20 de copii de la Centrul de Zi „Castani” și alți 80 de la Centrul Social „Împreună” au primit astăzi, 13 aprilie, vizita Iepurașului Carrefour. Conducerea magazinului din Piatra Neamț, alături de ajutoarele Iepurașului, a împărțit micuților, cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, multe dulciuri. Copiii au ținut să mulțumească musafirilor așa cum se cuvine, cu versuri vesele, poeziile lui Tudor Arghezi fiind în prim plan.
Prezent la acțiune, primarul Dragoș Chitic a mulțumit „pentru implicarea multinaționalei în proiecte sociale, care vizează și această categorie de copii„.
Centrul de zi „Castani” este o unitate de asistență socială, aflată în subordinea Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Piatra Neamț, care oferă servicii de îngrijire și supraveghere pentru 25 de copii preșcolari, care provin din familii cu probleme financiare. Și copiii de la Centrul „Împreună” au avut parte de surprizele Iepurașului. Aici sunt supravegheați și îndrumați copiii incluși în sistemul de învățământ primar și gimnazial, pentru prevenirea abandonului școlar și pentru evitarea excluziunii sociale.
„Nu este o surpriză, Carrefour România se implică în astfel de proiecte sociale și, cu siguranță, nu va fi ultima acțiune de acest gen”, a spus Iulian Neacșu, director magazin. (Gianina BUFTEA)

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut
NewsEdge Mircea Man, secretar general ANRE: Consumul scăzut de energie și gaze arată starea economiei românești
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare


























