Inundațiile din Neamț dincolo de constatări oficiale

Din nefericire, județul Neamț este abonat la inundații. Revărsările se produc, de fiecare dată, cam în aceleași zone: pe Valea Muntelui, în zona Siretului, pe Cracău sau la Slobozia-Roznov. După fiecare nenorocire, vine câte un prefect, care promite că va tăia și spânzura până va găsi vinovații pentru inundații, cei din cauza cărora s-au înfundat pâraiele, cei care au lăsat lemne pe maluri, pe primarii care au acceptat să se construiască în zone inundabile, unde au dat sau nu autorizații de construire, etc. De fiecare dată, după ieșirile prefectului, indiferent care a fost el, a urmat, obligatoriu, discursul cu populația care trebuie să înțeleagă și să facă asigurare obligatorie împotriva catastrofelor naturale. Evident, tot de fiecare dată, imediat ce au venit ajutoarele, nimeni nu s-a mai sinchisit să caute cauzele și toți s-au mulțumit să cheltuiască, cu mai mult sau mai puțin folos, banii obținuți de la fondul de rezervă al Guvernului.

Inundațiile cu care s-a încheiat luna iunie și a început iulie în Neamț au sensibilizat întreaga țară privitoare la televizor, mai ales după ce s-a anunțat că 400 de persoane au fost evacuate, iar două localități – două sate din Farcașa – au fost rase de pe fața pământului.

Nimeni nu a explicat nimic. De bună seamă, nu dă bine să știe tot prostul plătitor de impozite că, în astfel de situații, termenul ”evacuat” nu este sinonom cu înțelesul comun al cuvântului. Că evacuat este și cel care trece strada și stă la un vecin și cel care iese din casă pe deal, stă jumătate de oră și apoi revine acasă. Oricum, numărul evacuaților contează în momentul când se cer bani de la Guvern, pentru revenirea lucrurilor la normal, așa că s-a aplicat principiul ”cu cât mai mulți, cu atât mai bine”. Evident, nimeni nu a numărat câți oameni s-au aflat efectiv în situația de a fi evacuat, pentru că, la fel ca de fiecare dată, s-a mers pe Sfânta Listă existentă, iar dacă un om figurează pe lista respectivă și e plecat din localitate, tot evacuat se intitulează.

După inundații, am încercat să vedem la fața locului, ce anume s-a întâmplat și să înțelegem de ce. Nu tragem noi concluzii, dar parcă ele curg de la sine.

În proporție covârșitoare, de vină sunt mulți dintre cei afectați. La care se adaugă nepăsarea interesată a autorității locale, a celei județene și a celei centrale.

Am ales ca studiu de caz satul Stejarul, din Farcașa, despre care s-a spus că a fost ras de pe fața pământului.

Gospodar grav afectat de inundații. În curtea destul de mică și înghesuită, avea 3 bazine pentru crescut păstrăvi, unde, spune el, să tot fi fost vreo 5.000 de pești. Apa pentru păstrăvi vine, probabil, din pârâu, iar bazinele și casa de vară sunt construite aproape de albie. Cetățeanul nu pare să stea la mila autorităților, poate și pentru că ar avea de dat niște explicații cum e cu bazinele cu pește pentru uz personal.

Bazinele din curte

Se poate observa clar ce anume au adus apele: garduri, scânduri, bârne, adică tot ce a găsit apa de-a lungul pârâului.

În spatele acestor clădiri, curge pârâul Stejaru, cel care a ieșit din matcă după ruperea de nori. Se poate vedea cu ochiul liber care este distanța clădirilor față de pârâu și ce anume a rămas în urma puhoiului.

Construcție chiar în albia pârâului, parte a unui gater, un fel de magazie. Dacă are autorizație, există o problemă. Dacă nu are autorizație și nimeni nu a văzut-o, există o altă problemă. În ambele cazuri, tot despre autorități e vorba.

Aceeași construcție, fotografiată din alt unghi. Se vede clar poziționarea construcției și faptul că, în cazul unor inundații, este sursă de ”materie primă” pentru colmatat pârâul.

Un gard construit chiar în pârâu, o acțiune inconștientă și nesancționată de nimeni.

O altă construcție pe malul pârâului. Orice alt comentariu este de prisos.

Imaginea simplificată a dezastrului. Construcții în pârâu, sus pășune, mal săpat pentru a face construcția, care, evident, a pornit la vale la prima ploaie mai serioasă. Desigur, de pe pășune au dispărut copacii care ar fi putut menține, cât de cât, terenul.

O situație specială, dar nu singulară. Construcția care se vede era folosită drept grajd, în care creșteau porci, viței și găini, într-o bună armonie. La ea, se ajungea pe un podeț improvizat, pe care l-a luat apa, și care a contribuit la stăvilarul creat în josul pârâului. Rațiunea unei asemenea construcții este simplă: dejecțiile animalelor nu mai erau bătaie de cap. Sigur că, acum, proprietarul așteaptă despăgubiri, pentru că animalele au murit.

Imaginea arată ce a mai rămas din alt grajd, luat de ape pentru simplul motiv că se afla chiar în calea lor.

O porțiune din deal/munte a luat-o la vale. Fără să vrea, aparatul de fotografiat observă că alături, unde erau copaci, solul a rămas pe poziție. Și este vorba despre o grădină, nu despre pășunat, cum s-a întâmplat în alte zone ale satului.

O altă imagine, aceeași problemă.

Este locul unde ar trebui să se țină o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. N-ar mai avea nevoie de niciun fel de raport pentru a înțelege cauzele dezastrului.

Printre specialiștii care observă de ani de zile inundațiile și, mai ales, cauzele lor circulă o teorie, care nu poate fi făcută publică, în mod asumat, fără să nască rapid consecințe nefaste pentru cel care ar expune-o. În principiu, există o similitudine între problema înzăpezirilor, care afectează, an de an, aceleași artere rutiere, unele importante, și problema inundațiilor. Înzăpezirile s-ar rezolva, simplu și extrem de ieftin comparativ cu cheltuielile de deszăpezire, dacă s-ar face perdele forestiere de-a lungul drumurilor expuse. Chiar în cazul unor viscole puternice, nu s-ar ajunge la blocaje de dimensiunea celor care se petrec. În această situație, însă, firmele care trăiesc din deszăpezire – și trăiesc bine – și-ar cam pierde obiectul de activitate sau ar câștiga mult mai puțin. Cu tot ce înseamnă asta, și pe orizontală, și pe verticală.

În privința inundațiilor, matematic vorbind, problema se prezintă astfel: un hectar de pădure înseamnă cam 400 mc de lemn. O ploaie torențială de 80 l/mp înseamnă 800 mc de apă pe hectar. Imaginându-ne arborii ca niște pahare, un hectar de pădure ar putea reține niște apă. Cam 400 mc. Restul de 400 clar vor forma torenți.

Problema este, deci, la lucrările de corectare a torenților, care nu sunt întreținute de foarte mulți ani și, în momentul de față, sunt blocate de aluviuni. Adică funcția lor este mult diminuată. Dacă aceste lucrări ar fi întreținute, câștigul pentru firmele care ar executa operațiunea ar fi incomparabil mai mic față de costul reparațiilor drumurilor, podurilor, amenajărilor hidrotehnice și, eventual, al caselor afectate de inundații. Chiar dacă pare o teorie a conspirației, realitatea este că există oameni care se bucură când plouă mult și se produc inundații. Pentru că, după astfel de fenomene, ”iese banul”.

Valentin BĂLĂNESCU