Dincolo de reușita clasării unor monumente, care demult își meritau locul în patrimoniul județului, sau de recunoașterea unor restaurări făcute după toate standardele acceptate în lumea civilizată (de exemplu conacul Stârcea din Văleni), în Lista Monumentelor Istorice din Neamț există și câteva răni deschise. Este vorba despre imobile de mare valoare, care au fost revendicate de proprietari și apoi lăsate în paragină. Proprietari care nu locuiesc în România și, practic, simpla amendă prin care pot fi ”impulsionați” să se ocupe cu restaurarea acestor clădiri, nu-i atinge în niciun fel. Și atunci, singura soluție ar rămâne exproprierea pentru cauză de utilitate publică, inedită pentru județul Neamț, pentru că nu s-a mai aplicat niciodată până acum. În acest sens, Rocsana Josanu, directoarea Direcției pentru Cultură Neamț, a înaintat o adresă Consiliului Județean – instituția care poate iniția procedura.
”Am primit un răspuns favorabil și, cel mai probabil, în anul 2019 vor fi prevăzuți bani în buget pentru derularea acestei proceduri”, a precizat directoarea DJC Neamț.
Imobilele aflate în stare de colaps sau precolaps, cu proprietarii prin alte țări, sunt Cazinoul Bălțătești, Conacul Carajda de la Grumăzești, clădirea fostului Tribunal din Piatra-Neamț și Casa Corbu, situată în vecinătate.
Dincolo de propunerea în sine, mai rămâne de văzut cum poate fi pusă în aplicare.
C.M.

Mesagerul Bacău O călătorie a sufletului: pelerinajul de la Iași și întâlnirea unică cu „Rugăciunea” lui Brâncuși
ZCH Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital
NewsEdge Cutremur de magnitudine 7,6 în Panama. USGS a exclus riscul unui tsunami pentru țările vecine
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare





