Profesorul Constantin Adamovici, din Roman, expune pe simezele galeriilor RomArt tablouri executate de el în diferite momente al vieții. Absolvent al Facultății de Filologie (secția Rusă-Română) a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a predat (între 1976 și 2010) Limba și Literatura Română, Limba Rusă, Literatură Universală la Colegiul Tehnic „Danubiana”, Colegiul Național „Roman-Vodă” și Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”. În paralel a cochetat cu pictura, cu dramaturgia și cu filmul. A organizat zeci de expoziții personale în Roman, la Buzău, Ploiești, Iași, Piatra-Neamț, Vaslui. Este fondatorul Cenaclului „Pro arte” (în anul 1992) și membru al Societății Culturale Clepsidra. Este autorul a două filme documentare: „In memoriam”, dedicat Episcopului Ioachim Vasluianul și „Episcopia Romanului – 600 de ani de istorie”, film realizat în colaborare cu Trinitas Iași, în anul 2008, la împlinirea a 600 de ani de la atestarea documentară a Episcopiei Romanului. A scris și a regizat piese de teatru religios. A publicat studii, articole și cronici plastice în reviste de specialitate, iar în anul 2006 a publicat volumul „Preajma monastirilor”. În prezent, lucrează la un film documentar despre ilustrul Episcop Melchisedec Ștefănescu.
Expoziția a fost vernisată, în prezența unui numeros public, de artiștii plastici Florin Zaharescu și Iosif Haidu. „Pictura domnului profesor Adamovici este inconfundabilă. Pe cât de diversă este ca subiect, pe atât de omogenă și unitară este din punct de vedere al abordării cromatice”, a spus Iosif Haidu. „Dacă despre pictura domnului Adamovici s-ar scrie o carte (și ar trebui să se scrie) eu aș scrie un singur capitol: «Modul de abordare a galbenului și ocrului în opera lui Constantin Adamovici»”, a mai adăugat artistul plastic.
Autorul a cuvântat în finalul prezentărilor și a ținut să remarce: „Aici, în Roman, Nechita și Dobre, zugravii care au făcut biserica vestită Sfânta Vineri, au lăsat urmași. Un timp a mers, dar s-a mai rupt pictura în Roman, în sensul că s-a lucrat mai separat și mai… separativ. Dar oricum, cei care au mai lucrat împreună au trecut pe la «Pro arte», fiindcă «Pro arte» a fost o școală”.
Expoziția rămâne deschisă și în luna mai. (D.A.)
Video/UMB forțează deschiderea a 49 km din A7: Lotul 1 Bacău – Pașcani a atins 77%. Se montează deja elementele de siguranță la Filipești- Zborurile DAN AIR de pe Aeroportul Bacău, în pericol de blocare totală: ultimatum de la ROMATSA și datorii de peste 1,3 milioane de lei
- Senatorul Sebastian Cernic: „Bacăul are voce în conducerea USR!”
- Doi răniți cu arsuri la față și mâini, în urma unui incendiu violent izbucnit în această dimineață la Oituz
- Dorința lui Benea se materializeză la Slănic Moldova: AUR preia Primăria cu sprijin PSD . Andrei Șerban, fost PSD, revine la conducerea orașului după 10 ani
Șase percheziții în Neamț: armă deținută fără drept și peste 70 de cartușe, ridicate de polițiști- Bacău. Două pistoale cu aer comprimat, descoperite în urma unor percheziții
- Eduard-Andrei Popica, instaurat din nou prefect de Vaslui: relațiile politice și controversele din trecut
- Botoșani. Șase mandate de percheziție la Spitalul Județean – personalul ar fi sustras medicație cu regim special
- Iași. Accident feroviar mortal la Hălăucești



















