CULTUL PERFORMANȚEI Profesorii universitari Ciobanu, Foşalău şi Bălăiţă – trei pietreni de top la Iaşi

Sub genericul Cultul performanţei, explicit sau implicit, nu am ezitat de-a lungul anilor să promovăm persoane, idei, proiecte, atitudini, inclusiv dispute inteligente care contează, indiferent de apartenenţa la o şcoală de gândire, religie, sex sau partid.

Mersul vremurilor şi interesul publicului cititor scârbit de modele false ne îndeamnă să dezvoltăm abordarea noastră. Pe scurt, încercăm să facem pasul de la prezentări sporadice la apariţii constante. În timp, cultul performanţei poate deveni o adevărată pecete.

Apropierea celei de-a doua ediţii a Balului Excelenţei organizat de Asociaţia Alumni Colegiul Naţional ”Petru Rareş” – anunţat pentru 3 noiembrie şi care ar trebui să însemne confirmarea noului standard impus pentru asemenea manifestări – îndeamnă la regăsirea cât mai multor personalităţi spectaculos de autentice din rândul absolvenţilor. Aşa cum consemnam în cronica evenimentului de anul trecut, balul a arătat ”că rareşiştii sunt frumoşi deştepţi, civilizaţi. Evident, nu toţi şi nu-s singurii. Dar pe cei prezenţi s-a văzut educaţia. S-a văzut cum cultul performanţei le curge prin vine”.

S-a potrivit acum ca nu mai puţin de trei profesori universitari doctori cu acte în regulă, toţi la Iaşi, toţi rareşişti, să intre în zodia conexiunilor de sub Cultul Performanţei. Numele lor: Romeo Ciobanu, Cristian Foşalău şi Aurelian Bălăiţă, în ordinea în care au absolvit liceul. Publicul larg nemţean, intoxicat de porcării demente, livrate drept valori de stăpânii momentului şi asociaţii lor, habar n-are de aşa elite. (Eventualele erori sau scăpări din profilul lor vor fi iertate, cu siguranţă. Vin doar din asamblarea datelor publice disponibile. Dar vine şi vremea interviurilor.)

* Ciobanu: senatorul universitar din promoţia 1980

Cumva într-o glumă serioasă, ruptă din ghidul de oximoroane, în anii ’80 se spunea, atât la liceu, cât şi la Electro Iaşi, că şefia de promoţie a fost inventată ca să aibă Romeo Ciobanu ocupaţie. Dacă e să-l prezinţi într-o frază şi să închizi subiectul, dai cu sec şi spui că, în 2000, a fost cel mai tânăr profesor universitar din Iaşi, iar în 2001 cel mai tânăr coordonator de doctorate din ţară. Trecem uşor peste activitatea politică de opt ani din consiliul local bahluian, pauza de 12 ani, şi ne întoarcem la absolvirea Facultăţii de Electrotehnică, în 1986. Nu-i ajunge atâta carte, termină Chimia în 1991, în 1992 îşi ia doctoratul în inginerie electrică, în 1997 pe cel în chimie. Ar urma o enumerare de borne profesionale imposibil de redat în limba română curentă. Selectând şi rezumând subiectiv contează: bursier Humboldt şi profesor invitat al fundaţiei, burse de cercetare NATO în Italia, Portugalia şi Grecia, peste 250 de articole publicate, aproape 20 de cărţi (în română, engleză şi germană), peste 30 de invenţii brevetate, peste 30 de contracte de cercetare naţionale/ internaţionale ca director, evaluator în toate zările. În prezent, cu mandat 2016-2020, este membru în Senatul Universităţii Tehnice Iaşi. În trecut, a fost prodecan la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată.

O declaraţie din 2016, la revenirea în politică, se cuvine şi ea marcată: ”În ultimii ani, Universitatea Tehnică a participat la consorţii cu firme private care au obţinut finanţări de 60 milioane de euro. Bugetul total al proiectelor a fost de 85 milioane de euro, dar banii atraşi efectiv de UTI au fost doar 3-4 milioane de euro. Acest lucru arată că rolul universităţilor a fost minimalizat, deşi potenţialul este enorm”.  

