Biserica Creștin-Ortodoxă prăznuiește, pe 22 septembrie, doi Sfinți Mucenici care poartă același nume. Unul este Sfântul Foca ”făcătorul de minuni”, iar celălalt este Foca ”grădinarul”. Și unul, și altul au trăit în același loc, în orașul Sinope, din Pont, dar cel dintâi a pătimit mucenicia în vremea împăratului Traian (98-117 d.H.), iar cel de-al doilea, cu două veacuri mai târziu, pe vremea lui împăratului Dioclețian (284-305 d.H.). Sfântul Mucenic Foca, cel dintâi, a fost făcător de minuni încă din tinerețe și a petrecut făcând minuni până la sfârșitul vieții sale.
Cel de-al doilea, Sfântul Mucenic Foca grădinarul, a cultivat o mare grădină duhovnicească în sufletul său. El a arătat lumii roadele duhovnicești ale Sfântului Duh, precum dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, milostivirea, credința, blândețea și înfrânarea poftelor.
Din Sinxar, aflăm că Sf. Mc. Foca a trăit în veacul I d.H., în Cetatea Sinope, de pe malul Mării Negre. Foca a fost un om mare de mic copil. Era vrednic în realizarea lucrărilor Sfintei Treimi, fără a se întreba dacă poate sau dacă ”este voie”. Datorită virtuților sale, a fost ales episcop al cetății sale de baștină, Sinope. Sf. Mc. Foca a realizat misiunea sfântă de a scoate din negura barbariei mulțime de suflete. Pentru aceste fapte bune, păgânii vremii îl urau. Sf. Mc. Foca a primit în dar de la Sfântul Duh o viziune, cu sfârșitul său pământean. A văzut o turturea albă, ce a venit și i s-a așezat pe cap, purtând în cioc o cunună de flori minunate, pe care apoi a lăsat-o pe capul lui. Sf. Mc. Foca nu s-a temut, ci, cu mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu, s-a pregătit pentru calea muceniciei, gătită lui. Un anume principe, Africanus, l-a chemat pe Sf. Foca la anchetă, supunându-l unor torturi bestiale. Torționarii l-au bătut cu sălbăticie și i-au umplut tot trupul de răni. După ce l-au ținut în temniță o perioadă, viteazul oștean al lui Hristos a fost aruncat în apă clocotită, unde și-a dat sfântul lui suflet și s-a sălășluit, astfel, întru bucuria Domnului său.
* Cum se păzeau bunicii noștri de pedepsele lui Foca
Calendarul popular menționează sărbătoarea Sfântul Mucenic Foca pe 23 iulie, la trei zile după Sfântul Prooroc Ilie, patronul fulgerelor, când este amintită mutarea moaștelor sale, dar și pe 22 septembrie, când este praznicul adormirii sale. Tradiția spune că Sfântul Foca așteaptă cu mare nerăbdare ziua pomenirii sale, însă Dumnezeu îi spune de ea abia când aceasta a trecut, de teamă ca el să nu prăpădească tot pământul cu flăcările sale.
Oamenii satelor de altădată știau că, în zilele lui Foca, nu este bine să se dea foc din casă, să se facă pâine în cuptor, să se toarcă ori să se scalde oamenii în râuri. Prin unele sate, exista credința că Sfântul Mucenic Foca este responsabil de arșiță și incendii și umblă prin cer într-un car de foc, cu un bici care arde în mână. De cele mai multe ori, Foca a împrumutat de la Sfântul Prooroc Ilie o mulțime de puteri, care l-au făcut extrem de temut de oamenii de la țară. Și astăzi, țărani și orășeni sunt prudenți în această zi și, de aceea, evită să meargă la treburile câmpului, să pască vitele sau să lucreze cu foc.
