Elise Stan: ”Viitorul muzicii populare românești sună bine”

Cunoscuta realizatoare de emisiuni TV Elise Stan este un clocot de energie. Șefa promoției 1976 a Conservatorului bucureștean spune că este un om activ, pentru că îi place ceea ce face, și nu obosește niciodată. Până la ieșirea la pensie, a realizat, cu măiestria-i recunoscută, emisiunea de divertisment folcloric cu cea mai largă audiență de la TVR, ”O dată-n viață!”.

– Ați fost, pentru al treilea an consecutiv, președintele juriului la prestigiosul festival-concurs de muzică populară ”Florile Ceahlăului”, de la Piatra Neamț. Cum a fost ediția din acest an?

Festivalul a crescut de la an la an, și-n valoare, și-n notorietate. Lucrul acesta se datorează, în principal, organizatorilor, care au gândit și realizat un festival pe care au reușit să-l transforme într-un veritabil eveniment cultural și aș dori să o felicit pe doamna directoare Carmen Nastasă. Viitorul muzicii populare românești sună bine, pentru că nu are cum să se piardă folclorul tradițional, atâta vreme cât avem astfel de copiii, astfel de tineri, care știu să respecte, să prețuiască și să iubească portul tradițional și cântecul popular.

– Printre profesorii pe care i-ați avut la Conservator s-a aflat și Harry Brauner, fratele lui Victor Brauner, cu care ați studiat folclorul. Ne mândrim că ambii sunt născuți la Piatra Neamț.

Am avut norocul ca, în Conservator, să am profesorii destoinici la disciplina folclor. Eu mai mult am lucrat cu doamna profesoară Emilia Comișel, pe care am venerat-o. Mi-a fost mentor, profesor, părinte chiar, dar, o scurtă perioadă de timp, am avut ocazia să-l avem ca profesor pe Harry Brauner. Amândoi au fost discipolii marelui savant etnomuzicolog Constantin Brăiloiu. De fapt, Constantin Brăiloiu a fost părintele etnomuzicologiei, ca știință, și, desigur, părintele etnomuzicologiei românești și nu este puțin lucru să poți avea prilejul să înveți cu acești corifei. Pe Harry Brauner l-am omagiat după dispariție, într-un material pe care l-am filmat chiar acasă la domnia sa. Încă trăia doamna Lena Constante, soția sa, de la care am aflat lucruri extraordinare. Am avut prilejul să filmez biblioteca lui Harry Brauner, care număra mii de volume și era de o valoare inestimabilă. Am avut prilejul să filmez pianul la care stătea și descifra partituri și, desigur, prin amabilitatea celor de la Institutul de Etnografie și Folclor ”Constantin Brăiloiu”, al Academiei Române, prin amabilitatea doamnei Sabina Ispas, custodele Arhivei și directorul acestei instituții de cultură, am avut posibilitatea să audiez și chiar să filmăm înregistrări, făcute cu fonograful, cum era pe vremea aceea, rămase document în arhiva Institutului, înregistrări pe cilindri de ceară, celebri cilindri de ceară care încă s-au mai păstrat, în ciuda timpului.

– Maria Tănase a rămas descoperirea incontestabilă a lui Harry Brauner.

Îmi aduc aminte acum un fragment din filmul pe care l-a realizat cu Harry Brauner regretata Catinca Ralea, jurnalist de mare profesionalism al Televiziunii Române, soția actorului Emanoil Petruț. Eu, pentru materialul pe care l-am realizat, am consultat, am vizionat și acel film și chiar am preluat de acolo o secvență absolut extraordinară cu Harry Brauner, în care povestea cum, după ce Maria Tănase, sigur, a ajuns celebră, venea câte o mămică cu fiica ei sau câte o domnișoară și-i spuneau: ”Domnule profesor, vreau să-mi dați lecții de Maria Tănase”. Lor li se părea că, dacă Harry Brauner a lansat-o pe Maria Tănase, acest lucru poate fi repetat. Ei bine, nu. Maria Tănase a avut și ea un dat ancestral, un har de la Dumnezeu, pe care Harry Brauner l-a observat, l-a dezvoltat și l-a îndrumat. A rămas în memoria colectivă ca omul care a descoperit-o, a îndrumat-o și chiar a lansat-o pe Maria Tănase.

– Am citit că nu ați îndrăgit muzica populară chiar de la început.

Eu, fiind absolventă de Conservator, am studiat în principal muzica simfonică în vremea aceea și, ca orice absolvent, normal că îmi doream să lucrez în acest domeniu. În timpul Conservatorului, am avut și cursuri de folclor, numai că noi, la Conservator, învățam folclorul adevărat, folclorul pur, nealterat, venit de la matcă, exact de pe prispa aceea de la țară. În vremea când eu am terminat Conservatorul, adică în 1976, atunci era așa-numitul folclor nou. La radio se auzeau cântecele de viață nouă și nu prea se asemănau deloc, dar deloc, cu ceea ce ascultam noi în timpul orelor de folclor. Mie, personal, nu mi-a plăcut muzica populară, nici nu m-aș fi văzut vreodată performând în acest domeniu, dar, în viață, de ce ți-e frică nu scapi. Și nu am scăpat.

