Consilierii locali pietreni au avut în dezbatere la şedinţa de miercuri, 10 aprilie, documentele aferente modificării acordului de parteneriat cu Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ, referitor la proiectul „reabilitarea şi modernizarea transportului ecologic” în municipiul Piatra Neamţ.
Potrivit referatului de aprobare ataşat HCL, „prin semnarea Acordului de parteneriat, modificat, UAT Municipiul Piatra Neamţ nu participă la cofinanţarea proiectului (cheltuieli eligibile) şi nici la acoperirea cheltuielilor neeligibile şi conexe”. Astfel, liderul de parteneriat, CJ Neamţ, va asigura contribuţia la cheltuieli eligibile (1.114.290,16 lei) şi la cheltuieli neeligibile (4.913.673,60 lei), valoarea totală fiind de 6.027.963,76 lei. Pe de altă parte, CL Piatra Neamţ va pune la dispoziţia liderului de parteneriat următoarele terenuri, în vederea amplasării unor staţii de încărcare electrică:
Strada | Suprafaţa conform extrasului de carte funciară (mp) | Suprafaţa necesară staţii de încărcare+Post trafo (mp) |
1 Decembrie 1918 | 52.104 | 45.60 |
Piaţa Gării | 347 | 45,60 |
Petru Movilă | 43.502 | 43.20 |
Acordul de parteneriat fusese înregistrat la CJ Neamţ şi la Primăria Piatra Neamţ pe data de 20 decembrie 2018. „UAT Judeţul Neamţ, în parteneriat cu UAT Municipiul Piatra Neamţ a depus la finanţare Proiectul «Reabilitare şi modernizare transport ecologic», pentru care vizează obţinerea unei finanţări nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de Investiţii 4e Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectivul Specific 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Proiectul a fost înregistrat la OI POR ADR Nord-Est în 24 decembrie 2018”, se mai precizează în documentele ataşate HCL. Tot în şedinţa de miercuri a fost discutată şi documentaţia tehnico-economică şi indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiţii. (M.N.)
Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare- VIDEO-FOTO. Operațiunea JUPITER la Botoșani. Trofeu de căprior și captură de mii de euro la suspecți de vânătoare cu lațuri și ogari periculoși
- Iași. 30 de câini au murit în foc la adăpostul în care se aflau
- Neamț. RELEU pe DN 2- 7 filtre antidrog/antialcool: 81 de sancțiuni, din care 22 pentru viteză!
- Gaura neagră a medicamentelor psihiatrice din România: strigăt de ajutor către autorități




