Pe principiul ”Plec cu fruntea sus”, Carmen Dan a dres busuiocul la modul propriu pe ultima sută de metri din cariera ei de ministru. După ce anul trecut corpul dumneaei de control a anunțat că polițistul Ovidiu Busuioc nu a acționat corespunzător în scandalul de stradă făcut de țigani la Târgu Neamț, acum, astăzi, 16 iulie, de ziua Ministerului Afacerilor Interne, polițistul Busuioc a primit emblema de onoare a MAI tocmai pentru felul în care a acționat.
Era clar din start că agentului, care a tras focuri de avertisment pentru a potoli țiganii, i se reproșează niște aberații, inclusiv aceea că ”nu a acționat simultan din mai multe puncte”, când el era singur în mijlocul unor scandalagii care aruncau cu borduri unii în alții. La fel de clar a fost, tot din start, că orice încercare de a folosi spray-ul lacrimogen sau bastonul din dotare era sortită eșecului, așa încât toată lumea l-a felicitat pe agentul Busuioc, iar Primăria Târgu Neamț l-a făcut cetățean de onoare. Lui Carmen Dan i-a luat un an până să reacționeze, dar faptul că l-a premiat pe polițist demonstrează că opinia șefilor SNPPC a fost corectă.
”Se știe că de mai bine de o lună de zile este un control tematic la IPJ Neamț și se știe, de asemenea, că la capătul unui control pus pe decapitări se găsesc, de obicei, câte 40/50 de nereguli, pentru ca raportul să fie cât mai stufos”, declara anul trecut Neculai Isache, secretarul general al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual. ”Cred că membrii Corpului de control n-au găsit suficiente nereguli încât să justifice cercetarea prealabilă a comisarului șef Paul Tablan, care doar așa poate fi dat jos din funcție, și atunci folosesc intervenția de la Târgu Neamț. Este la limita ridicolului să invoci, în 2018, o dispoziție din anul 2005 și să aduci în discuție niște presupuse abateri, când agentul Busuioc nu putea să mobilizeze alte forțe, pentru că este un simplu agent, nu are funcție de decizie, și nici nu avea cum să acționeze din mai multe puncte cum i se reproșează. Numai niște oameni care nu au o zi de muncă reală în poliție și care nu știu decât să coboare din bloc ca să meargă la minister, îi pot reproșa agentului Busuioc modul în care a intervenit. Eu, care am instrumentat multe dosare cu țiganii din zonă și știu exact cum se comportă și cât sunt de ”pașnici” nu pot decât să-l felicit”.
Culmea ironiei este că astăzi, 16 iulie, comisarul șef Paul Tablan încă are o cercetare disciplinară în curs tocmai pentru că a intervenit la SNPPC, solicitând ca agentul Ovidiu Busuioc să fie apărat. Bănuim că în cazul comisarului șef Tablan, ”onorat” cu 3 cercetări disciplinare, din care două au încetat deja pentru că n-au fost soluționate în decurs de un an, doamna Carmen Dan nu are niciun motiv să spună că pleacă din minister cu fruntea sus.
Cristina MIRCEA