Oficiul Județean pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț este prima instituție care a atacat hotărârea prin care Tribunalul Prahova a trecut Cheile Bicazului în administrarea județului Harghita. În câteva zile au declarant recurs și Consiliul Județean Neamț, Instituția Prefectului, precum și comuna Bicaz Chei, prin primar. Procesul, la capătul căruia se va pronunța o hotărâre definitivă, se va judeca la Curtea de Apel Ploiești, primul termen fiind stabilit pentru ziua de 11 octombrie 2019. Părțile din Neamț speră ca decizia Tribunalului Prahova să fie modificată și hotarul dintre cele două județe să rămână așa cum este acum. Părțile din Harghita, care și-au declarat deja victoria, speră, desigur, să mute granița și să ”câștige” Cheile Bicazului, plus o parte din teritoriul comunei. Despre felul în care s-a jucat meciul în instanță și despre ”armele” folosite de instituțiile din Harghita, Mesagerul de Neamț a scris aici.
Partea cea mai dezamăgitoare a fost așa-zisa motivare a instanței: ”Traseele de hotar stabilite cu ocazia delimitării teritoriului administrativ al României din anul 1968 și evidențiate în lucrarea de cadastru funciar din anul 1979 nu sunt identice cu limita de hotar ce figurează în anexa la procesul – verbal din anul 1998, contestat. Limita actuală între U.A.T. Gheorgheni și U.A.T. Bicaz identificată conform evidențelor actuale ale OCPI Harghita și OCPI Neamț nu este identică conform anexei nr. 1 ce face parte integrantă din raportul de expertiză. Conform planurilor cadastrale ale OCPI Harghita și OCPI Neamț , ediția 1984 și 1959, între U.AT. Gheorgheni, jud. Harghita și U.A.T. Bicaz Chei, județul Neamț, expertul a concluzionat că suprafața teritorială a UAT Gheorgheni ar crește cu 696, 23 hectare (915.70 ha +32, 43 ha -251,90 ha) față de suprafața actuală identificată conform evidențelor actuale ale OCPI Harghita și OCPI Neamț (…) Așadar, instanța reține că singurul act oficial relevant, în speță este Hotărârea de Guvern nr. 540/2000, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 338 din 20.07.2000, care stabilește rețeaua de drumuri naționale din Județul Harghita astfel: DN12 Gheorgheni – Lacul Roșu-limita jud. Neamț 0+000 32 +32 km, pe care părțile nu au contestat-o”.
C.M.
Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
- Cum să fii „student pentru 3 zile” la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău: o provocare pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a
- Românii cu venituri mici pot cere sprijin pentru încălzire și energie. Cine poate solicita ajutorul și ce sume poate primi
- Zâmbete, aplauze și mult curaj: peste 60 de prichindei din Bacău au învățat siguranța prin joc alături de jandarmi
Programul „Școala Altfel” a adus elevi la Piața Centrală- Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă – precizări RAR
- Piatra Neamț. Un magazin s-a ales cu amendă și activitatea suspendată pentru pentru vânzarea țigărilor electronice către minori
- Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat tatăl
- Vizita Ambasadorului Indiei în România, în județul Neamț. Dialog pentru dezvoltarea relațiilor economice și atragerea de investiții