* Foşalău: prodecanul din promoţia 1981

Cristian Foşalău a reuşit la Facultatea de Electrotehnică din Iaşi ce nu i s-a legat în liceu. Era practic imposibil să se bată cu legendara şefă de promoţie Lucia Ostahie (căsătorită Grădinariu). În schimb, a absolvit ca şef de promoţie, în 1987, la Electro. Urmează cuminte stagiatura de 3 ani la Combinatul de Fire şi Fibre Sintetice Săvineşti, după care intră asistent la facultatea de unde plecase. Urcă lejer toate treptele ierarhiei universitare: şef de lucrări (1996), conferenţiar (1999), profesor (2003). În 1998, obţine titlul de doctor, iar din 2008 este conducător de doctorat în domeniul inginerie electrică, cu un palmares certificat zguduitor. E atât de modest şi sincer, încât i-am face rău întrebându-l cum şi-a luat doctoratul tehnic măcar un bandit politic.

Peste domeniile de expertiză şi interes în cercetare e mai sănătos (deşi uşor ruşinos) de sărit. Nu de alta, dar citesc aceste rânduri şi politicienii zilei, cei cu studii fără studii, eventual la facultăţi de garaj, şi nu pricep o boabă, li se face rău tare. Mai reţinem în contul lui Cristi vreo 200 de articole ştiinţifice, multe brevete de invenţie, alte cereri de brevet, plus 27 de granturi (din care 12 ca director de proiect) şi 18 proiecte cu agenţi economici pe partea de proiecte de cercetare.

În prezent, cu mandat 2016-2020, este Prodecan cu activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare, evident, la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată.

* Bălăiţă: fostul prorector din promoţia 1982

Aurelian Bălăiţă e modelul minunat de om care a avut puterea să se rupă de drumul pe care pornise şi să-l regăsească pe cel predestinat. Începe aventura ”postliceală” cu Facultatea de Mecanică din cadrul Institului Politehnic Iaşi al vremii, dar se impune după absolvirea Universităţii de Arte ”George Enescu” (1994) cu o licenţă în artă teatrală. Pentru cine îi cunoştea trecutul, nicio surpriză. Făcuse de mic violoncel şi pian la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Piatra Neamţ, crescuse efectiv în Teatrul Tineretului, care-i era nu a doua casă, ci una curat echivalentă. Avea talent şi inspiraţie la grafică, îmblânzea chitara, iar drumul spre Cenaclul Moldavia, condus de legendarul Emilian Marcu, a fost firesc. Lucrează ca actor debutant la Teatrul Naţional ”Vasile Alecsandri” (1986-1991), apoi la Teatrul ”Luceafărul”, în două etape. Din 1995, începe o carieră firească la universitatea absolvită. În 2006, obţine un doctorat în Artele spectacolului teatral, cu o teză numai bună de actualizat: ”Figuri păpuşăreşti în opera lui I.L. Caragiale. Valorificări regizorale”. Din 2007, este conferenţiar, iar din 2013, profesor universitar şi îndrumător de doctorate în domeniul Teatru. Ca o răzbunare definitivă pe proiectul ingineresc iniţial, între 2012 şi 2016 a deţinut funcţia de prorector al Universităţii de Arte.

Pe 5 octombrie, a trăit un privilegiu unic. A rostit laudatio la ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa uriaşului cetăţean planetar care este poetul, dramaturgul, romancierul şi jurnalistul Matei Vişniec.

Coincidenţe ca la Piatra Neamţ

Ochiul Public, săptămânal lansat la începutul anului 2007, a însemnat o publicaţie cu o structură specială şi o abordare gazetărească profesionistă cu totul nepotrivită acelor vremuri. Prima pagină a primului număr a fost ilustrată cu un desen realizat de Aurelian Bălăiţă în 1984, când fusese adoptat în Republica Electro din Codrescu – Iaşi, căminul E2, deşi era student la Mecanică. Peste drum, ceea ce însemna dincolo de terenul de fotbal, în căminul E4, erau cazaţi Cristian Foşalău şi Romeo Ciobanu. În Republică, toţi se cunoşteau între ei. Camaraderia (nu cooperativa!) pietreană şi nucleul rareşist scoteau pe mulţi din sărite. Le trecea repede, pe fond de educaţie. Religia dominantă purta în continuare numele Divertis.

Ca un exemplu ilustrativ al spiritului acelei Republici unice, Cristian Greţcu (by Petru Rareş, 1979, pentru cine a uitat – n.a.) şi Darie Valentin – Pastilă, deşi non-Electro, erau în elementul lor la câte o întâmplare prietenească. Uitata revoltă studenţească din februarie 1987 nu se prefigura.

Palma bătută în cui pe cruce în desenul lui Bălăiţă trimite limpede la o Dezîmblânzire. De Nichita Stănescu. Din păcate, originalul desenului s-a pierdut. Nu şi spiritul care-i uneşte pe cei trei rareşişti de top, chiar dacă nu-şi dau seama.

Viorel COSMA