Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    joi, august 27
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Horoscop 27 august- 2 septembrie
    • Se deschide robinetul finanțărilor pentru sportul privat? Piatra-Neamț schimbă regulile înaintea ședinței din 31 august
    • Proiect de impact. „Prima lecție de înot”, program pentru elevii din Piatra-Neamț: 8 ședințe gratuite, plătite de Primărie
    • Cel mai bun silvicultor din țară, un pădurar din Neamț, este cu gândul la un nou titlu național
    • Se întâmplă la Roman! Parc vandalizat de un copil care era însoțit de mama sa
    • Șase localități din zona Târgu Neamț fără apă! Se cere intervenția de urgență a Guvernului
    • Demisii la Târgu-Neamț, Bicaz, Roznov și un pic de secretomanie la Roman
    • Consiliul Județean informează astăzi despre ce a scris Mesagerul de Neamț ieri
    • FOTO. Bun venit în Humulești: cerșetoria, prima atracție turistică de la Casa lui Creangă
    • Știre actualizată. Demisii în Consiliul Local și Primăria Piatra-Neamț
    Stiri Neamt
    Prima pagină - Actual - Portret de pictor – Luca Severian
    Actual februarie 16, 2019

    Portret de pictor – Luca Severian

    By Mesagerul2 comentarii5 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    Tânărul pictor Luca Severian, de loc din comuna Vânători-Neamţ, are un CV şi un palmares profesional impresionant la cei 30 de ani ai săi. Este absolvent al Seminarului Teologic ”Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, absolvent al Facultății de Arte Vizuale și Desing din cadrul Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, specializarea Arte Decorative, absolvent al programului de Masterat secţia Artă Murală, în cadrul Facultății de Arte Vizuale ”George Enescu” din Iași şi absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul”, specializarea Teologie Pastorală din București.

    A participat la nenumărate expoziţii şi concursuri naţionale de pictură, iar la capitolul premii şi diplome amintim doar câteva: diplomă de excelență, pentru palmaresul realizat în domeniul educației și poziția de excelență deținută în galeria de olimpici ai școlii românești, oferită de prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu în 2008; premiul II la Olimpiada de Arte Vizuale, faza națională, Bacău, 2008; premiul I Concursul Național ”Icoana din sufletul copilului”, ediția a XVII-a, Tîrgu Jiu, 2009; premiul I Concursul Național de Iconografie ”Icoana – fereastră spre cer”, Piatra Neamț, 2008; premiul II Olimpiada de Arte Vizuale, faza județeană, Neamț, 2009; premiul II Concursul Național ”Icoana din sufletul copilului”, ediția a XVI-a, Bacău, 2008; premiul II în cadrul Simpozionului Internațional, Amara; premiul II Concursul Național ”Carmen Sylva” ediția a VII-a, secțiunea Grafică, categoria 22-29 ani, Muzeul Național Peleș, iunie 2018; premiul II Concursul Național ”Carmen Sylva” ediția a VII-a, secțiunea Fotografie, categoria 22-29 ani, Muzeul Național Peleș, iunie 2018 şi altele.

    * ”Cea mai mare susţinere am avut-o din partea părinţilor”

    Luca Severian mărturiseşte că înclinaţia pentru pictură a descoperit-o la Şcoala generală, pe atunci Şcoala de Arte şi meserii – Vânători Neamţ, unde l-a avut ca profesor de educaţie plastică pe regretatul profesor şi director Mihai Iaţeşen.

    ”Lucrările mele erau apreciate şi chiar alese pentru expoziţiile organizate în şcoală. Încă de mic, am mers la biserică şi, fiind impresionat de grandoarea picturii bisericeşti, mi-am dorit să învăţ să pictez şi eu. În acest fel, am luat hotărârea de a mă înscrie la Seminarul Teologic «Veniamin Costachi» de la Mănăstirea Neamţ, unde am optat pentru secţia Patrimoniu, care era de puţin timp înfiinţată. Acolo am deprins arta picturii religioase, de la profesorul Dan Ţârdea, pe care l-am avut şi diriginte. Rezultatele nu au întârziat să apară, ca urmare a implicării mele, fiind premiat la numeroase concursuri şi expoziţii de icoane. Cea mai importantă susţinere am avut-o din partea părinţilor, ei fiind cei care mi-au asigurat atât materialele necesare picturii icoanelor, cât şi sfaturi preţioase în tot acest timp”, spune Luca.

