea să rezerv câteva surprize pentru zilele premergătoare Festivalului, dar pot să vă spun de pe acum că vor veni o filarmonică din Republica Moldova și una din Serbia și că, printre invitați, se vor număra violoncelistul Răzvan Suma și interpreta Analia Selis. Vor exista două cursuri de măiestrie, unul de muzică de cameră, coordonat de Verona Maier și unul de flaut, coordonat de Ionuț Bogdan Ștefănescu.

– O altă prestigioasă manifestare culturală pe care o organizați an de an este Festivalul Internațional de Folclor ”Ceahlăul”.

Încercăm, pentru ediția din acest an, să aducem formații dintre cele mai diverse sub aspectul costumelor, muzicii, dansului, astfel încât publicul să aibă cu adevărat o experiență extraordinară.

– Cât de greu este să faci management cultural în ziua de astăzi? Nu de mult ați spus așa: maximum de efect cu minimum de resurse.

Da, și rămân fidelă acestui principiu. Nu trebuie să investești resurse cu nemiluita ca să obții calitate. Ține totul de strategie, de felul în care concepi structura evenimentului, de obiectivele pe care ți le propui. Practic, în asta constă managementul cultural. Dacă e greu sau ușor, nu știu… Sincer, nu mă gândesc niciodată la asta. Știu doar că trebuie să realizez cât mai bine ceea ce îmi propun.

– Ce mai înseamnă alăturarea cultură – identitate națională în 2017?

Atât cultura, cât și identitatea națională conferă oamenilor sentimentul apartenenței la un grup, la un popor. Ambele sunt cruciale în contextul procesului atât de complex al globalizării, întăresc coeziunea și stabilitatea unei națiuni. Reprezintă fundamente la care oamenii se raportează atunci când relaționează, când împart valori, credințe, tradiții. Cultura și identitatea națională sunt primele lucruri care definesc un popor, în orice timp și în orice loc.

Ana MOISE

1 COMENTARIU

  1. Bravo, Dna Director!

    Felicitari pentru ceea ce realizati.

    Acusi vin Sanzienele si noi, cei din Piatra-Neamt, avem un tip, Adrian Bezna, care ar putea aduce multi muzicieni (mai ales din zona folk-ului) la Piatra-Neamt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.