Asociația „Moldova se dezvoltă” cere Guvernului și Parlamentului responsabilitate și respect pentru Regiunea Nord-Est a României

pietricica turism

Într-o luare de poziție comună, primarii celor șapte municipii fondatoare ale Asociației „Moldova se dezvoltă” – Cătălin Flutur (Botoșani), Mihăiță Negură (Câmpulung Moldovenesc), Mihai Chirica (Iași), Dragoș Chitic (Piatra Neamț), Lucian Micu (Roman), Ion Lungu (Suceava) și Ilie Boncheș (Vatra Dornei) – cer public Guvernului și Parlamentului să manifeste responsabilitate și respect față de nevoia legitmă de dezvoltare a Regiunii Nord-Est a României și, în acest scop, să includă alocările financiare necesare în Legea bugetului de stat pe 2019.
Primarii din Asociația „Moldova se dezvoltă” atrag atenția că, în actuala sa formă, Legea bugetului de stat este de natură să genereze subdezvoltare economică și inechități sociale la nivel național și să adâncească și mai mult decalajele economice dintre Regiunea Nord-Est și celelalte regiuni ale țării.
În context, primarii își exprimă revolta față de faptul că proiectul Legii bugetului nu prevede nicio alocare financiară pentru cel mai important proiect al regiunii, Autostrada „Unirii” A8 Ungheni – Iași – Târgu Mureș, în condițiile în care acest obiectiv a fost nu doar promis de liderii coaliției de guvernare, ci asumat printr-o lege votată în Parlament și promulgată de Președintele României. Primarii atrag atenția că, fără finanțare, sunt și alte proiecte majore de infrastructură cu importanță regională și națională, precum Autostrada A 7 / drumul expres Nord-Sud, care să lege Moldova de București, construirea șoselelor de centură ale orașelor asociate, interconectarea cu rețelele de transport european, inclusiv spre Ucraina și Moldova, sau modernizarea transportului feroviar, precum și extinderea rețelelor de utilități în regiune.
Dincolo de proiectele majore, primarii din Asociația „Moldova se dezvoltă” arată că, în ciuda creșterii economice clamate de actualul Guvern și de promisiunile făcute de Ministrul Finanțelor membrilor Asociației Municipiilor din România, alocările financiare prevăzute în proiectul Legii bugetului sunt de natură să sărăcească în continuare bugetele autorităților locale, care se vor vedea inevitabil în situația de a nu mai putea susține investiții atât de necesare și cerute de comunitățile locale.
În aceste condiții, primarii din Asociația „Moldova se dezvoltă” fac apel la ceilalți primari de orașe și comune, la președinții de consilii județene și, mai ales, la parlamentarii din regiune să pună presiune pe Guvern și, respectiv, să amendeze proiectul Legii bugetului de stat pe 2019 astfel încât Regiunea Nord-Est să fie susținută concret, prin alocări bugetare, nu doar la nivel declarativ, astfel încât să se poată dezvolta echilibrat și durabil.
Acordul – cadru de înființare a Asociației „Moldova se dezvoltă” a fost semnat de către cei șapte primari menționați pe 17 decembrie 2018, la Suceava. Pe 23 ianuarie 2019, la Iași, a avut loc o nouă întâlnire a Asociației, în vederea definitivării documentelor de înființare a acesteia și în cadrul căreia primarii au prezentat public și cele mai importante proiecte ale comunităților pe care le reprezintă și ale regiunii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.