    Despre diploma de excelenţă primită de la premierul României în 2008, atunci Călin Popescu Tăriceanu, Luca explică: ”Pentru mine, fiecare premiu este important şi, mai cu seamă, motivant. În ceea ce priveşte premiul acordat de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, la Piatra Neamţ, pot spune că a însemnat o mare onoare și o mare bucurie, fiind o recompensă a eforturilor necontenite pe care le-am făcut de-a lungul anilor de studio”.

    * ”Îmi doresc o expoziţie şi în comuna mea natală, Vânători-Neamţ”

    Luca Severian consideră că, din pictură, se poate trăi o viaţă decentă, dar pentru el contează mai mult aprecierea picturilor sale decât banii:

    ”Deşi este foarte greu să atingi prosperitatea financiară din pictură, eu încerc doar să-mi înmulţesc talanţii pe care Dumnezeu mi i-a dăruit, urmându-mi visul. În prezent, pictez icoane şi continui să particip la concursuri şi expoziţii. Cea mai recentă expoziţie personală de icoane a avut loc la Galeria apARTe din Iaşi. Atât comenzi, cât şi posibile colaborări sunt binevenite. În viitorul apropiat, intenţionez să organizez o expoziţie şi în comuna mea natală. De asemenea, am în plan publicarea unui album cu lucrări personale. Cu ajutorul picturii, consider că poţi duce o viaţă decentă. Dar ce contează cel mai mult în lumea aceasta? Contează să fii fericit văzând că cei din jur îţi apreciază lucrările, schiţând un zâmbet, un zâmbet care valorează mai mult decât toţi banii din lume. Unde este talent şi voinţă, este imposibil ca rezultatele să nu fie appreciate”.

    Cum ar arăta portretul comunei Vânători-Neamţ şi al României, în tablourile lui Luca Severian: ”Dacă ar fi să conturez într-o pictură comuna Vânători Neamţ, punctul de pornire ar fi reprezentat de sfintele mănăstiri şi schituri, care sunt numeroase şi împodobesc comuna. Apoi aş continua să pictez casele mândre care se află de o parte şi de alta a şoselei şi Ozana cea frumos curgătoare. Aş apela la culori calde, pentru a scoate în evidenţă legătura sufletească dintre om şi natură, ospitalitatea, precum şi efortul neîntrerupt al oamenilor de a îmbunătăţi starea actuală a comunei.

    Iar dacă ar trebui să surprind România într-un portret, cred că ar fi potrivit să plec de la simbolul naţional, tricolorul, care i-a însufleţit pe români atât în momentele grele, cât şi în cele de bucurie şi să continui evocând atmosfera specifică peisajului românesc”.

    Printre planurile de viitor ale tânărului pictor se numără şi înfiinţarea unui centru de pictură pentru copii: ”Prin această acţiune, se va acorda o atenţie deosebită copiilor merituoşi, ataşaţi de valorile Bisericii şi dornici să împărtăşească şi altora din credinţa şi dragostea lor pentru Dumnezeu. De asemenea, plecând de la premisa că este esenţial să fii mai bun decât cel care te-a iniţiat, mi-ar plăcea să devin profesor universitar, pentru că este o meserie frumoasă, dar care implică şi multă dăruire”. (Ciprian Traian STURZU)

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Tragedie în județul Bacău: Un stâlp a căzut peste doi oameni, la Bârsănești ZCH Controale în domeniul silvic, în Neamț. Amenzi de peste 42 000 de lei și zeci de metri cubi de lemn confiscați NewsEdge Liga Campionilor a apărut după o polemică între doi ziariști. Se cunosc toate cele 36 de echipe, iar 4 dintre ele sunt debutante BusinessEdge Inteligența artificială atrage marile companii de minare a Bitcoin. Un contract cu Anthropic valorează 9 miliarde de dolari
    luca severian
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleIonela Gavriloaia, noul consilier personal al primarului Daniel Harpa
    Next Article Alegerea unui șemineu pe lemne este dificilă, dar aducătoare de bucurie
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    Horoscop 27 august- 2 septembrie

    august 27, 2026

    Se deschide robinetul finanțărilor pentru sportul privat? Piatra-Neamț schimbă regulile înaintea ședinței din 31 august

    august 26, 2026

    Proiect de impact. „Prima lecție de înot”, program pentru elevii din Piatra-Neamț: 8 ședințe gratuite, plătite de Primărie

    august 26, 2026
    View 2 Comments

    2 comentarii

    1. Liliana Puscasu-Ravar on februarie 17, 2019 1:23 am

      Frumos articol , felicitari ! Felicitari, Luca Severian si succes pe viitor !

      Reply
    2. pavaleanu vasile on februarie 18, 2019 3:00 pm

      Mult succes in continuarie,felicitari pentru ceea ce faci !

      Reply
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.