Mai mulţi târgnemțeni din Blebea ne-au semnalat că, pe strada care duce în cartierul lor, marcajele care separă cele două sensuri sunt strâmbe. Lucrările au fost realizate recent, de o firmă privată, şi, după cum se observă şi din fotografii, parcă au fost trasate cu mâna stângă sau măcar sub vreo oareșce influență.
”Uitaţi şi dv. în ce hal s-a marcat şoseaua! E de tot râsul! Chiar am văzut pe cineva de la o televiziune, care filma. Acea firmă care a executat ar trebuie amendată de primărie şi să le facă din nou”, spune un cetăţean din Blebea.
Viceprimarul Vasile Apopei a dat asigurări că problema se va remedia: ”Am contactat firma care a realizat marcajele şi atât eu, cât şi domnul primar le-am pus în vedere să le şteargă şi să facă altele noi. Poate au avut probleme la utilajul care a marcat. Nu ştiu ce să zic. Problema va fi rezolvată urgent”.
Până una-alta, e bine că, în România, până şi marcajele rutiere sunt în ton cu vremurile. Strâmbe… (C.T. STURZU)
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi












Un comentariu
E firma Civitas ce are legatura cu primaria.Despre ce amenzi vorbi