Sub titulatura “Românii o susțin pe dr. Camelia Smicală”, puteți găsi AICI petiția online dedicată cauzei doctoriței din Piatra Neamț căreia autoritățile finlandeze i-au luat copiii. Mai mult, pentru că a declarat public că este victima unor abuzuri, doctorița a fost recent condamnată la închisoare cu suspendare.
“Dr. Camelia Smicală a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru că și-a permis să susțină public că este victima unor abuzuri! Ea este acuzată că «s-a opus prin violență autorităților» care i-au luat abuziv cei doi copii minori și îi țin izolați de un an, îngrădindu-le drepturile! Solicităm anularea unei hotărâri pe care o considerăm injustă și prin care i se interzice acum inclusiv dreptul de a profesa ca medic! Cei doi copii minori, Maria (care are 10 ani) și Mihai (11 ani), strigă după ajutor, vor acasă, vor să fie împreună (sunt în două case de copii diferite) și au scris inclusiv scrisori la ONU! Autoritățile române cunosc situația. Unii se implică. Iar cazul a ajuns inclusiv în atenția organismelor internaționale! Pe 03.05 Finlanda e chemată la ONU tocmai pentru discuții care să anuleze astfel de acuzații care se aduc!”, explică inițiatorii petiției.
Până în prezent, documentul a fost semnat de peste 800 de persoane, majoritatea din Piatra Neamț, dar și din București, Iași, Timișoara, Constanța sau Brașov. Cazul a sensibilizat și români din diaspora, fiind consemnate semnături din Dublin, Londra, Roma, Verona sau chiar Helsinki.
Detalii despre caz se găsesc și în scrisoarea deputatului de diaspora, Mircea Lubanovici, AICI.
„Mesagerul de Neamț” a relatat situația AICI, AICI și AICI. (Mesagerul de Neamț)
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții




