Este ştiut din cultura politico-diplomatică americană că ambasadorii aflaţi în misiune au, în general, o slăbiciune pentru întrebările combinate, uşor metaforice. Oricum, în afară de răspunsurile şablon cunoscute chiar înainte de-a formula întrebarea, greu scoţi ceva tranşant, original. Excepţia notabilă în România s-a numit Michael Guest, ambasador între septembrie 2001 şi iulie 2004. Deseori, şi politicienii de top preferă să strecoare sau să exploateze elemente simbolice. A se vedea în acest sens celebrul curcubeu de la Bucureşti, valorificat de preşedintele George W. Bush în discursul din Piaţa Revoluţiei, în noiembrie 2002.
Aflat la Piatra Neamţ pentru inaugurarea Raftului American de la Biblioteca judeţeană, în prima parte a vizitei sale, ambasadorul Hans Klemm a avut parte de o trimitere la alt noiembrie, cel din 1975. În ediţia din acea lună a revistei National Geographic, descoperită în 1988 într-o colecţie privată la Deva, apărea un reportaj foarte interesant şi aproape uitat despre România acelor timpuri. Să nu uităm, preşedinte al SUA era Gerald Ford, iar ţara noastră se bucura încă de mare trecere în lumea occidentală. Titlu articolului, unul istoric: „România: Maverick on a tightrope”. Direct, ar veni vorba despre rebelul care merge pe sârmă. Engleza fiind o limbă generoasă în sensuri, rebelul poate fi un rătăcitor sau un dizident, iar sârma de-a dreptul o funie întinsă. Interesant, în ideea de a sublinia valoarea titlului pus de autorul William H. Ellis, este că maverick, în engleza americană, înseamnă şi vita rătăcită sau neînregistrată încă, ceea ce dă alt sens, de această dată, funiei.
În context, întrebarea pentru Hans Klemm a devenit simplă: după 40 de ani, cine ţine sârma întinsă? Iată răspunsul: „Aş spune că un capăt este ţinut de partenerul strategic, Statele Unite, iar celălalt de angajamentele celorlaţi doi parteneri-cheie internaţionali, Comunitatea Europeană şi NATO. Este un triunghi de-a lungul căruia merge România. Cred că circumstanţele – ca membru al Uniunii Europe, ca memebru al NATO, ca partener strategic al Statelor Unite – sunt de departe mai sigure, mult mai solide faţă de sârma întinsă pe care mergea în 1975”. Câteva minute mai târziu, după trecerea în revistă a relaţiilor bilaterale şi a unor evenimente istorice, începând cu misiunea predecesorului său Charles J. Vopicka, la vremea Primului Război Mondial, şi-a declarat optimismul în privinţa viitorului nostru. Dându-şi seama cât de complicată e o relaţie în triunghi, a subliniat că România, totuşi, nu mai merge pe sârmă.
La finalul întâlnirii, Excelenţei Sale i-a fost prezentată o parte din proba verităţii, respectiv coperta revistei din 1975. (Viorel COSMA)
