Canalul cu probleme ( amănunte aici) de pe strada Petru Movilă din Piatra Neamț lovește din nou. Dacă cu o zi înainte presiunea apei a făcut să explodeze, la propriu, asfaltul din jur, aseară, pe timpul și după ploaia torențială care a lovit orașul, apa și-a găsit drum spre locuințele din jur. Apa sub presiune nu și-a urmat drumul firesc prin canalizarea ștrangulată și a ajuns în curțile oamenilor. Șase gospodarii au fost inundate, fiecare dintre proprietari așteptând sosirea pompierilor în ajutor.
Filmarea făcută aseară, arată cum stăteau lucrurile imediat după ploaie.
Film și text Bogdan Călian

Parteneri
Mesagerul Bacău Speranță pentru mii de familii din Moldova care își doresc un copil: Spitalul din Buhuși lansează un program de fertilitate alături de medici din București
ZCH Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină
NewsEdge Fost ministru al Apărării, analiză despre criza din Yemen: „Testul ordinii mondiale” se dă la Bab el-Mandeb
BusinessEdge Cum poate Canada să intre în Uniunea Europeană. Formula găsită este aceea de „membru asociat”