– Sunteți foarte minuțioasă, migăloasă în tot ceea ce faceți. Nu lăsați nimic la voia întâmplării.

Se știe că Fecioarele sunt atente la detalii. Analizăm totul înainte de a lua o decizie, mergând, într-adevăr, până la detalii și realizând cu minuție, pas cu pas, întotdeauna, un plan călăuzitor în acțiunile pe care le avem. Ordinea mi se trage și dintr-o educație, extrem de riguroasă și de severă, primită de la părinții mei, de la mama în mod special. Ea era foarte aspră, știa să fie și blândă, dar era aspră cu noi, pentru că ne-a învățat să nu dăm uitării tot ce este important și să avem grijă la fiecare amănunt și, în felul acesta, eu am devenit un om ordonat și responsabil. Sunt un om activ, pentru că îmi place ceea ce fac, și nu obosesc niciodată. Iuliana Tudor, realizatoarea emisiunii ”O dată-n viață” la TVR 1, care este, la rândul ei, discipolul meu, de foarte multe ori spune: ”Doamna Elise, dvs. cred că ar trebui să vi se facă niște analize mai amănunțite, pentru că dvs. sunteți extraterestru. Nu se poate, nu obosiți niciodată, întotdeauna sunteți veselă, binedispusă și plină de energie. Ce faceți, pentru că, totuși, de mâncat nu mâncați foarte mult?”

– Ați declarat că nu vă vedeți ieșind la pensie, însă a trebuit să acceptați și această postură inevitabilă.

N-am acceptat-o decât în acte, pentru că, altfel, eu sunt plină de activități. Se împlinesc 4 ani de la momentul ieșirii mele la pensie și sunt, poate, mai activă decât atunci când eram la serviciu, pentru că, atunci când eram în activitate, eram legată, totuși, de niște rigori impuse de serviciu, eram legată de condică, dar acum, când nu mai trebuie să fiu zilnic la Televiziunea Română, iată, pot să călătoresc în toată țara.

– E adevărat că talentul nu acceptă roluri secundare?

Eu îmi dau seama dacă un copil sau un tânăr are talent exact după două fraze muzicale. Cum a deschis gurița, îmi dau seama dacă are har, dacă are ce căuta în acest domeniu, dacă are ureche muzicală, dacă are precizie ritmică, dacă are voce firește, dacă are stil, pentru că noi, în ierarhizarea valorică pe care o facem în urma câte unui concurs, ținem cont de foarte multe criterii, pe care, poate, unii concurenți nu le cunosc, dar noi ținem întotdeauna cont de ele. Sunt foarte multe criterii pentru a-i departaja, pentru că, totuși, trebuie întocmită o scară valorică și lucrul acesta atârnă cu greutate pe umerii noștri, ca o responsabilitate majoră, că nu te poți juca cu sufletele acestor copii și acestor tineri.

– De ce se pierd talentele?

Pentru că nu e suficient să te hărăzească Dumnezeu cu talent, ci acesta trebuie neapărat augmentat printr-un exercițiu, printr-un studiu asiduu, dar și printr-o îndrumare corectă. S-au pierdut foarte multe talente din cauza unor date de ordin familial. Familia nu a fost de acord cu această carieră și, atunci, nu i-a susținut nici moral, nici financiar și au trebuit să întrerupă totul, fiindcă nu au avut încotro. Poate că nu au nimerit tocmai niște profesori buni, care să știe cum să-i îndrume… Eu, ca membru în juriu la foarte multe concursuri și festivaluri de gen, pot să spun că am întâlnit copii care greșeau, nu din cauza lor, ci din cauza profesorilor lor. Sunt foarte mulți profesori care nu știu cum să-i îndrume, pentru că ei înșiși nu cunosc ce ar trebui să cunoască și să le transmită acestor copii. Profesorii ar trebui să aibă grijă, în afară de a le forma urechea muzicală, dicția, frazarea, respirația care-i foarte importantă, repirația costo-diafragmală este cea corectă, dar ar trebui să se ocupe în mod cu totul special și de repertoriul pe care ar trebui să-l prezinte. Ar trebui să le aleagă acele cântece care să le pună în valoare calitățile vocale, care să le reliefeze capacitatea de înțelegere a melosului, a versificației, a textului și capacitatea lor de performanță tehnică. Mai există o categorie de tineri care se pierde pe parcurs, pentru că pune căruța înaintea cailor. Adică, de cum au făcut ochișori, nu se gândesc să-și formeze o carieră solidă și după aceea să înceapă să câștige bani, ci procedează exact invers. Se înșeală amarnic!

Ana MOISE